ICCJ. Decizia nr. 9946/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9946
Dosar nr. 24657/1//2004
Şedinţa publică din 5 decembrie 2006
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la 1 iulie 2002 E.S. a solicitat, în contradictoriu cu intimata R.N.P. R. D.S. Vaslui, anularea deciziei nr. 193/8 din 23 mai 2002.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că reclamanta nu este de acord cu suma oferită de intimată pentru imobilul revendicat. Această valoare este derizorie raportată la starea imobilului, iar modalitatea măsurii reparatorii prin echivalent nu se impune în situaţia reclamantei. Restituirea în natură este posibilă pentru că lucrările la imobil au fost făcute cu caracter de întreţinere şi i-au modificat faţada.
Prin sentinţa civilă nr. 989 din 30 iunie 2003 Tribunalul Vaslui a admis contestaţia, a desfiinţat Decizia nr. 193/8 din 23 mai 2002 a directorului D.S. Vaslui şi a restituit în natură reclamantei casa de locuit şi terenul liber situate în localitatea Epureni, judeţ Vaslui. A fost obligată pârâta să evalueze terenul ocupat de construcţiile noi şi utilităţi cât şi construcţiile demolate şi să decidă cu privire la aceste bunuri notificate de reclamantă conform Legii nr. 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că imobilul actual nu este un imobil nou faţă de cel preluat, astfel că în mod greşit s-a procedat la respingerea cererii de restituire în natură.
Faţă de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 au fost restituite în natură clădirea C1 şi terenul aferent împrejmuit. Cât priveşte terenul silvic şi terenul arabil, acestea nu pot face obiectul Legii nr. 10/2001 întrucât au făcut obiectul cererilor formulate în baza Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 169/1997.
Terenurile pe care se află construcţiile noi definitive ale pârâtei şi utilităţile cu aleile de acces situate în afara împrejmuirii clădirii C1 sunt ocupate. Or, din dispoziţiile Legii nr. 10/2001 rezultă că se restituie numai terenurile libere. Pentru terenurile care nu pot fi restituite în natură şi construcţiile demolate urmează ca deţinătorul să reanalizeze situaţia şi, în limitele de competenţă, să evalueze şi să facă ofertă corespunzătoare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi. Prin Decizia civilă nr. 78 din 7 noiembrie 2003 Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a admis apelul reclamantei şi a dispus restituirea către aceasta şi a suprafeţei de 1386 mp teren arabil, individualizat în schiţa anexă la raportul de expertiză. A fost respins apelul declarat de D.S. Vaslui şi a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că terenul de 2,7 ha solicitat de reclamantă este situat în intravilanul comunei Epureni, în jurul fostului conac al familiei E. Din această suprafaţă numai o parte este teren cu destinaţie forestieră, restituirea lui făcând obiectul Legii nr. 18/1991. Curtea a constatat că o suprafaţă de 1386 mp teren arabil, delimitată în anexa nr. 1 la raport prin punctele 2-13-14-15-1-2, nu se încadrează în categoria terenuri forestiere şi nu există nici un impediment pentru restituirea în natură.
Este necontestat că pârâta a realizat lucrări importante la casă. Condiţia excluderii de la restituirea în natură este, conform art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, ca imobilul să fi fost transformat, astfel încât să devină un imobil nou. Această condiţie nu este însă îndeplinită în cauză.
Terenul liber aferent construcţiei nu este exceptat de la restituire. Pentru ca acestui teren să nu-i fie aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001 pârâta trebuia să demonstreze că este teren forestier, în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 18/1991.
Decizia instanţei de apel a fost recurată de ambele părţi.
Recursul reclamantei vizează, în esenţă, următoarele aspecte:
Cifra de 1386 mp, teren restituit reclamantei, nu reprezintă mărimea suprafeţei restituite ci numărul de parcelă cadastrală.
Terenul denumit de către intimată „pepinieră" nu se încadrează în excepţiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 1/2000, astfel încât şi acest teren trebuie restituit în întregime, ca de altfel întregul teren din jurul casei.
Ca şi instanţa de fond, instanţa de apel a apreciat greşit componenţa imobilului ce a format obiectul notificării. Au separat artificial casa propriu-zisă de terenul din jurul casei, făcând aplicări greşite ale legii.
