ICCJ. Decizia nr. 8174/2004. Civil. LG. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8174
Dosar nr. 7237/2004
Şedinţa publică din 20 octombrie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
I.E. a notificat la 12 februarie 2002 Primăria municipiului Fălticeni solicitându-i restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1356 mp situat în Fălticeni, judeţul Suceava, susţinând că este moştenitoarea defuncţilor săi părinţi D.C. şi D.A., iar terenul a fost preluat abuziv de către stat în aplicarea Legii nr. 58/1974.
Pentru eventualitatea refuzului restituirii în natură, notificatoarea a cerut despăgubiri băneşti în cuantum de 13.560 dolari SUA.
Primarul municipiului Fălticeni a emis dispoziţia nr. 718 din 5 martie 2002, prin care a respins cererea, atât în ce priveşte restituirea în natură, cât şi în privinţa despăgubirilor băneşti cu motivarea că solicitarea nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
La 6 ianuarie 2003, I.E. a contestat dispoziţia primarului susţinând că la 21 noiembrie 1975 a vândut lui B.D. o casă şi anexe, terenul în suprafaţă de 5800 mp aferent construcţiilor vândute trecând în proprietatea statului, din care suprafaţa de 100 mp a fost atribuită în folosinţa cumpărătorului, iar pentru suprafaţa de 5000 mp i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, astfel încât este îndreptăţită la restituirea în natură a diferenţei de 800 mp, dat fiind că în anul 1979 a fost demolată construcţia vândută lui B.D.
La 22 ianuarie 2003 contestatoarea a precizat că înţelege să ceară restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1356 mp sau despăgubire prin echivalent bănesc.
Tribunalul Suceava, secţia civilă, a definit contestaţia astfel precizată ca fiind „acţiune modificată având ca obiect Legea nr. 10/2001" şi, prin sentinţa nr. 378 din 4 iunie 2003, a admis-o în parte, a anulat dispoziţia nr. 718 din 5 februarie 2002 emisă de Primăria Fălticeni şi a constatat că I.E. este îndreptăţită să i se restituie în natură suprafaţa de 1356 mp situată în Fălticeni, judeţul Suceava, identificată între punctele 1-15-22-25-27-28-33-80-90-89-65-1 în planul de situaţie anexă la raportul de expertiză întocmit de R.I.
Tribunalul a reţinut că terenul a fost proprietatea contestatoarei şi a părinţilor săi [a căror moştenitoare este contestatoarea), a fost preluat de stat în mod abuziv în baza Legii nr. 58/1974, este liber de construcţii în cea mai mare parte, fiind afectat parţial de construcţii ridicate ilegal şi care pot fi uşor demolate, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001].
Sentinţa a fost atacată cu apel de către Municipiul Fălticeni prin primar.
Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, a pronunţat Decizia nr. 93 din 11 noiembrie 2003, prin care a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa primei instanţe în sensul că „restituie contestatoarei I.E., în natură, suprafaţa de 650 mp teren situat în municipiul Fălticeni, identificat în planul de situaţie anexă la raportul de expertiză între punctele 92-22-25-27-29-95-92".
Instanţa de apel, examinând probele administrate în primă instanţă, a constatat că din întreg terenul solicitat a fi restituit în natură cu suprafaţa pretinsă de 1356 mp, numai suprafaţa de 650 mp a fost trecută în proprietatea statului în anul 1975 în baza Legii nr. 58/1974, astfel că numai acest teren este restituibil în natură în temeiul Legii nr. 10/2001.
Contestatoarea I.E. a declarat recurs solicitând casarea deciziei instanţei de apel şi păstrarea sentinţei primei instanţe.
Dezvoltând recursul, contestatoarea a invocat cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că terenul trecut în proprietatea statului a avut doar suprafaţa de 650 mp, întrucât nu a dat eficienţă deciziilor nr. 196 şi 197 ale fostului Consiliu popular al oraşului Fălticeni, prin care au fost trecute în proprietatea statului suprafeţele de 650 mp teren grădină şi de 163 mp teren curţi-construcţii, şi nici testamentului în baza căruia părinţii săi au dobândit de la R.B. suprafaţa totală de 1520 mp, constatată şi prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză care a stabilit că suprafaţa reală a celui din urmă teren este de 1356 mp.
