ICCJ. Decizia nr. 8034/2004. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 8034

Dosar nr. 7656/2004

Şedinţa publică din 17 octombrie 2005

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 467 din 20 noiembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Dolj s-a respins cererea de constatare a nevalabilităţii titlului statului formulată de către reclamantul P.E.T. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA. S-a respins cererea de restituire în natură formulată de reclamanta T.C.L. împotriva pârâtei SC C. SA. S-a admis cererea de restituire în natură formulată de reclamantul P.E.T. împotriva pârâtei SC C. SA Craiova.

Prin sentinţă s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, Dolj, compus din teren în suprafaţă de 3000 mp, individualizat în ceea ce priveşte vecinătăţile, şi două construcţii, moară şi clădire pentru birouri, către reclamantul P.E.T. în cotă de ½ şi în indiviziune cu pârâta SC C. SA Craiova.

S-au respins cererile de intervenţie principală şi intervenţie accesorie în sprijinul pârâtei formulate în cauză de către intervenienţii L.R., D.N.M., G.C., H.I., A.D., E.R.A.M., Z.A.E., U.V., D.M. şi D.E.

S-a constatat nulitatea cererii de chemare în garanţie formulată de către pârâta SC C. SA Craiova împotriva chematei în garanţie A.P.A.P.S.

La soluţionarea cauzei instanţa a avut în vedere probele administrate, în raport de care a reţinut următoarele:

Imobilul în litigiu a fost proprietatea soţilor C.Ş. şi A. şi a fost preluat de stat în lipsa unui titlu valabil, prin încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, încadrându-se în dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Făcându-se analiza filiaţiei reclamanţilor P.E.T. şi T.C.L., s-a apreciat că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001 şi nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ.

Pârâta SC C. SA este titulara unui certificat de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Comerţului în baza Legii nr. 15/1990 şi a HG nr. 834/1991 pentru o suprafaţă de 23.491,95 mp, în care este inclus şi terenul în litigiu în suprafaţă de 3000 mp. Construcţiile de pe terenul în litigiu sunt incluse, deasemenea, în patrimoniul societăţii pârâte, potrivit art. 20 din Legea nr. 15/1990.

Societatea pârâtă este o societate comercială cu capital integral privat, fiind iniţial constituită ca societate comercială în baza Legea nr. 15/1990 şi supusă ulterior procesului de privatizare.

S-a respins cererea de constatare a nevalabilităţii titlului statului formulată de către reclamantul P.E.T. , reţinându-se lipsa de interes a acestei cereri (în condiţiile în care lipsa titlului valabil se stabileşte în cadrul analizei generale a condiţiilor reglementate de Legea nr. 10/2001) iar în subsidiar cu reţinerea lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, dat fiind că aceasta se prevalează de certificatul de atestare a dreptului de proprietate şi de dispoziţiunile Legii nr. 15/1990 şi nu de actul de naţionalizare.

Instanţa a dispus restituirea în natură către reclamant a imobilelor, aşa cum au fost individualizate în raportul de expertiză, în cotă de ½, reprezentând cota pe care a avut-o autorul său C.Ş., întrucât imobilul a fost proprietatea comună a soţilor C.Ş. şi C.A.

S-a statuat totodată că această stare de indiviziune dintre reclamant şi pârâtă priveşte doar imobilul ce a aparţinut soţilor C. şi anume terenul de 3000 mp şi cele două construcţii, moară şi clădire pentru birouri, pentru celelalte construcţii edificate între timp pe teren, pârâta având un drept de proprietate exclusiv.

Instanţa a respins ca neîntemeiate cererile de intervenţie principală formulate în cauză, reţinând că persoanele fizice nu sunt proprietari asupra unor cote părţi din imobil în calitatea lor de acţionari la SC C. SA, patrimoniul persoanelor juridice fiind distinct de cel al acţionarilor săi; s-au respins şi cererile de intervenţie accesorie în sprijinul pârâtei formulate de aceeaşi intervenienţi, reţinându-se că apărările acestora nu pot fi primite.

