ICCJ. Decizia nr. 9823/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9823
Dosar nr. 15734/2004
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 6 ianuarie 2003 şi înregistrează la Tribunalul Timiş, reclamanta R.(K.)A.M., prin avocat P.A.G. din Baroul Timiş a solicitat obligarea Municipiului Timişoara, prin primar, să-i retrocedeze, conform art. 480 C. civ., imobilul teren în suprafaţă de 285 mp situat în Timişoara şi rectificarea C.F. Timişoara, top 6629, în sensul dobândirii de către aceasta a dreptului de proprietate prin moştenire de la sora ei K.E., decedată la 21 februarie 1993.
S-a susţinut în motivarea acţiunii că în baza Decretului nr. 354/1986 imobilul a fost expropriat de la defuncta ei soră, casa fiind demolată iar terenul fiind şi în prezent liber neîngrijit.
S-a depus în copie certificatul nr. 381 prin care notarul public D.N.A, a atestat la 12 noiembrie 2002 că reclamanta, domiciliată în Germania, a acceptat tacit succesiunea defunctei K.E., decedată la 20 februarie 1993 în Timişoara, fiind singura ei moştenitoare în calitate de soră.
După administrarea probei cu înscrisuri şi expertiză, Tribunalul Timiş a pronunţat sentinţa civilă nr. 1040 din 16 octombrie 2003, prin care a respins acţiunea.
S-a reţinut în motivarea acestei sentinţe că din analiza probelor administrate rezultă că scopul în care s-a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică a fost atins, suprafaţa de teren solicitată de reclamantă fiind afectat de reţele de apă şi electricitate care alimentează blocurile de locuinţe construite în urma exproprierilor.
Ca atare, s-a considerat că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 35 din legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică.
S-a apreciat de asemenea că declaraţia notarială depusă, dată la 10 octombrie 2003 de reclamanta născută în anul 1919, de a nu construi pe teren fără obţinerea avizelor de la societăţile de apă şi telefonie, nu poate conduce la admiterea acţiunii.
Apelul declarat de reclamantă prin acelaşi avocat a fost admis de Curtea de apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 742 din 23 aprilie 2004.
S-a admis în parte acţiunea, s-a dispus dezmembrarea C.F. Timişoara, creându-se top 30652/2 cu suprafaţa de 200 mp teren construcţii, dispunându-se înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei ca moştenitoare a fostei proprietare.
S-a apreciat în motivare, în urma efectuării unui supliment la raportul de expertiză, că sunt îndeplinite condiţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, pentru a fi retrocedată reclamantei suprafaţa de 200 mp teren, care a rămas neutilizat în urma exproprierii dispuse în anul 1986 pentru utilitate publică.
Împotriva acestei decizii, în termen legal Consiliul local Timişoara şi primarul au declarat recurs, prin care au invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că în mod greşit a fost interpretat actul dedus judecăţii ca fiind o cerere în retrocedare potrivit art. 35 din Legea nr. 33/1994, o astfel de acţiune fiind inadmisibilă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În plus, este necontestat că scopul exproprierii a fost atins, fiind construite blocurile de locuinţe şi spaţiile comerciale, lucrările de utilitate publică pentru acre terenul surorii reclamantei s-a expropriat în anul 1986.
Prin întâmpinarea formulată de avocat P.A.G. în numele reclamantei s-a solicitat respingerea recursului. S-a depus în copie conformă Decretul nr. 354/1986 şi, anexa acestuia, de unde rezultă că de la patru persoane, H.E., G.R., F.I. şi K.E., s-a expropriat suprafaţa de 285 mp teren.
Recursul este fondat, urmând a fi admis, cu consecinţa modificării deciziei recurate, a respingerii apelului reclamantei împotriva sentinţei de fond, a cărei soluţie de respingere a acţiunii este corectă, dar cu următoarea motivarea.
Imobilul în litigiu a fost expropriat pentru utilitate publică în anul 1986, scopul exproprierii fiind atins prin construirea unui ansamblu de blocuri de locuinţe şi spaţii comerciale.
Reclamanta este sora uneia dintre cele patru persoane care au fost expropriate.
Calitatea de moştenitoare i-a fost atestată după aproape 10 ani de la decesul fostei coproprietare a imobilului.
Indicând drept temei în drept al acţiunii art. 480 C. civ., revendicarea de drept comun, reclamanta prin avocat a solicitat în 6 ianuarie 2003 retrocedarea întregii suprafeţe de teren de 285 mp ce fusese expropriată de la cei patru coproprietari.
Încă prin întâmpinarea depusă la fond, pârâtul a învederat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cererile de natura celei din speţă trebuie să urmeze procedura notificării, prevăzute de acest act normativ.
Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au considerat însă că acţiunea trebuie soluţionată prin prisma art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică, soluţiile lor diferite rezultând din interpretarea diferită a probei cu expertiza tehnică efectuată în cauză: dacă porţiunea de teren rămasă între blocuri este sau nu afectată de reţele de utilitate publică (apă, electricitate, cabluri telefonice).
Acest mod de interpretare este greşit, fiind ca atare incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Într-adevăr, deşi art. 35 din legea nr. 33/1994 potrivit cu care dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declaraţie de utilitate publică, nu a fost în mod formal abrogat, el poate fi considerat ca o măsură reparatorie incipientă a legiuitorului de la 1994 de restituire a unor bunuri imobile care fuseseră expropriate anterior intrării lui în vigoare. Scopul principal al actului normativ în ansamblu este însă, evident, acela de a reglementa pentru viitor procedura de urmat în cazul exproprierilor, dovadă fiind titlul, Lege privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Reglementarea de ansamblu a problemei retrocedărilor imobiliare pentru bunurile preluate de stat în perioada anterioară anului 1990 a fost realizată prin Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989.
În această lege specială, în vigoare de la 14 februarie 2001, la capitolul II.
„Restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent", un amplu articol, art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată, este dedicat problemei restituirii imobilelor expropriate.
Cum la data formulării acţiunii, anul 2003, legea specială de reparaţie era, şi este, în vigoare, cauza nu mai putea fi analizată prin prisma dreptului comun al acţiunii în revendicare.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, care acordă dreptul de revendicare a bunurilor preluate de stat dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie.
Cum în speţă, terenul revendicat a intrat în proprietatea statului, retrocedarea potrivit principiului specialia generalis derogant, poate fi solicitată, în natură sau prin echivalent, conform art. 11 din Legea nr. 10/2001.
În consecinţă, fiind încălcate dispoziţiile legale anterior enunţate, Decizia este nelegală, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Întrucât soluţia respingerii pronunţată de instanţa de fond este corectă, sentinţa va fi menţinută, dar cu substituirea motivării, în sensul consideraţiilor ce preced.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul local al Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 742 din 23 aprilie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, modifică Decizia recurată în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta R.A.M. împotriva sentinţei nr. 1040 P din 16 octombrie 2003. Tribunalului Timiş, secţia civilă, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1007/2004. Civil. REVIZUIRE. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9773/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
