ICCJ. Decizia nr. 1097/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1097
Dosar nr. 17203/1/2005
Şedinţa publică din 19 februarie 2008
Asupra recursurilor civile de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa, P.V.D., ş.a., au acţionat în judecată SC C.S. SA, solicitând anularea deciziei nr. 22 din 10 octombrie 2003 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 şi obligarea societăţii la restituirea în natură a imobilului teren şi construcţii din Eforie şi lăsarea acestuia în deplină proprietate şi posesie reclamanţilor.
În susţinerea acţiunii, contestatorii arată că motivarea deciziei, de respingere a contestaţiei este contradictorie, deoarece după ce recunoaşte implicit dreptul acestora asupra unora dintre loturile pe care societatea le deţine, se reţine în final ca unic motiv al respingerii notificării, împrejurarea că notificatorii nu şi-au probat dreptul de proprietate asupra terenului ce formează lotul nr. 799 şi asupra vilelor O. şi R. edificate pe acesta.
În prima zi de înfăţişare, reclamanţii şi-au precizat cererea de chemare în judecată şi şi-au completat acţiunea.
Precizările au vizat calitatea reclamanţilor, obiectul notificărilor şi al acţiunii, proprietatea terenurilor şi construcţiilor ce se solicită a fi restituite.
Prin sentinţa civilă nr. 689 din 27 mai 2004, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată excepţia lipsei de legitimare procesuală pasivă a SC C.S. SA invocată de aceasta, şi a admis în parte acţiunea reclamanţilor, anulând Decizia nr. 798 din 10 octombrie 2001, emisă de societatea pârâtă, în cadrul procedurii de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Pe cale de consecinţă, societatea pârâtă a fost obligată să restituie reclamanţilor două construcţii tip vilă cu parter şi etaj, situate în Eforie, (pe terenul identificat ca fiind lotul nr. 799 din fosta parcelare a staţiunii C.S. în suprafaţă de 600 mp) construcţii având o suprafaţă de 142,75 mp şi respectiv 80,49 mp şi cunoscute sub denumirea de vilele „R. " şi „O. ".
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a respins restituirea în natură a imobilelor, terenuri ce constituie loturile nr. 797, nr. 798, nr. 799 şi nr. 800 din planul parcelar al oraşului Eforie Sud, precum şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că reclamanţii în calitate de moştenitori ai autoarei A.G. au iniţial procedura instituită de Legea nr. 10/2001 în vederea restituirii imobilelor ce s-au aflat în proprietatea defunctei, respectiv loturile nr. 797, nr. 798, nr. 799, nr. 800 şi a construcţiilor tip vilă, R. şi O., precum şi a unui corp de case, situate în Eforie Nord.
Prin Decizia nr. 22 din 10 octombrie 2003 societatea pârâtă a respins cererea de restituire a imobilelor, pe considerentul că reclamanţii nu şi-au probat dreptul de proprietate asupra terenului ce formează lotul nr. 799 şi asupra celor două vile aflate pe acest teren, iar celelalte terenuri din lotul nr. 797, nr. 798 şi nr. 800 nu sunt deţinute de această societate.
Autoarea reclamanţilor a edificat pe terenul lotul 799 două construcţii tip vilă, denumite iniţial vila F. şi A. (în prezent R. şi O.) trecute în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950. Preluarea imobilelor prin naţionalizare a fost una abuzivă, deoarece Decretul nr. 92/1950, contravenea flagrant dispoziţiunilor constituţionale din aceea perioadă.
Cu înscrisurile aflate la dosar, s-a stabilit că defuncta A.G. a fost proprietara celor două construcţii, edificate pe terenul alcătuind lotul nr. 799, cunoscute în acte şi în istoricul de rol ca fiind vilele G. Ca urmare, instanţa a concluzionat că în mod greşit societatea pârâtă a respins cererea de restituire a celor două construcţii.
Cu privire la lotul nr. 799, instanţa a stabilit că petiţionarii nu au probat dreptul de proprietate al autoarei lor, deoarece înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanţă", din iulie 1915 în care se face referire la lotul nr. 799, atestă doar plata unui acont în vederea perfectării ulterioare a vânzării cumpărării, în timp ce actul autentic încheiat după aceea se referă doar la transferul dreptului de proprietate a terenurilor alcătuind loturile nr. 797 şi nr. 798.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia nr. 123 din 2 februarie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de SC C.S. SA Eforie Sud împotriva sentinţei nr. 689 din 27 mai 2005.
Prin aceeaşi decizie apelul declarat de reclamanţi a fost admis, schimbându-se în parte sentinţa apelată. Societatea pârâtă a fost obligată să restituie reclamanţilor în natură, terenul în suprafaţă de 1200 mp, reprezentând loturile nr. 797 şi nr. 798 astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză M.E. Restul dispoziţiilor sentinţei au fost menţinute.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prin Decizia nr. 196 din 28 mai 1973 a fostului Comitet Executiv al judeţului Constanţa terenurile formând cele două loturi nr. 798 şi nr. 797 au fost transmise din administrarea oraşului Eforie în administrarea IMR Eforie Sud, şi odată cu acestea pista de popice, vestiarul cu grupul sanitar şi postul trafo, amplasate pe cele două terenuri. În prezent, societatea pârâtă deţine două terenuri transmise prin Decizia susmenţionată, astfel că aceasta are calitatea de unitate deţinătoare, în sensul art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Cât priveşte terenul de 600 mp formând lotul nr. 799, chitanţa de care fac vorbire reclamanţii, nu poate fi reţinută ca titlu de proprietate, în fapt fiind o eroare în consemnarea loturilor nr. 798 şi nr. 799, întrucât convenţia autentificată la 31 august 1915 privea loturile nr. 797 şi nr. 798 în suprafaţa de 1200 mp, pentru preţul de 4000 lei.
Mai mult, arată instanţa, chiar dacă nu s-ar reţine această interpretare pentru chitanţa din 15 iunie 1915, în cauză nu s-a probat achitarea diferenţei de preţ şi încheierea contractului de vânzare-cumpărare între părţile convenţiei.
Ca urmare, inadvertenţele intre actele de proprietate ale reclamanţilor au condus la respingerea cererii privind lotul nr. 799, deoarece reclamanţii nu au depus titlul de proprietate în privinţa acestuia în sensul legii.
Curtea a respins recursul societăţii pârâte- reţinând că reclamanţii au probat cu certificatul din 2 iunie 1916 că autoarea lor A.G. a terminat complet construcţiile în anul 1912 şi că tot aceasta figurează şi în brevetul nr. 712/1924 emis de Ministerul Muncii şi Cercetării Sociale, în baza legii din 1921 de încurajare a construcţiilor de clădiri, brevet care se referă la aceleaşi imobile solicitate de succesorii acesteia în temeiul Legii nr. 10/2001.
Împrejurarea potrivit căreia în procesul verbal din 20 aprilie 1948 cele două vile apar ca fiind proprietatea lui E. şi nu A.G., nu este de natură să conducă la concluzia că proprietatea construcţiilor a fost transmisă, de vreme ce E., era soţul autoarei reclamanţilor, care figura în calitate de proprietară atât în certificatul fiscal nr. 6716/1996 cât şi în matricola cu imobilele naţionalizate.
În temeiul acestor înscrisuri, Curtea a concluzionat ca în mod corect instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au probat dreptul de proprietate al autoarei lor A.G. asupra construcţiilor pe care le-a edificat, respingând în consecinţă apelul societăţii pârâte.
În termenul legal, au declarat recurs împotriva deciziei nr. 123/C din 2 februarie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, atât reclamanţii cât şi societatea pârâtă.
Recursul reclamanţilor, motivat în drept pe dispoziţiunile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ. vizează doar modul de soluţionare al capătului de cerere privind terenul de 600 mp formând lotul nr. 799.
În motivarea recursului se susţine în esenţă că lipsa unui act autentic de vânzare-cumpărare în privinţa terenului nu echivalează în mod automat cu inexistenţa dreptului de proprietate, de vreme ce lotul nr. 799 a fost naţionalizat din patrimoniul autoarei A.G. şi distinct de aceasta, la data naţionalizării, în favoarea acesteia O. termenul general de prescripţie achizitivă de 30 ani, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate.
În recursul declarat de SC C.S. SA şi nemotivat în drept, se critică legalitatea deciziei nr. 123/C din 2 februarie 2005 a Curţii de Apel Constanţa solicitându-se casarea acesteia şi pe fond respingerea contestaţiei împotriva deciziei nr. 1978 din 10 octombrie 2001 de respingere a notificării.
În motivarea recursului, societatea contestă calitatea sa de unitate deţinătoare a terenului formând loturile nr. 797 şi nr. 798, arătând că acestea aparţin domeniului privat al oraşului Eforie şi că societatea în virtutea dreptului de folosinţă nu poate face acte de dispoziţie în sensul scoaterii lor din patrimoniul unităţii administrativ teritoriale, fără abilitarea acesteia.
În cel de al doilea motiv de recurs, societatea susţine că în temeiul unui material probator contradictoriu a fost obligată la restituirea celor două vile, deoarece reclamanţii nu au depus actul de proprietate al autoarei lor în privinţa terenului formând lotul nr. 799 iar expertiza efectuată în cauză nu atestă identitatea între imobilele revendicate şi cele aflate în proprietatea sa.
Mai mult, reclamanţii nu şi-au legitimat calitatea de succesori ai lui E.G., care potrivit procesului verbal din 20 aprilie 1948 avea calitatea de proprietar a celor două construcţii, vila O. şi vila R.
Recursul societăţii pârâte este nefondat.
În accepţiunea art. 22 din Legea nr. 10/2001, unitatea deţinătoare este aceea care, având personalitate juridică exercită în numele statului dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie cea care are înregistrat în patrimoniul său , „indiferent de titlul" un astfel de lucru.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, SC C.S. SA are calitatea de unitate deţinătoare în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001 în privinţa loturilor nr. 797 şi nr. 798.