În temeiul art. 133 alin. (1) raportat la art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. s-a constatat nulitatea cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva A.P.A.P.S., pentru lipsa obiectului acestei cereri, reţinându-se că pârâta nu a arătat în ce constă pretenţia generală dedusă judecăţii împotriva chematei în garanţie.

Prin Decizia civilă nr. 247 din 3 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Craiova s-au respins apelurile formulate de către pârâta SC C. SA şi intervenienţii G.C., D.N.M. şi L.R. împotriva sentinţei de fond, apelanţii-pârâţi fiind obligaţi la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.

Decizia de apel a fost argumentată cu următoarele considerente:

Criticile referitoare la faptul că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, care protejează actele de înstrăinare făcute în procesul de privatizare cu respectarea legilor în vigoare şi cu bună credinţă sunt neîntemeiate deoarece moara a fost preluată fără titlu valabil, după cum corect a reţinut instanţa de fond, şi deci nu sunt aplicabile prevederile art. 46 alin. (1) şi (2) din lege.

Nici criticile formulate de apelanţi privind ignorarea transmiterii în patrimoniul lor a bunurilor respective nu sunt întemeiate, deoarece prin cumpărarea acţiunilor deţinute de stat, prin A.P.A.P.S., această autoritate nu a vândut imobilul revendicat pentru a putea fi pusă în discuţie aplicabilitatea art.46 din lege, acest text dispunând clar numai pentru imobile; în actul de vânzare s-a vândut doar pachetul de acţiuni deţinut de stat, între vânzător şi cumpărător neexistând un partaj al bunurilor cuprinse în patrimoniul societăţii supuse privatizării.

Împotriva deciziei de apel au formulat recurs pârâta şi intervenienţii.

Apelanta SC C. SA a criticat Decizia pentru următoarele motive:

Instanţele au apreciat greşit caracteristicile de fond ale titlului prin care s-a naţionalizat bunul ce a făcut obiectul litigiului. S-au arătat motivele care susţin critica în sensul că instanţele au apreciat în mod greşit că preluarea imobilului s-a făcut cu încălcarea Legii nr. 119/1948.

Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile imobilelor preluate în mod abuziv s-au ridicat construcţii, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, urmând să se respecte documentaţiile de urbanism legal aprobate. Cu toate că a învederat că ICRM Craiova a edificat construcţiile C2, C3, C5, C6 şi C7 în suprafaţă totală de 751 mp, instanţele nu s-au pronunţat asupra probelor administrate sub acest aspect.

Instanţele au făcut o aplicare greşită a legii referitoare la patrimoniul SC C. SA şi la imobilul revendicat care face parte integrantă din acesta. Salariaţii societăţii care au cumpărat de la FPS un pachet semnificativ de acţiuni sunt dobânditori de bună credinţă, iar valoarea de piaţă a unor acţiuni este dată inclusiv de existenţa sau inexistenţa valorii de patrimoniu, echivalent cu capitalul social. Cu referire la prevederile art. 46 alin. (1) şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, se arată în continuarea recursului, instanţele dacă au apreciat nevalabilitatea titlului trebuiau să aprecieze şi buna credinţă a dobânditorilor din cadrul procesului de privatizare.

S-a criticat Decizia şi sub aspectul greşitei soluţionări a cererii de chemare în garanţie, în sensul constatării nulităţii. Din însuşi cuprinsul cererii de chemare în garanţie rezultă clar obiectul acesteia, respectiv că în situaţia în care SC C. SA ar cădea în pretenţii, A.P.A.P.S. trebuie să răspundă potrivit actului contractual menţionat, pentru lipsa fragmentului de capital social de care ar fi lipsită.

Recurenţii G.C., L.R. şi D.N.M. critică Decizia sub aspectul greşitei soluţionări a cererilor de intervenţie. S-a demonstrat interesul în această pricină conform art. 49-56 C. proc. civ., invocând în apărare buna-credinţă şi legalitatea actului de vânzare-cumpărare a acţiunilor. Dobânditorii de acţiuni, de bună credinţă, au plătit suma echivalentă, având reprezentarea că toate imobilele aflate în patrimoniu, inclusiv cel în litigiu, sunt reprezentate legal prin valoarea acţiunilor respective.

