ICCJ. Decizia nr. 10003/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10003
Dosar nr. 9946/2005
Şedinţa publică din 2 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 12 mai 2004, C.M.D. a chemat în judecată Municipiul Bucureşti, prin Primarul general cerând să fie obligat să soluţioneze notificarea făcută acestuia, în baza Legii nr. 10/2001, pentru a-i restitui în natură apartamentul nr. 2 din imobilul situat în Bucureşti. Totodată, a cerut obligarea pârâtului la plata unor daune cominatorii şi despăgubiri.
Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 7688 din 21 decembrie 2004, a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârât să soluţioneze notificarea în litigiu, prin dispoziţie motivată. A respins celelalte capete de cerere.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, prin Decizia nr. 904 din 24 mai 2005, a respins, ca nefondat apelul pârâtului, cu motivarea că reclamantul, fiind titularul unui drept subiectiv recunoscut de Legea nr. 10/2001, are acces în justiţie, în caz de tăcere a entităţii notificate, de a cere să fie obligate să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii sale de măsuri reparatorii [art. 23 alin. (1) din lege].
Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat recurs care urmează a fi admis pentru motivul de ordine publică arătat în continuare, invocat din oficiu şi pus în dezbaterea părţilor.
Litigiul dedus judecăţii a fost determinat de tăcerea pârâtului, ca entitate obligată să răspundă la o notificare (a reclamantului) prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Instanţele de fond au determinat greşit competenţa de primă instanţă pentru judecarea litigiului, ca fiind a judecătoriei. Inexplicabil, ele au pierdut din vedere că obiectul pricinii poartă asupra unei proceduri prealabile impusă prin art. 31, renumerotat art. 22 din Legea nr. 10/2001 (r 2), esenţialmente necontencioasă (nu intră în domeniul de aplicare a art. 21 alin. (4) din Constituţie), dar obligatoare potrivit art. 109 alin. (4) C. proc. civ. Adică, sine qua non, această procedură prealabilă se constituie într-o condiţie eliminatorie pentru sesizarea tribunalului competent, sancţionată cu respingerea acţiunii ca prematură (inadmisibilă). Logic şi firesc, pentru raţiuni de judecată unitară, litigiile izvorâte din temporizarea ori refuzul de finalizare a acestei proceduri nu pot fi atribuite decât, simetric regulilor procesuale prevăzute de Legea nr. 10/2001, în competenţa instanţei care judecă acţiunea principală, adică a tribunalului, competent conform art. 26 din Legea nr. 10/2001 (r 2)).
Or, în speţă, hotărârile recurate au fost date cu încălcarea competenţei materiale a tribunalului, motiv pentru care se impune admiterea recursului şi casarea acestor hotărâri cu trimiterea dosarului spre rejudecare, în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., instanţei judecătoreşti competente, (secţiei civile a Tribunalului Bucureşti, în a cărei circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare a imobilului).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Municipiul Bucureşti, prin Primar General împotriva deciziei nr. 904/A din 24 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă.
Casează Decizia şi sentinţa nr. 7688 din 21 decembrie 2004 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti pentru competentă soluţionare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2562/2005. Civil. Recunoastere drept de... | ICCJ. Decizia nr. 9832/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
