ICCJ. Decizia nr. 842/2004. Civil. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 842.
Dosar nr. 40708/1/2004
(nr. vechi 18004/2004)
Şedinţa publică din 23 octombrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 5 august 1999, B.C. şi B.G.S. au revendicat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Bucureşti şi Direcţia generală de administrare a fondului imobiliar, imobilul situat în Bucureşti, fostă proprietate a defunctului soţ şi tată al reclamantelor.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi contencios administrativ, prin sentinţa nr. 351 din 18 noiembrie 1999 a respins acţiunea formulată de B.C. şi B.G.S. împotriva pârâtei Primăria municipiului Bucureşti, pe motiv că reclamantele nu au calitate procesuală activă.
Prin Decizia nr. 136 A din 15 martie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul declarat de reclamante împotriva sentinţei pronunţată de tribunal, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă spre rejudecare.
În fond după casare, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 471/F din 26 iunie 2000 a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantelor împotriva pârâtei Primăria municipiului Bucureşti.
Apelul declarat de reclamante împotriva hotărârii tribunalului a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 657 A din 27 octombrie 2000.
Prin Decizia nr. 2995 din 13 iunie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a admis recursul declarat de reclamantele B.C. şi B.G.S. împotriva deciziei curţii de apel. A casat Decizia pronunţată în apel precum şi sentinţa tribunalului şi a trimis cauza pentru rejudecare la Judecătoria sectorului 1.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 9612 din 6 noiembrie 2002 a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentanţi legali a reclamantelor B.C. şi B.G.S. A respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu Primăria municipiului Bucureşti, C.M., A.B.I. şi A.B.M., P.E. şi intervenienţii în nume propriu M.N. şi M.A. A respins cererea de intervenţie formulată de M.N. şi M.A. ca fiind lipsită de interes. A respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca neîntemeiată. A respins excepţia necompetenţei materiale ca neîntemeiată. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei municipiului Bucureşti.
Apelul declarat de reclamante împotriva hotărârii judecătoriei a fost respins ca nefondat de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia nr. 1508 din 30 iunie 2003.
Prin Decizia nr. 2687 din 3 decembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis recursul declarat de reclamante împotriva deciziei pronunţată de tribunal, a casat hotărârea recurată, a admis apelul formulat de B.C. şi B.G.S. împotriva sentinţei civile nr. 9612 din 6 noiembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi a anulat în tot sentinţa apelată. A reţinut cauza pentru evocarea fondului de către Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă de apel.
Evocând fondul, ca instanţă de apel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 1312 A din 10 iunie 2004 a admis acţiunea reclamantelor în contradictoriu cu pârâţii C.M. , A.B.I., A.B.M., Primăria municipiului Bucureşti, P.E. şi intervenienţii M.N. şi M.A. A obligat pârâţii să lase reclamantelor, în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilul situat în Bucureşti. A respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de M.N. şi M.A., ca nefondată.
Împotriva acestei ultime decizii au declarat recursuri reclamantele, pârâţii Consiliul general al municipiului Bucureşti, A.B.I. şi A.B.M., C.M. şi P.E. şi intervenienţii M.N. şi M.A.
Prin motivele de recurs, reclamantele au solicitat şi obligarea intervenienţilor M.N. şi M.A. să se lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul pe care îl locuiesc.
Consiliul general al municipiului Bucureşti a arătat că primăria nu are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind eronată obligarea acesteia la restituirea imobilului în litigiu alături de pârâţii, persoane fizice. A precizat astfel, că la data introducerii acţiunii, imobilul în litigiu fusese cumpărat de chiriaşii titulari ai contractelor de închiriere conform dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, primăria nemaideţinând posesia, iar acţiunea în revendicare este definită de Codul civil ca fiind acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar. În ceea ce priveşte titlul statului, a considerat că acesta, respectiv Decretul nr. 302/1948 este valabil, legea reprezentând ea însăşi un mod de transmitere a dreptului de proprietate potrivit art. 645 C. civ.
