ICCJ. Decizia nr. 2562/2005. Civil. Recunoastere drept de proprietate. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2562
Dosar nr. 1967/2004
Şedinţa publică din 31 martie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 553 din 7 februarie 2002 Judecătoria Turda a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul T.L. împotriva pârâţilor Statul Român prin Consiliul Local Turda, SC T.Î. SA, R.A.T.A.C.F.L., K.E.; a constatat că apartamentul ocupat de pârâtă este înscris în C.F. Turda, transcris în C.F. Turda, nr. top 771/1/1/1/2/S/VII, 771/2/1/1/2/S/VII şi C.F. colectivă cu acelaşi număr, având nr. top 771/1/1/1/2, 771/2/1/1/2, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 560 încheiat la data de 15 iulie 1997, a respins ca nesusţinută cererea faţă de SC T.Î. SA. Cluj şi petitele din acţiunea principală cu privire la temeinicia titlului de proprietate şi radierea dreptului de servitute de trecere; a obligat pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.
Instanţa a reţinut că imobilele au fost proprietatea tabulară a autorilor reclamantului din anul 1916, acestea au fost naţionalizate prin încălcarea art. I şi art. II din Decretul nr. 176/1948 şi apoi s-a procedat la împărţirea imobilelor pe apartamente, după care au fost atribuite către diferite persoane în baza unor contracte de închiriere, iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 112/1995 s-a procedat la vânzarea acestora către chiriaşi. Reclamantul a solicitat instanţei, Judecătoria Turda, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilelor menţionate. Prin sentinţa civilă nr. 246 din 15 ianuarie 1999 a fost admisă acţiunea, constatându-se că statul nu poate depune un titlu valabil în temeiul căruia posedă imobilul. În ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare prin care pârâta, persoană fizică, a cumpărat apartamentul instanţa a reţinut reaua credinţă a acesteia precum şi a statului, dat fiind existenţa pe rolul instanţelor a unui proces între reclamant şi stat privind valabilitatea titlului acestuia.
Apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Turda precum şi cel declarat de pârâta K.E. au fost respinse de Tribunalul Cluj, prin Decizia civilă nr. 995 din 2 octombrie 2002.
Curtea de Apel Cluj, cu majoritate de voturi, prin Decizia civilă nr. 399 din 12 martie 2003 a admis recursul declarat de pârâta K.E. împotriva deciziei civile nr. 955/2002 a Tribunalului Cluj pe care a modificat-o în parte, în sensul că admite apelul aceleiaşi pârâte împotriva sentinţei civile nr. 553 din 7 februarie 2002 a Judecătoriei Turda pe care o schimbă în sensul că respinge, ca nefondată, acţiunea reclamantului având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi deciziei.
Instanţa a reţinut că la data vânzării către chiriaşi a imobilului în litigiu ambele părţi au fost de bună-credinţă. Vânzătorul a aflat despre acţiunea reclamantului în anularea titlului după încheierea contractului cu pârâţii. Cumpărătoarea, pe fondul unei erori comune cu privire la calitatea statului de proprietar, a fost la rândul ei de bună credinţă.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul prevederilor art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, a declarat recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 399 din 12 martie 2003 a Curţii de Apel Cluj şi a solicitat casarea acesteia şi respingerea recursului declarat de pârâtă K.E. împotriva deciziei civile nr. 1144 din 6 noiembrie 2002 a Tribunalului Cluj.
Se susţine că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, titlul statului era litigios. Conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 contractele de vânzare-cumpărare sunt lovite de nulitate absolută, afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credinţă. Or, în cauză, anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare reclamantul a formulat acţiune pentru revendicarea imobilului, precum şi cerere către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, aceste împrejurări constituiau indicii suficiente care să împiedice încheierea contractului.
Recursul în anulare se priveşte ca fondat în limitele şi pentru considerentele ce urmează.
Deşi prin recursul în anulare se solicită casarea deciziei atacate şi respingerea recursului pârâtei, acest lucru nu este posibil deoarece, conform art. 314 C. proc. civ., „Curtea Supremă de Justiţie (astăzi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie)" hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.
Numai că, în cauza dedusă judecăţii, instanţele au pronunţat hotărâri contradictorii tocmai pentru că împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite.