Invocându-se prevederile art. 46 alin. (1) şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, se arată că valoarea de piaţă a unor acţiuni este dată inclusiv de existenţa sau inexistenţa valorii de patrimoniu, echivalent cu capitalul social.

Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate, ce se încadrează în art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., Curtea constată.

În cauză s-a făcut o analiză a titlului statului prin raportarea la dispoziţiile Legea nr. 119/1948, respectiv nerespectarea dispoziţiilor acestei legi.

Imobilele naţionalizate prin Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi sunt considerate ca fiind preluate în mod abuziv, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Acest text legal impune analizarea valabilităţii titlului statului în cazul imobilelor naţionalizate în baza unor alte acte normative decât Legea nr. 119/1948.

Prin art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 sunt considerate, de plano, ca fiind preluate în mod abuziv imobile naţionalizate prin Legea nr. 119/1948.

Prin urmare, reţinând aceste aspecte, se constată că s-a apreciat în mod corect în cauză nevalabilitatea titlului statului.

Prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei de fond şi prin poziţia procesuală avută în cererea de apel, pârâta recurentă a invocat faptul că pe terenul în litigiu s-au executat ulterior preluării construcţii noi care ocupă o parte din terenul în litigiu.

Totodată, în sentinţa de fond se arată că pe terenul în litigiu se află construcţii edificate ulterior preluării, cu privire la care se precizează că pârâta-recurentă are un drept de proprietate exclusivă.

Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea 10/2001 (M. Of. nr. 75 din 14 februarie 2001), în cazul în care pe terenurile imobilelor preluate în mod abuziv s-au ridicat construcţii, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, urmând să se respecte documentaţiile de urbanism legal aprobate.

Alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 10/2001 prevede totodată că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile.

Art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 a avut acelaşi conţinut şi după republicarea legii în M. Of. nr. 279 din 4 aprilie 2005.

Textele legale susprecizate, după republicarea Legii nr. 10/2001 în M Of. nr. 798 din 2 septembrie 2005, are următorul conţinut: în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent [alin. (2)]; se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile.

Prin raportul de expertiză efectuat în cauză nu se stabileşte situaţia construcţiilor noi edificate după preluarea imobilului, avându-se în vedere şi suprafaţa de teren ocupată de acestea.

În aceste condiţii, Curtea nu poate face aplicarea art. 314 C. proc. civ., situaţia de fapt nefiind pe deplin stabilită.

Potrivit art. 314 C. proc. civ., Curtea hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

Curtea constată următoarele cu privire la critica referitoare la greşita constatare a nulităţii cererii de chemare în garanţie.

Prin sentinţa de fond s-a reţinut nulitatea cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta-recurentă SC C. SA împotriva A.P.A.P.S. Bucureşti cu motivarea că lipseşte obiectul acestei cereri, în condiţiile în care pârâta nu a arătat în ce constă pretenţia concretă dedusă judecăţii împotriva chematei în garanţie.

Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra criticii formulate sub acest aspect de către pârâtă în cadrul apelului, ceea ce atrage incidenţa art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Faţă de cele reţinute mai sus, cu aplicarea art. 305, art. 312 pct. 5, art. 313 şi art. 314 C. proc. civ., Curtea urmează să dispună admiterea recursurilor formulate în cauză, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În urma efectuării raportului de expertiză care să stabilească cu certitudine situaţia construcţiilor şi suprafaţa de teren ocupată cu construcţiile edificate după preluarea imobilului, instanţa urmează a aprecia asupra incidenţei dispoziţiilor Legea nr. 10/2001.

Cu ocazia rejudecării cauzei urmează a fi avute în vedere şi celelalte apărări invocate în cadrul recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâta SC C. SA Craiova şi de intervenienţii D.N.M., L.R. şi G.C. împotriva deciziei nr. 247 din 3 octombrie 2003 a Curţii de Apel Craiova.

Casează Decizia civilă nr. 247 din 3 octombrie 2003 a Curţii de Apel Craiova.

Trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor, la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8034/2004. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs