ICCJ. Decizia nr. 95/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 95
Dosar nr. 28.331/1/2004
nr. vechi 8732/200.
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea din 21 septembrie 2001, completată ulterior, reclamanta C.F. a chemat în judecată pe pârâta SC P. SA Piteşti pentru obligarea pârâtei să se pronunţe asupra cererii reclamantei formulată pe cale de notificare privind restituirea în natură a unui imobil preluat de stat din proprietatea bunicului ei Ş.C., imobil situat în comuna Poiana Lacului, compus din construcţie moară şi teren aferent în suprafaţă de 850 mp, constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 824 din 25 aprilie 2001, prin care imobilul de mai sus a fost vândut de către pârâtă lui C.I., precum şi pentru a se dispune restituirea imobilului în natură.
Cererii de mai sus s-au alăturat pe calea mai multor cereri de intervenţie în interes propriu, P.G., R.S.I., R.S.G.R., D.M.M., M.A., M.C.M. şi V.I.
Pârâta s-a apărat în sensul că acţiunile sunt nefondate, iar imobilul a fost vândut lui C.I.
Cumpărătorul C.I. a intervenit în interesul pârâtei.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională, prin care, pentru ipoteza admiterii cererilor îndreptate în contra sa, a solicitat obligarea reclamantei şi intervenienţilor la restituirea utilajelor din moară care-i aparţin.
Totodată, pentru aceeaşi ipoteză, pârâta a chemat în garanţie Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, precum şi Ministerul Finanţelor Publice cerând a fi obligaţi s-o despăgubească în echivalentul bunurilor ce vor ieşi din patrimoniul său.
Prin sentinţa civilă nr. 134 din 11 aprilie 2003, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis cererea de intervenţie formulată în interesul pârâtei de către C.I., a respins toate celelalte cereri deduse judecăţii şi a obligat pe reclamantă şi pe intervenienţii în interes propriu să plătească intervenientului C.I. cheltuieli de judecată în sumă de 500.000 lei.
Apelul declarat de C.F., C.M.M. şi M.A. a fost respins prin Decizia civilă nr. 185/A din 12 noiembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă.
Împotriva celei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanta C.F. şi intervenienţii în interes propriu C.M.M. şi M.A. solicitând casarea deciziei dată în apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Invocând cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că:
- instanţele au încălcat prevederile art. 20 din Legea nr. 10/2001, neobservând că vânzarea imobilului de către pârâtă a avut loc în aprilie 2001, adică după ce bunul preluat abuziv de către stat în sensul definit prin art. 1 din Legea nr. 10/2001 era deja indisponibilizat ca urmare a înregistrării la pârâtă, în luna februarie 2001, a somaţiei prin care moştenitorii fostului proprietar au cerut să le fie predat acel imobil; în consecinţă vânzarea s-a făcut prin eludarea legii, iar instanţele au refuzat nejustificat să cerceteze acest aspect, precum şi existenţa bunei sau relei credinţe din partea celui care a cumpărat;
- instanţele au rezolvat greşit cererea referitoare la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, cerere întemeiată pe prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001, neobservând că legea protejează numai actele de înstrăinare conforme cu legea, dar anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, nicidecum cele făcute cu eludarea celui din urmă act normativ;
- instanţele au greşit şi prin aceea că nu au constatat că imobilul a fost preluat de stat fără titlu, deoarece era o moară ţărănească mică, situată într-o zonă colinară cu terenuri slabe productiv, care funcţiona numai temporar, fiind astfel incidente prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Recursul astfel motivat nu este întemeiat.
Esenţială pentru legala soluţionare a cauzei de faţă este calificarea actului de preluare a imobilului de către stat.
Ca stare de fapt, instanţele au hotărât, după interpretarea şi aprecierea probelor administrate, că moara preluată de stat a avut capacitatea de măcinare de 20.000 Kg. în 24 ore.
Reclamanţii recurenţi nu au contestat constatarea de mai sus, opunându-i însă argumentul că era o moară ţărănească mică, funcţionând numai temporar, din cauza situării sale într-o zonă colinară slab productivă.
Criteriul de fapt avut în vedere de către instanţe justifică pe deplin calificarea preluării imobilului de către stat ca fiind făcută cu titlu valabil, dat fiind că, în raport cu capacitatea teoretică de măciniş, moara se încadra în categoria celor naţionalizabile potrivit pct. 50 de la art. 1 al Legii nr. 119/1948.
Dimpotrivă, caracteristicile aceleaşi mori indicate de reclamanţi nu au constituit criterii de naţionalizare.
Valabilitatea titlului statului face incidente dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare în perioada judecării prezentei cauze în primă instanţă şi în apel, potrivit cu care „pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent ...".
Reclamanţii nu au invocat alt caz de nelegalitate a privatizării afară de faptul că aceasta ar fi avut loc după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Asemenea susţinere este însă evident nefondată, instanţele reţinând corect că privatizarea pârâtei s-a finalizat anterior datei de 14 februarie 2001 (data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001), aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
În concluzie, hotărând că reclamanţii au numai îndreptăţirea la măsuri reparatorii prin echivalent, iar nu la restituirea în natură a imobilului, precum şi că, pe cale de consecinţă, nu justifică interes ocrotit juridiceşte pentru a cere constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare intervenit între societatea pârâtă şi intervenientul C.I., instanţele au aplicat corect legea la o situaţie de fapt pe deplin lămurită.
Răspunzând astfel tuturor susţinerilor din recurs, Înalta Curte constată că nu sunt fondate, urmând a respinge recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de C.F., C.M.M. şi M.A. împotriva deciziei nr. 185/A din 12 noiembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2243/2004. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 914/2004. Civil. Obligaţie de a face. Recurs → |
|---|