Conchide contestatoarea că din proprietatea totală de 1356 mp astfel dovedită, suprafeţele de 650 mp şi de 163 mp au fost preluate de stat, prin deciziile menţionate, în temeiul Legii nr. 58/1974, iar diferenţa de 536 mp a fost preluată de stat fără titlu, cuvenindu-i-se restituirea în natură a întregului teren, aşa cum legal şi temeinic a hotărât prima instanţă.
Asupra recursului astfel dezvoltat Înalta Curte constată cele ce succed.
Motivarea recursului nu se încadrează în cazul de recurs invocat, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, întrucât contestatoarea nu a pretins nici una din ipotezele arătate.
Prin modul de motivare a recursului, neobservarea unor probe administrate, susţinerile contestatoarei sunt încadrabile în cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. în vigoare la data declarării şi motivării recursului, potrivit căruia este caz de recurs când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
Prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 10 se constată că susţinerile contestatoarei sunt întemeiate sub aspectul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor probe administrate, adică acelea indicate prin dezvoltarea recursului: testamentul aflat la dosarul de fond, certificatele de moştenitor de la filele 7 şi 8, Decizia nr. 197/1975 de la fila 12 şi raportul de expertiză tehnică, având în vedere numai Decizia nr. 196/1975.
Cu toate acestea, recursul nu este fondat, întrucât probele asupra cărora instanţa de apel nu s-a pronunţat nu îndeplinesc cerinţa art. 304 pct. 10 C. proc. civ. de a fi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, astfel:
- testamentul invocat atestă că la 1 aprilie 1937 R.D.B. a testat în favoarea legatarilor D.C., D.A. şi D.E. (contestatoarea) o casă de locuit şi două terenuri situate în Fălticeni, identificate numai prin vecinătăţi;
- raportul de expertiză tehnică a stabilit că suprafaţa reală a terenului este de 1520 mp.
- certificatele de moştenitor de la filele 7 şi 8 arată că, de pe urma decesului părinţilor săi D.C. la 26 august 1968 şi D.A. la 2 iunie 1969, contestatoarea a dobândit prin transmisiune succesorală un teren în suprafaţă de 650 mp şi un teren în suprafaţă de 163 mp împreună cu o casă şi anexe, toate situate în Fălticeni;
- prin Decizia nr. 196 din 19 decembrie 1975 Biroul executiv al Consiliului Popular al oraşului Fălticeni a trecut în proprietatea statului suprafaţa de 650 mp din proprietatea contestatoarei I.E., aferentă construcţiilor vândute de aceasta lui B.D., iar prin Decizia nr. 197 din aceeaşi dată şi având acelaşi emitent s-a atribuit cumpărătorului B.D. pe durata existenţei construcţiilor cumpărate suprafaţa de 100 mp din terenul de 650 mp trecut în proprietatea statului.
Aşadar, din analiza acestor probe, rezultă fără putinţă de tăgadă că din proprietatea contestatoarei I.E., indiferent de întinderea acesteia, a trecut în proprietatea statului numai suprafaţa de 650 mp, nefiind reală susţinerea contestatoarei referitoare la trecerea în proprietatea statului prin Decizia nr. 197/1975 a terenului cu suprafaţa de 163 mp
De asemenea, nu este susţinută prin nici o probă afirmaţia că un teren cu suprafaţa de 536 mp a fost preluat de stat fără titlu.
În aceste condiţii, în mod corect instanţa de apel a hotărât că numai suprafaţa de 650 mp face obiectul Legii nr. 10/2001, act normativ în procedura şi temeiul căreia contestatoarea a legat procesul de faţă, dat fiind că această lege reglementează numai regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989.
Pentru toate considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea I.E. împotriva deciziei nr. 93 din 11 noiembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8233/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8146/2004. Civil. Restituire metale... → |
|---|