Instanţele nu au analizat toate probele administrate şi nu s-au pronunţat asupra valorii lor juridice.
Prin recursul său, pârâta a criticat hotărârea instanţei de apel pentru următoarele motive, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
În mod greşit instanţa de apel a considerat că terenul aferent clădirii retrocedate nu se încadrează între cele la care se referă art. 24.2 lit. B) din Legea nr. 1/2000. Indiferent cum au intrat aceste terenuri în fond forestier, potrivit art. 1 din Legea nr. 26/1996 pădurile, terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, producţie ori administraţie silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice, în condiţiile Legii, constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate fondul forestier naţional.
În mod greşit a interpretat instanţa faptul că numai terenurile cu destinaţie forestieră sunt exceptate de la reconstituire potrivit Legii nr. 1/2000, deoarece art. 24 din Legea nr. 1/2000 se referă şi la alte terenuri care fac parte din fondul forestier naţional.
Terenul în litigiu fiind inclus în amenajamentul silvic al ocolului silvic Epureni constituie fond forestier, fiindu-i aplicabile prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Întrucât terenul este un bun principal şi este exceptat de la reconstituire, clădirea ca bun accesoriu nu putea fi restituită.
Prin întâmpinări, atât reclamanta cât şi pârâta au solicitat respingerea recursului celeilalte părţi.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate înaintea instanţelor de fond, Înalta Curte a reţinut următoarele:
1. Cât priveşte recursul reclamantei, nu a putut fi primită critica privitoare la analiza greşită sau incompletă a materialului probator administrat în ce priveşte alcătuirea imobilului.
Recursul fiind o cale extraordinară de atac, prin intermediul lui pot fi formulate critici numai în limitele impuse de legiuitor. Or, art. 304 C. proc. civ. nu prevede printre motivele de nelegalitate a hotărârii, care să justifice admisibilitatea recursului, aprecierea greşită a probelor sau ignorarea acestora.
De asemenea, nu este întemeiată critica privitoare la nerestituirea terenului numit „pepinieră", instanţele de fond reţinând în mod corect faptul că regimul juridic al terenurilor forestiere este înscris în Legea nr. 18/1991, astfel încât, faţă de prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu poate constitui obiect al măsurilor reparatorii reglementate de această lege.
Este întemeiată însă critica privitoare la întinderea suprafeţei de teren ce urmează să-i fie restituită reclamantei în natură. Astfel, cifra 1386, indicată în anexa la raportul de expertiză, nu desemnează întinderea suprafeţei de teren ci numărul de parcelă cadastrală. De vreme ce prin hotărârea instanţei de apel s-a dispus obligarea la restituirea în natură către reclamantă a suprafeţei de 1386 mp, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi admis pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi hotărârea va fi modificată în sensul că i se va restitui reclamantei şi diferenţa de teren de 1474 mp;
2. Recursul pârâtei nu este întemeiat.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză a rezultat că în cadrul suprafeţei de teren care a aparţinut autorilor reclamantei există mai multe categorii, cu regimuri juridice diferite. Faptul că recurenta deţine întregul teren nu înseamnă că întreaga suprafaţă este teren forestier, astfel încât să nu fie posibilă restituirea.
Conform art. 2 lit. b) din Legea nr. 18/1991 sunt terenuri cu destinaţie forestieră: terenurile împădurite sau cele care servesc nevoilor de cultură, producţie ori administrare silvică, terenurile destinate împăduririlor şi cele neproductive, stâncării, abrupturi, bolovănişuri, râpe, ravene, torenţi, dacă sunt cuprinse în amenajamentele silvice.
Recurenta nu a făcut dovada că terenul restituit întruneşte criteriile enunţate pentru a fi considerat că are destinaţie forestieră.
În aceste condiţii, instanţa de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor Legii nr. 18/1991 şi 1/2000, deoarece terenul a cărui restituire în natură s-a dispus nu este forestier.
Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul pârâtei va fi respins ca nefondat, cu consecinţa reţinerii în dispozitiv a faptului că se păstrează celelalte dispoziţii ale hotărârii instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Admite recursul declarat de reclamanta E.S. împotriva deciziei civile nr. 78 din 7 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, şi în consecinţă:
Modifică în parte Decizia în sensul că dispune restituirea către reclamantă şi a 1474 mp.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9935/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9880/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
