ICCJ. Decizia nr. 9877/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9877
Dosar nr. 17875/2004
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila la 25 noiembrie 2003, reclamantul T.A.M. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Brăila, solicitând anularea parţială a dispoziţiei nr. 9520 din 10 noiembrie 2003 şi acordarea de despăgubiri pentru o cotă indiviză de ⅓ din imobilul situat în Brăila.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin dispoziţia nr. 9521 din 12 noiembrie 2003, emisă de Primarul Municipiului Brăila, i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, acordându-i-se despăgubiri, valoare echivalentă pentru o cotă de 1/6 din valoarea totală a imobilului, deşi deţine o cotă indiviză de ⅓.
Tribunalul Brăila, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 882 din 18 decembrie 2003, a respins acţiunea reclamantului, reţinând că, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care construcţiile expropriate au fost demolate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
S-a mai reţinut că, potrivit art. 4 alin. (1), în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote părţi ideale, potrivit dreptului comun.
S-a mai arătat că reclamantul, prin notificările nr. 28641/2001 şi 28643/2001, a solicitat restituirea în natură a imobilelor situate în Brăila, cerere respinsă întrucât restituirea nu mai este posibilă, imobilul fiind demolat.
Prima instanţă a mai reţinut că, prin dispoziţia atacată, pârâta i-a făcut reclamantului o ofertă de restituire prin echivalent, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, ofertă pe care acesta trebuia să opteze în termen de 60 de zile de la data comunicării dispoziţiei.
În ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor şi modalitatea de stabilire a acestora în raport de valoarea imobilului şi de cotele moştenitorilor, prima instanţă a reţinut că aceste aspecte urmează a fi rezolvate după ce contestatorul va comunica instituţiei notificate poziţia sa cu privire la ofertele propuse.
Cu privire la cota-parte de moştenire, tribunalul a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, menţiunea făcută în dispoziţia contestată cu privire la cota de moştenire a reclamantului neavând nici o consecinţă sub aspectul stabilirii despăgubirilor întrucât procedura de restituire prin echivalent nu s-a finalizat, urmând ca după acceptarea ofertelor să se emită o nouă dispoziţie (în care se vor stabili modalităţile de despăgubire), ce poate fi atacată distinct.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamantul T.A.M., criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru greşita interpretare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care beneficiază atât de cotele succesorale proprii de pe urma defunctului V.G., cât şi de cotele deţinute de ceilalţi moştenitori decedaţi conform certificatelor de moştenitor nr. 1431-1437/1978.
Apelantul a susţinut că, potrivit calculelor sale, i s-ar cuveni ½ din moştenire, în condiţiile în care au formulat notificări doar doi dintre moştenitori (reclamantul şi B.A.).
Apelantul a criticat hotărârea primei instanţe şi pentru nepronunţarea asupra capătului de cerere privind valoarea echivalentă pentru cota de 1/6 din imobil, cât şi pentru faptul că a fost lipsit de posibilitatea de a-şi exprima poziţia cu privire la raportul de evaluare.
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 685 din 19 mai 2004, a respins apelul reclamantului ca nefondat, reţinând că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi ale Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr. 498/2003, potrivit cărora, în situaţia în care restituirea imobilului este solicitată numai de o parte dintre proprietari sau moştenitorii acestora, Decizia de restituire se va limita la cota ideală cuvenită acestora.
S-a reţinut că din certificatul de moştenitor nr. 1431-1437 din 7 noiembrie 1978 eliberat de notariatul de Stat Brăila, rezultă că mama apelantului reclamant, T.E., a beneficiat de o cotă de 40/240 în calitate de moştenitoare a părinţilor ei, V.G. şi V.C., şi o cotă de 20/240 după surorile sale, însă reclamantul a renunţat expres la moştenirea mamei sale, conform declaraţiei de renunţare nr. 1396 din 7 noiembrie 1978, cât şi la succesiunea unchiului său, V.D., conform declaraţiei de renunţare nr. 1411 din 7 noiembrie 1978, renunţare ce nu se încadrează în dispoziţiile art. 700 C. civ. şi, deci, nici în dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
S-a apreciat că întrucât reclamantului i s-a stabilit o cotă de 1/6 din imobil, situaţia nu mai poate fi schimbată.
Cu privire la stabilirea valorii imobilului, s-a reţinut că persoana îndreptăţită poate ataca Decizia şi poate cere recalcularea valorii stabilite conform art. 24 alin. (7) din lege, însă, în speţă, reclamantul a contestat doar acordarea cotei de 1/6 din imobil, reevaluarea fiind solicitată doar în apel.
