ICCJ. Decizia nr. 9166/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9166
Dosar nr. 21782/2004
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la data de 27 septembrie 2002 la Tribunalul Timiş, contestatorii B.L. şi K.A.E. a chemat în judecată pe pârâţii SC M.G. (fostă A.) şi Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P.L. Timiş, solicitând anularea deciziei nr. 21 din 22 august 2002 emisă de pârâta SC M.G. (fostă A.) şi restituirea în natură a imobilului situat în Timişoara, judeţul Timiş sau despăgubiri băneşti la valoarea actuală a imobilului dacă restituirea în natură nu este posibilă.
În motivarea cererii se arată că Decizia le-a fost comunicată cu depăşirea termenului de 60 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001 [23 alin. (1)] şi nici nu au fost invitate să-şi susţină cererea.
Se mai arată că imobilul revendicat a fost naţionalizat în acelaşi timp cu fosta fabrică S.P., deşi nu făcea parte din patrimoniul acesteia, nefiindu-le valabil titlul Statului.
Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 1202 din 19 noiembrie 2003 a respins contestaţia formulată cu motivarea că imobilul în cauză nu a fost primit de SC M.G. (fostă A.) cu titlu gratuit de la Statul Român, ci a fost cumpărat în baza HCM nr. 657 din 3 mai 1957 fiind cumpărător de bună credinţă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii B.L. şi K.A.E. susţinând că Statul Român a preluat imobilul fără titlu, iar pârâta care a cumpărat imobilul se poate îndrepta împotriva acestuia pentru evicţiune, fapt ce exclude buna credinţă a cumpărătorului.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă 2077 din 30 septembrie 2004 a admis apelul declarat de reclamanţi, a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a admis în parte contestaţia, a anulat Decizia nr. 21 din 22 august 2002 a pârâtei cooperativa M.G. şi a constatat că reclamanţii au dreptul la despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 în cuantum de 3.271.503.700 lei, reprezentând 2/5 din valoarea imobilului.
A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii apelate.
Se arată în motivarea deciziei că au devenit proprietari prin moştenire după defunctul K.I., în 1946, 5 moştenitori, I.K., K.V., K.M., K.A. şi K.F.
În 1949, prin naţionalizare imobilul a intrat în proprietatea Statului Român şi în patrimoniul fabricii de Î.S.P. În 1972 imobilul a fost cumpărat de cooperativa Î. Timişoara, care a transferat proprietatea către pârâta cooperativa M.G., prin procesul-verbal din 8 februarie 1972, proces-verbal care nu a fost depus la dosar de către pârâtă.
Reclamanţii B.L. şi K.A.E. nu au făcut dovada că sunt moştenitorii tuturor celor 5 proprietari tabulari, dinaintea naţionalizării având drept la despăgubiri băneşti de 2/5 din valoarea imobilului, cota antecesorilor indiferent dacă titlul statului a fost sau nu valabil, conform art. 2, art. 18 lit. c) şi art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele cooperativa M.G. şi D.G.F.P. Timiş.
În motivele de recurs, cooperativa M.G. arată că cei cinci moştenitori menţionaţi mai înainte au devenit proprietari prin certificatul de moştenitor nr. 1093/1942 iar apartamentul nr. 2, este proprietatea Sfatului Popular al oraşului Timişoara prin donaţie. Se mai arată că reclamanţii nu au depus documentele necesare, hotărâtoare în soluţionarea cauzei. Buna credinţă a subdobânditorilor imobilului rezultă din aceea că statul vânzător are un titlu asupra imobilului, care a trecut în proprietatea cooperaţiei meşteşugăreşti cu titlu oneros.
D.G.F.P. Timiş în motivele de recurs arată că nu poate fi obligată la plata despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 10/2001 pentru că reclamanţii solicită doar restituirea în natură a imobilului. Se mai arată că nu a fost clarificată problema proprietăţii bunului în litigiu, iar reclamanţii nu puteau să solicite restituirea în natură a imobilului cu atât mai mult acordarea de despăgubiri băneşti. Din interpretarea art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, rezultă că pârâta cooperativa M.G., în calitate de unitate deţinătoare, avea obligaţia de a face o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare imobilului. Este de acord cu restituirea în natură a imobilului.
Analizând motivele de recurs prin prisma criticilor formulate de recurente, Înalta Curte reţine că pârâta cooperativa M.G. nu a făcut dovada că este succesoare de drept a cooperativei Î. Timişoara, care a plătit preţul pentru imobil.
De asemenea reclamanţii nu au făcut dovada că sunt moştenitorii celor 5 proprietari tabulari dinaintea naţionalizării astfel că nu pot solicita să li se restituie în natură întreg imobilul. Ei au dreptul la despăgubiri băneşti pentru 2/5 din valoarea acestuia, cota antecesorilor lor, indiferent dacă titlul statului a fost sau nu valabil, valoare stabilită de expertul K.G. şi solicitată în subsidiar în motivarea acţiunii.
Văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtele SC M.G.(fostă A.) Timiş şi Ministerul Finanţelor Publice Timişoara împotriva deciziei civile nr. 2077 din 30 septembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9625/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8994/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
