ICCJ. Decizia nr. 980/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 980/2004
Dosar nr. 1286/2003
Şedinţa publică din 6 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 26 februarie 2002 la Tribunalul Bucureşti, C.D. a chemat în judecată Ministerul Finanţelor şi R.A.A.P.P.S., pentru a se constata că pârâta R.A.A.P.P.S. deţine fără titlu valabil suprafaţa de 15.000 mp teren, situat în Bucureşti str. Măgurele, comuna Măgurele şi să fie obligaţi pârâţii de a-i lăsa reclamantului în deplină proprietate şi liberă folosinţă imobilul menţionat sau să fie obligaţi la plata echivalentului bunului în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 873 din 3 iunie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, a fost respinsă acţiunea astfel cum a fost formulată, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere că acţiunea în constatare întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc. civ., este inadmisibilă, în situaţia în care este posibilă realizarea dreptului, prin formularea unei acţiuni în revendicare. Dar şi aceasta este inadmisibilă, pentru că după data intrării în vigoare a prevederilor legii nr. 10/2001, partea nu mai era îndreptăţită să invoce prevederile generale ale codului civil, dispoziţiile legii speciale fiind obligatorii şi de imediată aplicare acestea prevăd o procedură administrativă prealabilă, ce nu a fost urmată în cauză, cererea fiind adresată direct instanţei.
Pentru aceleaşi considerente a fost respins şi apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei, prin Decizia nr. 517 din 18 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recursul de faţă, în temeiul art. 304 pct. 9 si 10 C. proc. civ., solicitând „schimbarea în tot" a hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei la Tribunalul Bucureşti pentru judecarea pe fond a pricinei.
Se susţine că în mod greşit ambele instanţe au reţinut că s-a formulat o acţiune în constatare, în situaţia în care s-a solicitat obligarea pârâtelor de a fi obligate la restituire şi au fost invocate prevederile art. 480 C. civ.
Cât priveşte formularea acţiunii în revendicare direct la instanţă sunt invocate prevederile art. 1 din HG nr. 11/1997 întrucât imobilul este preluat fără titlu valabil. În motivarea recursului sunt menţionate prevederile Legii nr. 213/1998, Legii nr. 10/2001, Legii nr. 112/1995, HG nr. 11/1997 date în aplicarea Legii nr. 112/1995, exact în această ordine, susţinându-se că astfel se face distincţie între imobilele preluate de stat cu titlu, fără titlu sau fără titlu valabil, şi întrucât imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu, se susţine că acţiunea de revendicare direct la instanţă, este admisibilă.
Pe temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., se consideră că instanţa nu s-a pronunţat pe probe, reclamantul făcând dovada că a notificat deţinătorul pentru restituirea în natură a imobilului.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează.
Aşa cum rezultă şi din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului reclamantul a investit tribunalul la 26 februarie 2002, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, ce corespunde datei de 14 februarie 2002.
În această situaţie, acţiunea în revendicare ce în adevăr cuprinde şi elemente ale unei cereri în constatare, dar ca finalitate având caracterul unei revendicări nu mai poate fi fundamentată pe prevederile de drept comun cuprinse în codul civil. Şi aceasta, întrucât Legea nr. 10/2001, este o lege specială, de imediată aplicare, ce derogă de la dispoziţiile de drept comun.
Prin urmare reclamantul nu are a alege între calea prevăzută de codul civil, art. 480, art. 481 C. civ. şi cea prevăzută de Legea nr. 10/2001 ci după intrarea în vigoare a acestei legi speciale, trebuie urmată numai procedura acesteia. Şi în adevăr legea definită ca privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 prevede o procedură administrativă prealabilă ce în anumite condiţii poate fi contestată la instanţa, ceea ce nu este cazul în speţă.
Este adevărat că recurentul a invocat în apel efectuarea unei notificări, omiţând a avea în vedere că acţiunea a fost formulată anterior, deci nu avea cum să aibe ca obiect răspunsul la notificare sau lipsa unui răspuns.
Aşa fiind, în raport de considerentele de drept redate, având în vedere că în speţă sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001 şi numai acestea din cele câteva legi în materie redate în motivarea recursului, rezultă că în mod corect instanţele au respins ca inadmisibilă acţiunea în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile de drept comun cuprinse în codul civil. În plus s-a decis temeinic şi că acţiunea întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, nu este admisibilă, decât pe calea contestării anumitor măsuri luate pe calea procedurii prealabile administrative, ceea ce în speţă nu s-a realizat.
Aşa fiind, recursul de faţă este nefondat urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.D. împotriva deciziei nr. 517 din 18 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 987/2004. Civil. Ordonanta presedintiala.... | ICCJ. Decizia nr. 981/2004. Civil. Plîngere contraventionala.... → |
|---|
