ICCJ. Decizia nr. 885/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 885/2004
Dosar nr. 5438/2002
Şedinţa publică din 3 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 2 octombrie 2001 pe rolul Tribunalului Argeş sub nr. 5765 reclamanţii N.F., D.M., C.I.B. şi C.N.F. au chemat în judecată pe pârâta D.T. telecomunicaţii din cadrul S.N.T.C. R. solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta să emită o decizie de restituire în natură a imobilului situat în Piteşti str. Egalităţii compus din casă de locuit şi teren în suprafaţă de 687 mp, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanţii arată că sunt moştenitorii defunctului C.N., care a fost proprietarul imobilului în litigiu, care a fost preluat de către stat în baza Decretului nr. 92/1950.
Se mai arată de către reclamanţi că în temeiul prevederilor din Legea nr. 10/2001 au notificat unităţi deţinătoare cererea lor de restituire a imobilului, însă aceasta i-a îndrumat să se adreseze instituţiei care a realizat privatizarea ori Ministerului de resort.
Pârâta a formulat o întâmpinare în care arată că este o societate comercială în curs de privatizare şi pe cale de consecinţă nu are calităţi procesual pasivă conform prevederilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr. 327 din 21 decembrie 2001, a admis acţiunea şi a obligat pârâta să emită decizie de restituire în natură a imobilului, casă de locuit şi teren în suprafaţă de 687 mp situat în Piteşti str. Egalităţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în primul rând că pârâta are calitate procesual pasivă pentru că HG nr. 614 a fost adoptată în august 2001, iar notificarea a fost făcută în martie 2001 şi în consecinţă prevederile art. 12 alin. (4) din acest act normativ, care statuează că în situaţia imobilelor preluate cu titlu valabil evidenţiate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare, notificarea se adresează instanţei publice implicată în privatizare, nu se aplică.
A mai reţinut instanţa de fond că pârâta este o societate comercială în curs de privatizare, statul deţinând din capitalul acesteia un procent de 65% şi în consecinţă prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 se aplică, imobilul trebuind să fie restituit în natură, cu atât mai mult cu cât valoarea imobilului este mai mică decât valoarea deţinută de stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta învederând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Piteşti prin Decizia civilă nr. 54/ A din 23 septembrie 2002, a respins apelul ca nefondat reţinând în esenţă aceleaşi considerente avute în vedere de către instanţa de fond, respectiv că apelanta pârâtă are calitate procesual pasivă, întrucât în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 12 din HG nr. 614/2001.
A mai reţinut că apelanta nu este integral privatizată, statul deţinând 65% din acţiuni, astfel că în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 10/2001 care prevăd obligativitatea restituirii în natură a imobilului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta în termen legal invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi nu dispoziţiile art. 27 alin. (2) din aceeaşi lege şi în legătură cu acest aspect a formulat excepţia lipsei calităţii procesual pasive care a fost greşit respinsă.
În acest sens recurenta arată că instanţa de apel interpretează eronat şi face o confuzie când consideră că o societate comercială privată este acelaşi lucru cu o societate comercială privatizată.
Se mai arată că pentru a se considera că o societate comercială este privatizată cu respectarea dispoziţiilor legale, nu este obligatoriu ca statul să vândă 100% din acţiuni.
O altă susţinere este în legătură cu faptul că instanţa de apel nu motivează în nici un fel de ce în cauză nu sunt incidente prevederile HG nr. 614 din 27 iunie 2001 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Se mai susţine că nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au motivat de ce au înlăturat aplicarea dispoziţiilor legale în legătură cu care recurenta apreciază că ar fi incidente în cauză.
O ultimă susţinere se referă la împrejurarea că în orice caz nu pot fi ignorate dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 10/2001 care prevăd că nu pot fi sancţionaţi cu nulitatea absolută acte de înstrăinare efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data respectivă.
Recursul este nefondat.
Este de reţinut în primul rând că susţinerile recurentei au fost formulate, atât în întâmpinările depuse pe parcursul judecării cauzei la instanţele de fond şi apel, fiind invocate şi în motivarea apelului, cu excepţia invocării prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001 care a fost făcută numai în recurs.