Prin „Precizarea la acţiune" reclamantul a solicitat să se constate că apartamentul ocupat de pârâţi este înscris în C.F. Turda transcris în C.F. 2062, sub A+7 top nr. 771/1/1/1/2/S/VII şi 771/2/1/1/2/S/VII, în natură apartamentul nr. VII la etaj compus din una cameră, bucătărie, cămară, antreu, 1 balcon cu suprafaţa utilă de 59,37 mp, cu cota părţilor comune indivize aferente de 6,99/100 parte din clădire şi să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 560 din 15 iulie 1997, ca fiind fără obiect, imobilul nefiind nominalizat în C.F., pe de o parte, iar, pe de altă parte, vânzătoarea neavând calitatea de a înstrăina apartamentul care era litigios şi care prin hotărâre judecătorească irevocabilă nu mai era proprietate de stat pentru a se putea înstrăina conform Legii nr. 112/1995.
Din probele administrate în cauză, raportate la acest petit al acţiunii (petitul nr. 3 cum îl defineşte reclamantul) se reţin următoarele:
- sentinţa civilă nr. 246 din 15 ianuarie 1999 prin care s-a radiat dreptul de proprietate al statului se referă la imobilul cu nr. top 771/1/1, 771/2/1, 771/1/2, 771/2/3 din C.F. Turda;
- prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 560 din 15 iulie 1997 pârâta a cumpărat, în temeiul Legii nr. 112/1995 locuinţa ce o deţinea în baza unui contract de închiriere, compusă din 1 cameră, bucătărie, cămară, terasă, casa scării, coridor, balcon, în suprafaţă utilă de 68,790 mp, situată în Turda, cu cota părţilor comune indivize aferente de 8.910 din clădirea executată pe terenul din C.F. comuna Turda nr. top 771/1/1, 771/1/2, 771/1/3.
- prin cererea înregistrată la 25 iulie 1996 la Comisia Consiliului Local al Municipiului Turda de aplicare a Legii nr. 112/1995 reclamantul a solicitat despăgubiri pentru mai multe imobile: 1) casă, curte, situată în Turda identificat în C.F. nr. top 771/1/1 şi 771/2/1; 2) Casă, curte, situată în Turda identificată în C.F. nr. top 771/1/3 şi 771/2/3; 3) Loc de casă şi curte, identificat prin C.F. cu nr. top 771/1/2/2 şi 771/2/2/2.
Inadvertenţele evidente cu privire la identificarea cadastrală, identificarea administrativă, suprafaţa locuinţei în litigiu trebuiau lămurite de instanţe, prin administrarea de probe şi, în special, prin ordonarea unei expertize care să lămurească inadvertenţele semnalate.
Mai mult din „Foaia de proprietate" rezultă că apartamentul cumpărat de pârâtă şi apartamentul VII cerut de reclamant situate la etaj există diferenţe privind compunerea şi suprafaţa.
Instanţa de fond a sesizat nelămurirea pe deplin a situaţiei de fapt deoarece la termenul din 4 octombrie 2001 a dispus ca să se depună la dosar de către Consiliul Local Turda, situaţia imobilului din litigiu, respectiv componenţa acestuia la data preluării în administrare, compartimentarea pe apartamente şi dacă este folosit ca un singur corp de clădire, iar de către reclamant o schiţă a imobilului în discuţie autentificată de C.F., pentru a se vedea dacă era un trup funciar sau două, desigur şi pentru lămurirea identificării administrative raportat la cele două adrese menţionate în înscrisuri.
Instanţa a trecut însă la soluţionarea cauzei pe fond fără a administra aceste probe şi fără a pune în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize pentru elucidarea inadvertenţelor.
Instanţa de apel şi cea de recurs erau datoare să observe cele arătate mai sus şi să dispună, în consecinţă, măsurile legale.
Numai după lămurirea celor semnalate se va putea concluziona asupra bunei sau relei credinţe a părţilor cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru apartamentul în litigiu şi în principal a cumpărătorului, raportat la succesiunea în timp a demersurilor părţilor prin analiza comparată a acestora.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1), cu referire la art. 314 C. proc. civ. se va admite recursul în anulare se va casa Decizia atacată, precum şi Decizia nr. 955 din 2 octombrie 2002 a Tribunalului Cluj şi se va trimite cauza aceluiaşi tribunal pentru rejudecarea apelurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 399 din 12 martie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi Decizia civilă nr. 955/A din 2 octombrie 2002 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, şi trimite cauza la Tribunalul Cluj pentru rejudecarea apelurilor declarate împotriva sentinţei civile nr. 553 din 7 februarie 2002 a Judecătoriei Turda.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10046/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10003/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