Ca atare, s-a apreciat că, în apel, reclamantul a formulat o cerere nouă, ce nu a făcut obiectul cererii introductive la instanţa de fond, situaţie contrară dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs reclamantul T.A.M. la 19 iulie 2004, criticând-o ca nelegală şi neteminică pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut că nici Legea nr. 10/2001 şi nici HG nr. 498/2003 nu prevăd nici o menţiune cu privire la limitarea cotelor ideale cuvenite persoanelor îndreptăţite, în condiţiile în care acestea sunt rude de acelaşi grad şi succesoare ale titularului dreptului de proprietate. A mai arătat că dintre toţi succesorii fostului proprietar au formulat notificare doar trei, reclamantul (pe linia succesorală a mamei sale,T.E.), B.A. (pe linia succesorală a mamei sale B.A.) şi V.F. (pe linia succesorală a lui D.V.), astfel că fiecare dintre cei trei petenţi ar fi trebuit să intre în posesia unei cote succesorale de ⅓ din moştenire, prin preluarea cotelor celorlalţi succesori decedaţi între timp.
Recurentul a invocat dispoziţiile art. 4.6. din HG nr. 498/2003, care prevăd în mod expres că în cazul succesibililor renunţători, cota parte ce a făcut obiectul renunţării exprese să profite succesibililor acceptanţi.
Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs a vizat omiterea de către instanţa de apel a certificatului de moştenitor nr. 1338-1339/1974 care atestă calitatea de moştenitor a recurentului faţă de mama sa, T.E., în raport de care renunţarea înscrisă în certificatul de moştenitor nr. 1431-1437 din 7 noiembrie 1978 nu are efecte juridice, conform art. 694 C. civ.
Cel de-al treilea motiv de recurs a vizat greşita calificare a contestării valorii despăgubirilor ca o cerere nouă în apel.
Intimata Primăria Municipiului Brăila a formulat întâmpinare la 8 iulie 2005, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, raportat la criticile invocate de recurentul-reclamant, Curtea urmează să aprecieze că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:
Critica formulată prin primul motiv de recurs este neîntemeiată întrucât Comisia Locală pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 nu putea modifica cotele-părţi din succesiune stabilite prin certificatele de moştenitor depuse odată cu notificările.
Susţinerea recurentului în sensul că, urmare a decesului persoanelor menţionate în certificatul de moştenitor, i s-ar cuveni şi cotele acestora, nu este dovedită cu un certificat de calitate de moştenitor de pe urma acestora.
Dispoziţiile art. 4.3. din HG nr. 498/2003 nu sunt incidente în cauză, deoarece celălalt notificator, B.A., a încasat despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995 pentru cota de ½ din imobil, hotărârea emisă în baza acestui act normativ producând efecte juridice asupra cărora nu se poate reveni pe cale administrativă, în baza Legii nr. 10/2001.
În consecinţă, se va aprecia că instanţele de fond şi apel au reţinut corect că asupra cotei stabilite ca fiind cuvenite reclamantului nu se poate reveni.
De altfel, cota indiviză ce se cuvine recurentului rezultă chiar din certificatul de moştenire anexat notificării, un alt punct de vedere neputând fi primit atâta timp cât nu s-au depus dovezi în sensul unei cote mai mari.
Critica potrivit căreia s-a apreciat eronat că valoarea despăgubirilor a fost contestată doar în apel este, de asemenea, nefondată.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, persoana îndreptăţită poate ataca Decizia şi poate solicita recalcularea valorii stabilite pentru imobil, conform art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
Prin contestaţia cu care a investit prima instanţă, recurentul a contestat doar acordarea cotei de 1/6 din imobil şi a solicitat depunerea referatului comisiei privind imposibilitatea restituirii în natură.
În această situaţie, s-a apreciat corect de instanţa de apel că solicitarea reevaluării imobilului s-a formulat prima dată în această fază procesuală. Ca atare s-a apreciat corect că aceasta reprezintă o cerere nouă, ce nu poate fi primită direct în apel, ţinând seama de dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de aceste considerente, Curtea va aprecia că nu sunt întrunite motivele de recurs invocate, prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., şi va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 685 din 19 mai 2004 a Curţii de Apel Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9873/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9633/2004. Civil. Legea 10/2001; suspendare... → |
|---|
