ICCJ. Decizia nr. 992/2004. Civil. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 992
Dosar nr. 9725/2004
Şedinţa publică din 9 februarie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 14 septembrie 2004, contestatorii P.V. şi P.M., în contradictoriu cu intimaţii I.A.V., I.N.M., H.(H.)L., Municipiul Bucureşti prin primarul general şi SC C. SA, au formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza a II-a, C. proc. civ. împotriva deciziei nr. 599 din 28 ianuarie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă.
În motivarea contestaţiei s-a învederat că, în calitate de intervenienţi, contestatorii au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 104/A din 26 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, formulând două critici esenţiale şi anume aplicarea greşită a prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950, întrucât instanţa a reţinut fără temei că autoarea reclamanţilor nu se încadrează în categoria exploatatorilor de locuinţe, deşi la dosar existau suficiente dovezi în sens contrar, motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cel de-al doilea motiv de recurs, formulat pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., a constat în nepronunţarea instanţei asupra dovezilor administrate, dar care rezultă buna credinţă a recurenţilor intervenienţi.
Acest din urmă motiv de recurs nu a fost cercetat de instanţa, care a menţionat doar că prin depunerea unor minime diligenţe ar fi putut afla calitatea de proprietar a vânzătorului şi recursul lor a fost analizat împreună cu recursul declarat de SC C. SA, care era distinct şi cuprindea alte critici.
Contestaţia în anulare nu este întemeiată.
Instanţa de recurs, cu referire la motivul de nelegalitate fondat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. , a argumentat incidenţa dispoziţiei cuprinse în art. II din Decretul nr. 92/1950 prin existenţa în proprietatea autoarei intimaţilor-reclamanţi a unui singur imobil cu destinaţia de locuinţă, şi închirierea ocazională a unora dintre camere nu este suficientă pentru a considera că imobilul era destinat exploatării în sensul art. 1 din Decretul nr. 92/1950. Contestatorii au enunţat în motivarea contestaţiei în anulare că există suficiente dovezi în sens contrar, nu au precizat nici una dintre ele, aşadar reproşul adresat instanţei de recurs este fără temei.
Privitor la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., instanţa de recurs a reţinut critica formulată de contestatorii recurenţi, în sprijinul cărora aceştia au adus mai multe argumente.
Instanţa de control judiciar a expus considerentele pentru care a respins critica, s-a referit la cauza ilicită a contractului de vânzare-cumpărare a cărui obiect era bunul altuia, nu a înstrăinătorului, şi a motivat că buna credinţă ca eroare scuzabilă pentru validarea actului nu poate fi primită câtă vreme dobânditorul, cu diligenţe minime, ar fi putut să cunoască faptul că bunul vândut nu aparţinea vânzătorului, în condiţiile adoptării legislaţiei reparatorii privind restituirea imobilelor naţionalizate.
De precizat că instanţa de recurs nu era datoare să răspundă la toate argumentele expuse de contestatori în detaliu în cuprinsul recursului lor, la fiecare din înscrisurile acolo amintite, ci era suficient să arate, cum de altfel a şi făcut, considerentele pentru care a apreciat că motivele de recurs sunt nefondate.
De asemenea, nu se poate reproşa instanţei de recurs, pentru că nu constituie o omisiune a cercetării unui motiv de recurs în sensul art. 318 teza a II-a C. proc. civ., faptul că a expus şi analizat împreună motivele comune de recurs ale contestatorilor cu cele ale intimatei SC C. SA, întrucât ambele recursuri se refereau, în punctele comune, la aceleaşi critici cu aceleaşi argumente.
Drept urmare, contestaţia în anulare formulată de intervenienţi urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii P.V. şi P.M. împotriva deciziei nr. 599 din 28 ianuarie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 986/2004. Civil. Constatare drept de... | ICCJ. Decizia nr. 968/2004. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
