ICCJ. Decizia nr. 9772/2004. Civil. Excludere asociaţie. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 9772

Dosar nr. 17594/2004

Şedinţa din camera de consiliu de la 25 noiembrie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

La 13 aprilie 1998 reclamantul N.E. a chemat în judecată pe pârâta A.J.V.P.S. Suceava solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea hotărârii Consiliului Asociaţiei din 20 martie 1998 prin care a fost exclus din asociaţie, precum şi obligarea la daune morale.

După un prim ciclu procesual parcurs în cauză, Tribunalul Suceava prin sentinţa civilă nr. 370 din 29 noiembrie 2001, a admis acţiunea formulată de reclamant şi în consecinţă a desfiinţat hotărârea A.J.V.P.S. Suceava din data de 20 martie 1998 privind excluderea reclamantului din A.J.V.P.S. Suceava şi A.G.V.P.S. din România şi anularea permisului de vânătoare al acestuia Seria 39198, înregistrat la poziţia N-28 în evidenţa A.J.V.P.S. Suceava.

A reţinut tribunalul, că s-a încălcat procedura impusă prin statutul A.J.V.P.S. Suceava, prin aceea că, hotărârea de excludere a reclamantului din asociaţie s-a emis de Consiliul A.J.V.P.S. cu menţiunea că este irevocabilă, privându-l pe N.E. de posibilitatea de a o contesta şi de a-şi face apărările pe care le consideră necesare.

Apelul A.J.V.P.S. Suceava a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 62 din 3 decembrie 2002.

A.J.V.P.S. Suceava a declarat recurs împotriva menţionatei decizii susţinând că pricina a fost dezbătută în apel, în şedinţă publică, contrar prevederilor Legii nr. 21/1924 şi Regulamentului de aplicare acestei legi.

Recursul a fost admis prin Decizia nr. 606 din 28 ianuarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, Decizia nr. 62 din 3 decembrie 2002 a Curţii de Apel Suceava a fost casată, iar cauza a fost trimisă la aceeaşi instanţă spre rejudecare reţinându-se încălcarea art. 89 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 21 din 6 februarie 1924 în vigoare la data promovării acţiunii introductive de instanţă potrivit cărora, tribunalul cercetează în camera de consiliu, dacă actele depuse pentru asociaţii şi pentru fundaţii îndeplinesc condiţiile şi formele prevăzute de lege, iar concluziile reprezentantului ministerului public sunt obligatorii.

Rejudecând apelul în camera de consiliu, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, l-a respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 1715 pronunţată la 8 iunie 2004.

Pârâta a declarat recurs împotriva deciziei arătând că este nelegală, întrucât citaţia nu a fost semnată de grefier iar pricina s-a judecat în camera de consiliu, deşi recurenta a fost citată în sala unde s-au dezbătut cauzele în şedinţă publică.

Recursul este nefondat.

Fără a indica vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. care pot conduce la modificarea sau casarea unei hotărâri, recurenta a invocat nerespectarea procedurii de citare în sensul că citaţia nu ar fi fost semnată de grefier şi că, nu s-ar fi prevăzut în conţinutul acesteia judecarea în camera de consiliu.

Aceste motive nu se încadrează în prevederile art. 304 C. proc. civ. , potrivit cărora modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în situaţiile de la pct. 1-9 inclusiv numai pentru motive de nelegalitate.

Constatând că, în speţă nu există nici un motiv de ordine publică ce ar putea fi invocat şi din oficiu şi, faţă de considerentele menţionate, recursul declarat de pârâta A.J.V.P.S. Suceava urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de A.J.V.P.S. împotriva deciziei nr. 1715 din 8 iunie 2004 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 9772/2004. Civil. Excludere asociaţie. Recurs