Pârâţii A.B.I. şi A.B.M. şi intervenienţii M.N. şi M.A. au arătat prin motivele de recurs că deşi s-a demonstrat că statul a dobândit imobilul în litigiu prin efectul legii, în temeiul Decretului nr. 302/1948, care se înscrie în categoria actelor normative în baza cărora statul a preluat imobilele „cu titlu", instanţa a încălcat dispoziţiile pct. 2 lit. A), capitolul 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Totodată au precizat că instanţa nu a verificat titlul persoanelor care au promovat acţiunea, prin reţinerea unor inadvertenţe şi a faptului că terenul din str. A. nr. 2 a mai fost revendicat în baza Legii nr. 10/2001 de către I.C. Au considerat că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut prin acţiune, deoarece în mod nelegal a desfiinţat contractele de vânzare-cumpărare deşi nu era investită cu o astfel de cerere. S-a ignorat de către instanţă buna credinţă a recurenţilor, care au respectat toate dispoziţiile Legii nr. 112/1995 şi ale Normelor metodologice de aplicare a acesteia. Cererea de intervenţie formulată de M.N. şi M.A. a fost în mod nelegal respinsă, atâta vreme cât instanţa de fond din oficiu a introdus în cauză în calitate de pârâţi numai o parte din cumpărătorii apartamentelor din str. A. nr. 2.
Prin motivele de recurs, pârâtele C.M. şi P.E. au arătat că instanţa a dat mai mult decât s-a cerut întrucât reclamantele nu au solicitat, nici în scris, nici verbal, chemarea în judecată a altor persoane decât cea din acţiunea introductivă. S-a arătat totodată că instanţa nu a verificat şi nu a pus în vedere intimatelor-reclamante să facă dovada cetăţeniei române, atâta vreme cât imobilul pentru care s-a dispus restituirea cuprinde atât construcţie cât şi teren.
Recursurile urmează a fi admise, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Acţiunea introductivă de instanţă formulată de reclamante a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 5 august 1999, anterior apariţiei Legii nr.10/2001. Deci, acţiunea dedusă judecăţii aparţine dreptului comun astfel că nu este supusă procedurii reglementată prin legea specială.
Unul din principiile care guvernează aplicarea legii în timp este cel al neretroactivităţii legii civile, potrivit căruia o lege civilă se aplică numai situaţiilor ce se ivesc ori se nasc în practică după adoptarea ei, iar nu şi situaţiilor anterioare. Acest principiu este unul constituţional şi de drept civil în acelaşi timp, fiind consacrat expres prin art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 1 C. civ., iar prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, legiuitorul nu s-a abătut de la acest principiu, având în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (1) din lege, cu modificările şi completările ulterioare.
Se constată astfel că faţă de data introducerii şi motivarea cererii de chemare în judecată, cadrul procesual trebuia stabilit, în limitele în care judecata ar fi trebuit să aibă loc, respectiv dreptul comun în materie.
În acest context, se reţine că în mod eronat, încălcând principiul neretroactivităţii legii civile, prin Decizia atacată, instanţa a constatat că în speţă, sunt aplicabile deopotrivă, dispoziţiile materiale ale Legii nr. 10/2001, act normativ care nu era în vigoare la data investirii instanţei.
În considerarea acestor argumente, în temeiul dispoziţiilor art. 84, ale art. 112 pct. 4 şi ale art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa de apel avea obligaţia de a stabili corect cadrul procesual, normele legale şi instituţiile juridice aplicabile, în raport cu situaţiile de fapt invocate prin acţiune.
Pentru cele preced, recursurile se vor admite, se va casa Decizia atacată şi se va trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare, urmând a fi analizate ca apărări şi celelalte motive de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantele B.C. şi B.G.S. , de pârâţii Consiliul general al municipiului Bucureşti, C.M. şi P.E. şi A.B.I. şi A.B.M. şi de intervenienţii M.A. şi M.N. împotriva deciziei nr. 1312A din 10 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 944/2004. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 788/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
