ICCJ. Decizia nr. 8045/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8045
Dosar nr. 31834/1/2004
nr. vechi 10352/2004
Şedinţa publică din 12 octombrie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani sub nr. 4013 din 21 iunie 2002 reclamantul D.Ş.A., personal şi ca reprezentant al reclamanţilor D.Z.I., D.G., D.R.M.B., L.M., M.I. şi R.A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi comuna Manoleasa, judeţul Botoşani, prin primar solicitând ca aceştia să fie obligaţi a-i despăgubi, prin emiterea pe numele lor de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare în limita valorii imobilului situat în satul Zahoreni, comuna Manoleasa, compus din casa de administraţie, locuinţe administratori şi lucrători, anexe gospodăreşti şi terenul aferent în suprafaţă de 6400 mp.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanţii sunt moştenitori în indiviziune a fraţilor şi nepoţilor defunctului C.I.M., proprietar prin moştenire a moşiei Zahoreni, preluată în mod abuziv prin procesul-verbal din 4 martie 1949.
Prin sentinţa civilă nr. 223 din 12 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Botoşani s-a admis acţiunea şi s-a dispus obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice să emită pe numele reclamanţilor titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare în limita sumei de 2.818.855.538 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanţii au făcut dovada calităţii de moştenitor ai fostului proprietar al moşiei Zahoreni, imobil preluat în mod abuziv în baza Decretului nr. 83/1949; întrucât construcţiile au fost demolate iar terenul nu este liber în înţelesul legii, s-a apreciat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri prin echivalent.
Împotriva sentinţei pronunţată în cauză a declarat apel Ministerul Finanţelor Publice care a susţinut că s-a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, întrucât potrivit art. 20 şi urm. cererile de acordare a măsurilor reparatorii se adresează sub formă de notificare persoanei juridice deţinătoare sau primăriei în raza căreia se află imobilul, iar pe de altă parte expertiza în cauză s-a efectuat fără respectarea dispoziţiilor art. 105 şi art. 108 C. proc. civ., şi a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Reclamanţii au formulat cerere de aderare la apel, solicitând schimbarea sentinţei în sensul de a se dispune obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice să emită titlurile de valoare în limita sumei reţinută, actualizată în raport cu indicele de inflaţie până la data executării hotărârii.
Prin Decizia civilă nr. 145 din 3 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Suceava s-a respins ca nefondat apelul cât şi cererea de aderare la apel.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că susţinerile apelantului pârât sunt neîntemeiate întrucât reclamanţii s-au adresat cu notificare comunei Manoleasa, prin primar care a emis dispoziţia nr. 60/2002 prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilelor solicitate. S-a reţinut ca neîntemeiată şi cealaltă critică, apelantul nemotivând în ce constă încălcarea dispoziţiilor art. 105 şi art. 108 C. proc. civ. şi a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, mai ales că acesta nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză.
Referitor la cererea de aderare la apel s-a reţinut că este neîntemeiată întrucât prin raportul de expertiză evaluarea imobilului s-a făcut în raport cu indiciile de inflaţie până la data respectivă.
Împotriva deciziei pronunţată în apel au declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.FG.P. Botoşani şi reclamanţii.
Recurentul pârât susţine în dezvoltarea motivelor de recurs că ambele instanţe au interpretat eronat dispoziţiile Legii nr. 10/2001, întrucât plângerea în instanţă este prematur introdusă, deoarece instituţia notificată nu s-a pronunţat printr-o decizie motivată privind restituirea în echivalent, titluri de valoare nominală, aşa cum s-a solicitat pentru cazul în care nu exista posibilitatea restituirii în natură.
Se mai critică Decizia recurată sub aspectul interpretării eronate privitoare la criticile vizând încălcarea dispoziţiilor art. 105 şi art. 208 C. proc. civ. şi a normelor de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498 din 14 mai 2003.
Acest recurent nu indică expres temeiul de drept pe care îşi întemeiază recursul, făcând referire generică la dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., însă din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că acestea pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Recurenţii reclamanţi critică hotărârea instanţei de apel ca fiind netemeinică şi nelegală deoarece a interpretat greşit cererea cu care a fost investită, respectiv ca pârâtul să fie obligat să facă el însuşi actualizarea după indicele de inflaţie a sumei datorate şi nu instanţa, fiind deci aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Se mai susţine de asemeni că instanţa nu s-a pronunţat explicit asupra capătului auxiliar de cerere, privind cheltuielile de judecată şi că, faţă de prevederile art. 129 pct. 4 C. proc. civ., se impunea o mai atentă cercetare judecătorească a cauzei.
Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma criticilor formulate şi având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, în sensul considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Nu poate fi reţinută critica formulată de recurentul pârât privitoare la prematuritatea plângerii introdusă la instanţă, pe motiv că instituţia notificată nu s-a pronunţat printr-o decizie motivată cu privire la restituirea în echivalent.
Procedura prealabilă administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 a fost îndeplinită în cauză, reclamanţii adresând în termenul legal notificarea comunei Manoleasa, prin primar, care a emis Decizia nr. 60 din 24 septembrie 2002 prin care s-a respins notificarea cu motivarea că imobilele în litigiu nu mai există.
Odată îndeplinită procedura specifică prevăzută de Legea nr. 10/2001, nu se impunea repetarea acesteia pentru cazul acordării măsurilor reparatorii prin echivalent.
Nici celelalte critici formulate de recurentul pârât referitoare la realizarea expertizei în cauză şi incidenţa art. 105 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt întemeiate. Astfel de critici puteau fi valorificate prin formularea de obiecţiuni la raportul de expertiză, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Contrar susţinerilor recurenţilor reclamanţi, instanţa de apel a interpretat corect actul dedus judecăţii, prin acţiune aceştia precizând că solicită măsuri reparatorii „sub forma de titluri de valoare nominală utilizabile în procesul de privatizare, adică aproximativ 2.800.000.000 lei", iar prin sentinţa pronunţată în cauză şi menţinută de instanţa de apel, dispunându-se ca atare.
Este de menţionat că urmare Legii nr. 247/2005, măsurile reparatorii cuvenite persoanelor îndreptăţite se vor acorda în conformitate cu procedura prevăzută prin Titlul VII al acestui act normativ, ale cărei dispoziţii sunt de imediată aplicare.
Nu poate fi primită critica privitoare la faptul „nepronunţării explicite asupra capătului auxiliar de cerere privind plata cheltuielilor de judecată".
Este evident că din moment ce s-a respins ca nefondată cererea de aderare la apel formulată de reclamanţi, aceştia nu erau îndreptăţiţi la plata cheltuielilor de judecată, în sensul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Împrejurarea că în dispozitivul deciziei pronunţate în apel nu s-a menţionat expres măsura respingerii acestei cereri formulată numai prin notele scrise nu şi oral în instanţă, nu este de natură a atrage casarea hotărârii, care ar reprezenta un formalism exagerat, fără efecte juridice.
Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, Înalta Curte, constată că instanţa de apel, ca şi cea de fond de altfel, au dat eficienţă prevederilor art. 129 C. proc. civ., cercetarea judecătorească efectuată în cauză fiind de natură a lămuri situaţia de fapt în raport cu dispoziţiile legale aplicabile.
Faţă de toate considerentele expuse, urmează a se respinge ca nefondate ambele recursuri declarate în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de R.N. şi S.I.E., succesoare ale recurentului iniţial R.A., B.K.E.E., M.A., D.Ş.A., D.Z.I., D.G., D.R.M., M.I. şi Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 145 din 3 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8546/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 781/2004. Civil. LG.10/2001. Recurs → |
|---|