Instanţele analizând aceste susţineri au apreciat în mod legal şi temeinic că sunt nefondate.
Astfel cu privire la calitatea procesual pasivă, susţinerile recurentei se referă la două aspecte; unul formal, respectiv că în cauză ar fi fost citată D.T. Argeş – S.N.T.C. R. care nu are personalitate juridică, personalitate juridică având S.N.T.C. R.
Al doilea aspect al acestei susţineri este întemeiat pe prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 respectiv care arată că notificarea şi pretenţiile reclamanţilor în situaţiile prevăzute de alin. (1) al aceluiaşi articol, trebuie să se adreseze instituţiei publice implicată în privatizare sau Ministerului de resort.
În legătură cu primul aspect urmează a constata că prin notificarea formulată, cât şi prin acţiune reclamanţii au apreciat corect că unitatea deţinătoare a imobilului este S.N.T.C. R. S.A., D.T. Argeş care potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (2) C. proc. civ., poate fi citată la locul unde-şi are reprezentanţa.
Calitatea procesual pasivă a acesteia rezultă şi din certificatul de atestare a dreptului de proprietate a S.N.T.C. R. coroborat cu anexa la acesta, în consecinţă această susţinere este nefondată.
Referitor la cel de al doilea aspect urmează a constata având în vedere prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001 care definesc noţiunea de „imobile preluate abuziv" că situaţia imobilului din acest litigiu este arătată la lit. g) al acestui articol.
Mai este de reţinut în acest sens că imobilul în litigiu aparţinând autorului reclamanţilor a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 şi după ce a fost transmis în folosinţă M.S.S. (Decizia 22453/1953), apoi Direcţiei Regionale P.T.T.R. (ordinul 448 din 1965) şi în final, în baza dispoziţiilor Legii nr. 15/1990, S.N.T.C. R.
Ulterior ca urmare a procesului de privatizare au fost vândute 35% din activele deţinute de către această societate pârâtă.
În consecinţă faţă de considerentele mai înainte arătate urmează a constata că legal şi temeinic instanţele au apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în care se arată că imobilele preluate abuziv [(în speţă în condiţiile prevăzute de art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001)] care sunt deţinute de o societate comercială la care statul este acţionar sau asociat majoritar vor fi restituite persoanei îndreptăţite în natură.
În alin. (2) al acestui articol, se prevede că obligaţia de restituire în natură este aplicabilă şi în situaţia în care statul este acţionar sau asociat minoritar, cu condiţia ca valoarea imobilului care se restituie să fie cel mult egală cu participaţia statului la capitalul persoanei juridice respective.
Susţinerea recurentei că în cauză ar fi aplicabile prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001 nu sunt întemeiate, pentru că dispoziţiile acestui text de lege se referă la imobile preluate cu titlul valabil şi care se află în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu capital integral privat sau la care statul ar deţine acţiuni în valoare mai mică decât valoarea imobilului, condiţii care nu sunt îndeplinite, după cum s-a arătat mai înainte, în această cauză.
Nici susţinerea că instanţele nu s-au pronunţat în legătură cu incidenţa art. 12 alin. (4) din HG nr. 614/2001 nu este fondată, chiar instanţa de fond a analizat acest aspect constatând legal şi temeinic că acest act normativ nu poate fi avut în vedere, întrucât el a fost adoptat în luna august 2001, iar notificarea a fost făcută în luna martie 2001, când aceste prevederi nu existau.
În ceea ce priveşte afirmaţia privind incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, de asemenea urmează a constata că nu este fondată, pentru că această susţinere a fost făcută pentru prima dată în recurs nefiind invocată nici în întâmpinări, nici în motivele de apel; în consecinţă instanţele nu se puteau pronunţa asupra unei probleme care nu a fost pusă în discuţie.
De altfel instanţele, după cum s-a arătat au soluţionat cauza având în vedere prevederile art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Astfel fiind, având în vedere toate considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.N.T.C. R. S.A., D.T. Argeş împotriva deciziei nr. 54/ A din 23 septembrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 887/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 873/2004. Civil. Pretentii. Recurs în anulare → |
|---|
