ICCJ. Decizia nr. 839/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 839
Dosar nr. 29880/1/2004
nr. vechi 9371/2004
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 198 din 5 iunie 2003, Tribunalul Brăila a admis contestaţia formulată de reclamantul I.D., a desfiinţat dispoziţia nr. 9054 din 28 noiembrie 2002 emisă de Primarul municipiului Brăila şi a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 306,5 mp, situat în municipiul Brăila, identificat conform schiţei anexe la suplimentul la raportul de expertiză, delimitat cu culoare roşie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a cerut primarului municipiului Brăila să-i restituie în natură terenul în suprafaţă de 306,5 mp, preluat de stat în anul 1986 prin expropriere, iar pârâtul, prin dispoziţia nr. 9054 din 28 noiembrie 2002, a respins cererea, cu motivarea că restituirea nu este posibilă, pentru că terenul este afectat de detalii de sistematizare, fiind destinat parcării autoturismelor proprietatea persoanelor care locuiesc în blocul A 13.
Reţine instanţa de fond, că exproprierea terenului s-a făcut prin Decretul Consiliului de Stat nr. 186/1986, fără ca proprietarului să-i fie acordate despăgubiri. Terenul este folosit ca parcare de autoturisme, dar aparţine Consiliului local al municipiului Brăila şi „nu este exploatat ca parcare", iar expertul a precizat că restituirea lui în natură nu afectează accesul la blocurile de locuinţe.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia civilă nr. 133 din 16 septembrie 2003, a respins apelul declarat de Primarul municipiului Brăila împotriva acestei hotărâri.
Instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, suprafaţa rămasă liberă prin ocuparea parţială a terenului cu lucrările pentru care s-a făcut exproprierea poate fi restituită fostului proprietar. Terenul care face obiectul procesului nu este ocupat cu construcţii şi nici nu s-a făcut dovada că ar fi necesar în vederea unei bune utilizări a construcţiilor.
Se mai reţine, că reclamantul a cerut să-i fie restituită suprafaţa de 306,5 mp teren, preluată de stat prin expropriere, iar instanţa, sesizată cu contestaţie, are competenţa să desfiinţeze dispoziţia şi să restituie imobilul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primăria municipiului Brăila, reprezentată de primar, care, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8, 9, şi 10 C. proc. civ., susţine că instanţa de apel nu a „ţinut cont" de actele depuse la dosar, nu s-a pronunţat asupra expertizei şi a interpretat eronat probele administrate în cauză. Nu s-a avut în vedere faptul că terenul cerut de reclamant este folosit ca parcare şi este un bun de utilitate publică, edificat o dată cu sistematizarea întregii zone.
Se mai susţine, că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbându-i natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic, pentru că expertiza a fost interpretată în sensul că terenul care face obiectul procesului este liber, deşi este afectat de detalii de sistematizare, fiind inclus în domeniul public. Fiind construcţii noi, nu pot fi acordate decât despăgubiri.
Arată recurenta, că prin hotărârea atacată au fost încălcate dispoziţiile art. 18 lit. c), art. 16 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001 şi prevederile HG nr. 498/2003.
Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente.
Criticile formulate de recurentă fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., însă dispoziţiile acestui text nu sunt incidente în cauză.
Instanţa de apel s-a pronunţat asupra expertizei, reţinând că „potrivit concluziilor raportului de expertiză, restituirea în natură a terenului nu afectează în nici un mod accesul la blocurile noi construite", iar susţinerile recurentei privitoare la modul în care a fost apreciată această probă nu fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
Prin hotărârea atacată nu au fost încălcate dispoziţiile legale invocate de recurentă.
Suprafaţa de teren care face obiectul cererii de restituire formulată de reclamant a fost preluată de stat prin expropriere, iar art. 11 din Legea nr. 10/2001, oferă soluţii menite să respecte principiul restituirii în natură, consacrat prin art. 1 şi art. 7 din lege.
De aceea, atunci când lucrările pentru care s-a dispus exproprierea nu ocupă întreaga suprafaţă, terenul liber de construcţii, care nu este absolut necesar bunei utilizări a construcţiei noi, trebuie restituit în natură persoanei îndreptăţite.
Or, în cauză, s-a făcut dovada că terenul proprietatea reclamantului a fost expropriat în vederea construirii unor blocuri de locuinţe şi a dotărilor comerciale şi tehnice edilitare aferente, iar din constatările expertului, consemnate în raportul de expertiză şi răspunsul la obiecţiuni, rezultă că suprafaţa de teren care face obiectul litigiului este amplasată în afara blocului A 13 şi nu constituie cale de acces la bloc.
Precizează expertul, că blocul A 13 a fost proiectat în anul 1985 pentru a fi construit în zona limitrofă terenului în litigiu şi a fost prevăzut cu trei scări. S-a executat însă numai scara A, dată în folosinţă de cca 10 ani. Celelalte două scări nu se mai execută, iar intrarea în bloc se face numai pe faţada principală.
Mai precizează expertul, că detaliul de sistematizare prezentat în expertiză, reprezintă de fapt o platformă betonată cu borduri şi zonă verde amenajată în spatele blocului şi că susţinerea pârâtei privitoare la accesul cu mijloace de transport a locatarilor nu este justificată, pentru că rămâne suficient spaţiu pentru parcare.
Dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, invocate de recurentă, nu puteau fi aplicate în cauză, pentru că terenul care face obiectul litigiului nu este deţinut de vreo instituţie din cele prevăzute expres de acest text.
Inaplicabile sunt şi dispoziţiile art. 18 lit. c) din lege, deoarece condiţia „transformării" imobilului, prevăzută de text, se referă la construcţii şi priveşte modificări de structură, de ordin material. Betonarea unei porţiuni de teren, cum este cazul în speţă, nu constituie „transformare" a imobilului, în sensul art. 18 lit. c) din lege.
Recurenta a invocat şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă criticile formulate nu fac posibilă încadrarea în motivul invocat, pentru că acest motiv de recurs vizează schimbarea de către instanţă a naturii ori înţelesului actului pe care părţile l-au încheiat şi nu interpretarea greşită a conţinutului expertizei, cum susţine recurenta.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârâtă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Brăila împotriva deciziei civile nr. 133 din 26 septembrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 898/2004. Civil. întoarcere executare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 8284/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
