ICCJ. Decizia nr. 967/2004. Civil. Nulitate contract vânzare - cumparare. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 967/2004
Dosar nr. 332/2003
Şedinţa publică din 5 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea din 20 aprilie 2000 precizată ulterior, S.E. a chemat în judecată pe O.M. şi O.A. solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1760 din 23 decembrie 1996 încheiat de pârâţi în baza Legii nr. 112/1995 cu S.C. A. S.A.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că prin sentinţa civilă nr. 354 din 14 ianuarie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat în contradictoriu cu Consiliul General al municipiului Bucureşti că imobilul situat în Bucureşti, str. Precupeţii Vechi, corp B şi terenul aferent de 192 mp a fost preluat de stat fără titlu şi a fost obligat pârâtul să lase reclamantei S.E. în deplină proprietate şi posesie menţionatul imobil.
Cum prin Legea nr. 112/1995 făceau obiectul înstrăinării către chiriaşii deţinători numai imobilele preluate de stat cu titlu, iar cel în litigiu nu făcea parte din această categorie, contractul de vânzare-cumpărare nr. 01760 din 23 decembrie 1996 intervenit între S.C. A. S.A. şi pârâţii O.M. şi A. era lovit de nulitate absolută pentru fraudă la lege.
Pârâţii au formulat cerere de chemare în garanţie a Primăriei municipiului Bucureşti şi S.C. A. S.A. solicitând ca în cazul admiterii acţiunii să fie despăgubiţi cu c/val. preţului reactualizat pentru imobil, asigurarea locuinţei corespunzătoare pentru întreaga familie şi daune morale de 50.000.000 lei.
Municipiul Bucureşti prin primarul general a formulat o cerere de intervenţie în interesul pârâţilor O.M. şi O.A. cu motivarea că a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare nr. 01760 din 23 decembrie 1996 a cărui nulitate absolută s-a solicitat să se constate, fiind reprezentată de S.C. A. S.A., ca vânzător.
Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 17354 din 14 decembrie 2000 a admis acţiunea precizată împotriva pârâţilor O.M. şi O.A. şi chemata în garanţie Primăria municipiului Bucureşti şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 01760 din 23 decembrie 1996 privind imobilul din Bucureşti, str. Precupeţii Vechi.
A respins, ca neîntemeiată cererea de intervenţie în interesul pârâţilor formulată de municipiul Bucureşti prin primarul general.
A disjuns judecarea cererii de chemare în garanţie şi a acordat termen în cunoştinţa la 18 ianuarie 2001.
Instanţa a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 354 din 14 ianuarie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, s-a stabilit că imobilul în discuţie a fost preluat de stat fără titlu şi s-a dispus restituirea lui în deplină proprietate şi posesie către reclamantă. În atare situaţie respectivul imobil nu intra sub incidenţa Legii nr. 112/1995 ci erau aplicabile prevederile art. 91 din HG nr. 11/1997 care reglementează condiţiile în care poate interveni nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de chiriaşii imobilelor cu destinaţie de locuinţe preluate de stat în temeiul menţionatei legi mai ales că autoarea reclamantei, F.M., formulase la 8 iulie 1996 o cerere de restituire în natură a imobilului adresată comisiei constituite conform Legii nr. 112/1995 de pe lângă Primăria sectorului 2 Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 2117/ A din 18 iunie 2001 a admis apelurile declarate de municipiul Bucureşti prin primarul general şi respectiv O.M. şi O.A. împotriva sentinţei civile nr. 17354 din 14 decembrie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acţiunea principală ca nefondată.
A admis cererea de intervenţie în interesul pârâţilor formulată de municipiul Bucureşti prin primarul general.
A respins cererea de chemare în garanţie.
În motivarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut că pârâţii O.M. şi O.A. au fost de bună credinţă la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 01760 din 23 decembrie 1996 şi prin urmare respectivul contract nu putea fi desfiinţat dacă se avea în vedere principiul ocrotirii bunei credinţe în raporturile juridice civile şi disp. art. 46 din Legea nr. 10/2001 aplicabile în speţă. Astfel, reclamanta a promovat acţiunea în revendicare posterior perfectării contractului de vânzare-cumpărare a cărui desfiinţare s-a cerut şi nici nu i-a notificat pe pârâţi că intenţiona să-şi recupereze imobilul în natură.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 168 din 23 ianuarie 2002, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 2117/ A din 18 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, cu motivarea că cererea adresată de autoarea reclamantei comisiei constituită în baza Legii nr. 112/1995 pentru restituirea în natură a imobilului în litigiu la 5 iulie 1996 a fost înregistrată după depăşirea termenului de 6 luni prevăzut de Legea nr. 112/1995 şi prin urmare nu putea fi avută în vedere de instanţă.
De asemenea, s-a stabilit că reclamanta a promovat acţiunea în revendicarea imobilului în discuţie posterior cumpărării de către pârâţi a locuinţei pe care o deţineau cu chirie astfel că la data perfectării vânzării, 23 decembrie 1996, asupra imobilului nu exista nici un litigiu.
În aceste condiţii, reclamanta nu a probat reaua credinţă a pârâţilor la încheierea tranzacţiei şi prin urmare corect tribunalul a menţinut contractul de vânzare-cumpărare al acestora.
Împotriva deciziilor pronunţate în apel şi recurs, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie considerând că acestea au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, şi totodată erau vădit netemeinice.
Astfel, s-a învederat că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că imobilul în discuţie nu intra sub incidenţa Legii nr. 115/1995, întrucât statul nu deţinea un titlu valabil de proprietate situaţie în care contractul de vânzare-cumpărare intervenit între S.C. A. S.A. ca reprezentantă a Primăriei municipiului Bucureşti şi pârâţii O.M. şi O.A. în temeiul Legii nr. 112/1995 era lovit de nulitate absolută conform art. 91 din HG nr. 11/1997.
Pe de altă parte s-a reţinut că reclamanta a răsturnat prezumţia de bună credinţă a pârâţilor la încheierea respectivului contract, întrucât a probat că autoarea sa F.M. s-a adresat comisiei constituite conf. Legii nr. 112/1995 cu o cerere de retrocedare a imobilului în litigiu la 8 iulie 1996, anterior încheierii contractului în discuţie, astfel că pârâţii fiind şi vecini cu reclamanta cu minime diligenţe, puteau afla situaţia juridică a imobilului.
S-au mai invocat disp. art. 2 alin. (2) teza 1 din Legea nr. 10/2001, prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994.
Recursul în anulare este fondat pentru motivele ce succed.
Din dosar a rezultat că prin sentinţa civilă nr. 354 din 14 ianuarie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, s-a admis acţiunea promovată de S.E. în contradictoriu cu C.G.B.M. şi s-a constatat că pârâtul deţine imobilul din Bucureşti, str. Precupeţii Vechi, corp B, „fără titlu".
A fost obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul corp B şi terenul aferent în suprafaţă de 192 mp situat în Bucureşti, str. Precupeţii Vechi.
Anterior, prin contractul de donaţie autentificat sub nr. 10043 din 22 iunie 1989 de notariatul de stat al sectorului 2 Bucureşti, reclamanta S.E. a dobândit de la fiul ei S.S.P. corpul A parter şi mansardă din cadrul aceluiaşi imobil.
De asemenea, reclamanta a probat că la 8 iulie 1996, autoarea sa F.M., s-a adresat comisiei constituite în baza Legii nr. 112/1995 cu cerere, solicitând restituirea în natură sau despăgubiri pentru corpul B al imobilului în discuţie naţionalizat conform Decretului nr. 12/1950.
