ICCJ. Decizia nr. 10817/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea sub nr. 3167/2002, reclamanta R.M.E. a chemat în judecată Primăria orașului Băile Olănești, solicitând anularea dispoziției nr. 40 din 24 aprilie 2002 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la “reanalizarea și trimiterea notificărilor nr. 291/2001 și nr. 369/2001 Prefecturii Vâlcea în vederea acordării de despăgubiri, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001".
în motivarea cererii s-a susținut de către reclamantă că la datele de 15 august 2001 și, respectiv, 15 octombrie 2001, a notificat Primăria orașului Băile Olănești, potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, pentru a-i restitui în natură două suprafețe de teren, una de 1100 mp și alta de 1120 mp, situate în orașul Băile Olănești, "parcelele 45 și 46 din planul de parcelare".
S-a mai susținut că în mod greșit pârâta i-a respins cererea de restituire în natură a terenurilor cu motivarea că nu se cunoaște amplasamentul imobilelor și că acestea nu ar figura înscrise în rolul fiscal sau evidențele agricole ale Primăriei orașului Băile Olănești întrucât notificările au fost însoțite de o expertiză tehnică de identificare a terenurilor. S-a mai arătat că pârâta nu a respectat prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și nu a emis decizia în termenul de 60 de zile de la înregistrarea notificării.
Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin sentința nr. 624 din 11 noiembrie 2002, a respins ca tardivă contestația formulată de R.M.E. împotriva dispoziției nr. 40 din 24 aprilie 2002 emisă de Primarul orașului Băile Olănești, reținând că decizia i-a fost comunicată la 29 aprilie 2002, astfel cum reiese din actele dosarului iar contestația a fost înregistrată la 4 iulie 2002 (data poștei), după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta R.M.E., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. S-a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins contestația ca tardiv formulată pentru că deși "se poate să se fi depășit cu câteva zile termenul de contestație împotriva deciziei, această depășire s-a datorat relei credințe a pârâtei" care, după comunicarea deciziei de respingere a cererii de restituire a imobilelor-terenuri nu i-a răspuns la solicitarea scrisă de a reanaliza situația imobilului. Criticile pe fond au vizat faptul că deși au fost trimise două notificări, pârâta a examinat numai notificarea referitoare la terenul în suprafață de 1120 mp; că pârâta nu a respectat termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în care trebuia să-i comunice decizia și că afirmația referitoare la imposibilitatea identificării amplasamentului imobilului nu corespunde realității întrucât la notificări a fost atașată o expertiză tehnică în care se redă situația terenurilor și, oricum, pârâta avea obligația să-i solicite relații suplimentare și, în baza art. 26 alin. (2) din lege, să identifice pe deținător și să-i aducă la cunoștință despre aceasta.
Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 39 A din 19 martie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă cu motivarea că, în raport cu dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 și probatoriul administrat, în mod corect instanța de fond a respins ca tardivă contestația formulată de R.M.E. și că, soluționând cauza prin admiterea unei excepții de procedură, tribunalul nu mai avea obligația să examineze aspectele de fond ale pricinii.
împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta R.M.E.. în dezvoltarea motivelor de recurs, pe care nu le-a indicat în drept, a susținut, în esență, că excepția tardivității este nelegal invocată din oficiu întrucât Primăria orașului Băile Olănești era obligată, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 să-i facă o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului, ofertă la care putea răspunde în termenul de 60 de zile prevăzut la art. 24.3 al aceleiași legi. S-a mai arătat că, chiar dacă s-ar considera că prin decizia nr. 40 din 24 aprilie 2002 s-ar fi făcut o ofertă, este de observat că s-a răspuns corect acestei oferte, la data de 24 mai 2002 de către reclamantă, care i-a cerut pârâtei să aplice dispozițiile art. 23. alin. (2), fiind de reținut totodată că numai dacă s-ar fi refuzat oferta, reclamanta avea la dispoziție încă 30 de zile de la data comunicării refuzului pentru a formula contestația. S-a susținut că intenția legiuitorului a fost de a se restitui proprietatea în natură sau de a se face o ofertă prin echivalent, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. S-a mai arătat că răspunderea administrației publice locale este de a avea atât istoricul de nomenclatură urbană cât și cadastrul și planurile cadastrale, că primăria, ca persoană juridică obligată la restituire trebuia să analizeze notificările și actele doveditoare ale dreptului de proprietate și, în funcție de statutul juridic, trebuia să decidă asupra modalității de restituire, neavând dreptul de a respinge cererea fără a face toate diligențele necesare și fără a invita, în scris, conform art. 23 alin. (2) din lege, persoana îndreptățită să susțină cererea de restituire, neputându-se eschiva de la obligația plății. S-a solicitat admiterea recursului și obligarea Primăriei orașului Băile Olănești să-i recunoască dreptul de proprietate și să-i restituie în natură imobilul sau să-i stabilească o dreaptă și prealabilă despăgubire, conform codului civil, în decurs de 30 de zile de la data comunicării deciziei.
Recursul nu este fondat.