Instanţa de apel a ignorat acest înscris reţinând doar faptul că reclamanta a promovat acţiunea în revendicare posterior cumpărării de către pârâţi a bunului în litigiu care nici nu au fost încunoştinţaţi despre acest demers, situaţie în raport de care a făcut „teoria subdobânditorului de bună credinţă cu titlu oneros" invocând şi dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.
La rândul ei, instanţa de recurs a apreciat că autoarea reclamantei a formulat cererea nr. 1009 din 8 iulie 1996 peste termenul de 6 luni prevăzut de Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţie de locuinţe, trecute în proprietatea statului şi prin urmare era lipsită de efecte juridice.
Ambele concluzii sunt însă greşite.
Cu referire la aplicarea în speţă a disp. art. 46 din Legea nr. 10/2001 a unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare este de remarcat faptul că un atare procedeu este contrar dispoziţiilor constituţionale care consacră principiul potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor (art. 15).
De asemenea, potrivit art. 14 din Legea nr. 112/1995 persoanele îndreptăţite la restituirea în natură a apartamentelor sau, după caz, la acordarea de despăgubiri, puteau depune cererile în acest sens, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii. Cum legea a intrat în vigoare la 31 ianuarie 1996, rezultă că petiţia formulată de autoarea F.M. se plasează în interiorul termenului de 6 luni înscris în acest act normativ.
Astfel fiind, apare că instanţele de apel şi recurs au exprimat puncte de vedere fără să fi analizat menţionatul înscris şi semnificaţia lui juridică în aprecierea bunei credinţe a pârâţilor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a cerut a fi constatată. Totodată potrivit art. 17 din Legea nr. 112/1995 comisiile locale aveau obligaţia de a soluţiona cererile persoanelor îndreptăţite în termen de 60 de zile de la înregistrarea lor, iar în speţă, nu s-a probat că menţionata cerere ar fi fost examinată şi rezolvată.
Faţă de această situaţie instanţele trebuiau să analizeze în ce condiţii a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 01760 din 23 decembrie 1996 intervenit între pârâţii O.M. şi O.A. şi municipiul Bucureşti prin S.C. A. S.A. cât timp comisia locală nu a dat o rezolvare cererii autoarei F.M.
De asemenea, în aprecierea bunei credinţe a pârâţilor O.M. şi O.A. la perfectarea vânzării instanţele trebuiau să aibă în vedere un tip mijlociu de conduită socială corectă care în speţă este diligenţa obişnuită pe care trebuie s-o depună orice individ prudent şi care poate conduce la descoperirea situaţiei juridice reale a imobilului în discuţie.
Or, în cauză, aşa cum deja s-a relevat, instanţele nu s-au preocupat să analizeze pe acest aspect, probele administrate, respectiv cererea autoarei.
F.M. din 8 iulie 1996, răspunsul la interogator al pârâţilor şi afirmaţia pârâţilor din întâmpinare potrivit căreia reclamanta le era vecină, iar dacă le considerau insuficiente să dispună administrarea şi a altor dovezi, astfel că hotărârile pronunţate apar a fi vădit netemeinice.
În fine, susţinerea din recursul în anulare potrivit căreia în cauză ar fi incidente disp. art. 91 din HG nr. 11/1997 nu poate fi primită cât timp actul normativ menţionat a intrat în vigoare posterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 1760 din 23 decembrie 1996 dată la care era în exerciţiu HG nr. 20/1996 emisă în aplicarea Legii nr. 112/1995.
Cu ocazia rejudecării, urmează a se clarifica şi situaţia cererii de chemare în garanţie formulată de pârâţii O.M. şi A., cerere ce fusese disjunsă la instanţa de fond.
Astfel fiind, recursul în anulare urmează a fi admis, a casa hotărârile atacate şi a trimite cauza la Tribunalul Bucureşti pentru rejudecarea apelurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 168 din 23 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, precum şi a deciziei nr. 2117/ A din 18 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează hotărârile atacate şi trimite cauza la Tribunalul Bucureşti pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 968/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 925/2004. Civil. Litigiu de munca - restituire... → |
|---|