Procedura de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 este reglementată în Capitolul III al acestui act normativ.
Potrivit art. 23 alin. (1) al legii, în redactarea anterioară modificării, prin adoptarea Legii nr. 247/2005, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Totodată, potrivit art. 24 alin. (1), dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului iar potrivit alin. (7) al aceluiași articol, persoana îndreptățită poate ataca în justiție decizia prevăzută la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.
Din actele și lucrările dosarului reiese că prin notificările trimise prin executorul judecătoresc, înregistrate la Primăria orașului Băile Olănești sub nr. 3629 din 15 august 2001 și, respectiv,sub nr. 4655 din 5 octombrie 2001, R.M. a solicitat “restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 1120 mp situat în Olănești, județul Vâlcea, plan parcelare nr. 45" (filele 43 și 45 din dosarul nr. 3167/2002 al Tribunalului Vâlcea).
Prin dispoziția nr. 40 din 24 aprilie 2002, Primarul orașului Băile Olănești a respins cererea formulată de R.M., de restituire în natură a terenului intravilan în suprafață de 1120 mp cu motivarea că “nu s-a putut identifica amplasamentul solicitat prin planul de parcelare nr. 45, Băile Olănești", dispoziția fiind dată cu drept de contestație în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Vâlcea.
Dispoziția nr. 40 din 24 aprilie 2002 a fost comunicată M.E.R. a cu adresa nr. 2262, expediată la data de 29 aprilie 2002, astfel cum rezultă din borderoul de expediție (filele 55, 65 și 66 din dosarul nr. 3167/2002 al Tribunalului Vâlcea).
La data de 4 iulie 2002, R.M.E. a investit Tribunalul Vâlcea cu soluționarea contestației pe care a înțeles s-o formuleze împotriva dispoziției nr. 40 din 24 aprilie 2002 emisă de pârâtă, solicitând anularea dispoziției și obligarea Primăriei orașului Băile Olănești la “reanalizarea și trimiterea notificărilor nr. 291/2001 și nr. 369/2001 Prefecturii Vâlcea în vederea acordării de despăgubiri în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001".
Din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei se constată că, în mod legal, în raport de textele de lege menționate, instanța de fond, prin sentința confirmată de instanța de apel, a respins ca tardivă contestația formulată de R.M.E.
Nu pot fi apreciate ca fondate susținerile recurentei-reclamante în sensul că Primăria orașului Băile Olănești era obligată, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 să-i facă o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului și că, în lipsa acestei oferte, nu ar fi incident în cauză termenul prevăzut de art. 24 alin. (7) al legii câtă vreme cererea de restituire în natură a terenului situat în Băile Olănești, jud. Vâlcea a fost respinsă cu motivarea că nu s-a putut identifica amplasamentul solicitat prin planul de parcelare nr. 45, Băile Olănești, fiind cert că, față de acest considerent, nu subzista în sarcina entității notificate obligația de a-i face reclamantei o ofertă de restituire în echivalent pentru un imobil ce nu a putut fi identificat.
Din interpretarea textelor de lege menționate rezultă cu evidență că termenul de 30 de zile în care persoana ce se pretinde îndreptățită poate ataca în justiție decizia prevăzută la alin. (1) al art. 24 este aplicabil și în acele situații în care decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură nu cuprinde o ofertă de restituire prin echivalent, motivele respingerii nefiind neapărat limitate și circumscrise situațiilor avute în vedere, în mod expres, de legiuitor atunci când a prevăzut în sarcina deținătorului imobilului, obligația formulării acestei oferte, respectiv, cum e cazul în speță, imposibilitatea identificării imobilului.
Că aceasta este interpretarea ce trebuie dată dispozițiilor legale redate și că acesta este, de fapt, voința legiuitorului o demonstrează și faptul că, în prezent, Legea nr. 10/2001, republicată în M.Of. nr. 798 din 2 septembrie 2005, în temeiul art. VII din titlul I al Legii nr. 247/2005, dispune, la art. 26 alin. (3) că “Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".
Astfel, termenul de 30 de zile este aplicabil raportului juridic dedus soluționării de către reclamantă care, nemulțumită de soluția dată prin Decizia nr. 40 din 24 aprilie 2002 emisă de Primarul orașului Băile Olănești și de motivele care au stat la baza ei, avea posibilitatea de a o ataca în justiție și de a supune cercetării judecătorești toate apărările pe care a înțeles să le formuleze, dar numai cu respectarea acestui termen. De altfel, chiar în cuprinsul deciziei, se menționează, la art. 2 că este dată cu drept de contestație în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Vâlcea, termen pe care reclamanta nu l-a respectat.
Or, cum contestația a fost formulată după expirarea celor 30 de zile de la data când a fost comunicată, în mod legal instanța de apel a confirmat hotărârea pronunțată de instanța de fond și a reținut că incidente în speță sunt dispozițiile art. 137 C. proc. civ. care dispun că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Așa fiind, pentru temeiurile arătate, decizia atacată se verifică a fi legală iar recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6716/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3574/2005. Civil → |
|---|