Prin Decizia nr. 196 din 28 mai 1973, fostul Comitet executiv al judeţului Constanţa a transmis din administrarea oraşului Eforie, în administrarea IMR Eforie Sud 2 terenuri, unul formând lotul nr. 797 pe care se afla pista de popice iar celălalt formând lotul nr. 798, pe care era amplasat vestiarul cu grupul sanitar, chioşcul şi postul trafo, proprietatea FRE Constanţa.
Protocolul de devizare nr. 2930/2000 atestă faptul că societatea pârâtă în calitate de unitate succesoare a IMR Constanţa, a preluat în patrimoniul său cele două terenuri formând loturile nr. 797 şi nr. 798, iar la dosarul cauzei nu există niciun alt act ulterior care să confirme existenţa vreunui drept sau titlu de deţinere a terenurilor de către o altă unitate sau de către oraşul Eforie.
Împrejurarea potrivit căreia recurenta deţine terenurile alcătuitoare a celor două loturi cu titlu de „folosinţă", nu constituie un fine de neprimire a cererii de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, de vreme ce textul legal nu circumstanţiază titlul sub care unitatea notificată obligată la acordarea măsurilor reparatorii „deţine" bunul imobil; important este ca imobilul să figureze în patrimoniul unităţii sub orice titlu.
În cuprinsul Legii nr. 10/2001 nu există nici o dispoziţie sau ipoteză în care restituirea sa se realizeze de către stat, titular al pretinsului drept de proprietate ce face obiectul legii. Restituirea se face fie de către cel care exercită în numele statului dreptul de proprietate, fie de către deţinătorul cu „orice titlu" a bunului statului, în speţă societatea comercială care îl are în administrare sau folosinţă.
Cu privire la cele două construcţii, greşit se susţine existenţa unei inadvertenţe între certificatul nr. 548/2061916 eliberat de Primăria Tuzla, care atestă edificarea şi terminarea lucrărilor de construcţie în 1912 şi brevetele nr. 712 şi nr. 713 din 19 decembrie 1924 care certifică restaurarea imobilelor respective de către A.G., autoarea reclamanţilor. „Calitatea acesteia de proprietară a celor două vile este confirmată şi de istoricul rolului fiscal, de procesele verbale succesive de impunere a veniturilor imobilelor până la data naţionalizării, de actele de preluare precum şi de certificatul fiscal nr. 6716/1996.
Împrejurarea potrivit căreia în procesul verbal din 20 aprilie 1948 cele două vile apar ca fiind proprietatea lui E. şi nu A.G. nu prezintă relevanţă, de vreme ce inadvertenţa comisă de membrii comisie de inventariere este infirmată de actele de proprietate ale autoarei reclamanţilor, care atestă că dreptul de proprietate al acesteia nu a fost transferat anterior. Oricum această eroare nu este total lipsită de suportul real, deoarece E.G., care figura şi în actul autentic de vânzare-cumpărare alături de A.G., era soţul acesteia.
Susţinerea finală din recursul societăţii pârâte cum că, din expertiza efectuată în cauză nu rezultă identitatea dintre construcţiile revendicate de reclamanţi şi acelea din patrimoniul acesteia, este totalmente nejustificată, contrară realităţii, rezultând din cuprinsul expertizei şi poziţiei anterioare a recurentei, care nu a contestat concluziile expertizei administrată la instanţa de fond.
Mai mult, procesul verbal nr. 434 din 29 iulie 2005, încheiat prin consens, prin care reclamanţii au fost puşi în posesia celor două construcţii, în executarea parţială a deciziei pronunţată în apel, este o dovadă grăitoare privitoare la caracterul formal al criticilor formulate de societatea recurentă în cel de al doilea motiv de apel şi a caracterului de necontestat a concluziilor expertizei efectuată în cauză.
Recursul declarat de reclamante este întemeiat, astfel cum se va arăta în cele ce urmează.
Pe terenul în suprafaţă de 600 mp formând lotul nr. 799 sunt edificate cele două vile mai sus menţionate.
Pentru acest lot, reclamanţii au prezentat în exclusivitate chitanţa din 15 iunie 1915, care are valoarea unui antecontract de vânzare-cumpărare, însă dovada dreptului de proprietate şi asupra acestui lot, aflat în continuarea loturilor nr. 797 şi nr. 798 (pentru care reclamanţii au înfăţişat instanţei actele autentice), reiese în mod evident din certificatul de terminare a construcţiilor şi Brevetul nr. 712/1924 a căror eliberare nu ar fi fost posibilă, dacă dreptul de proprietate sau un dezmembrământ al acestui drept nu ar fi existat.
Faţă de imposibilitatea reclamanţilor de a-şi dovedi dreptul de proprietate asupra lotului nr. 799, printr-un act autentic, aceştia beneficiază, în absenţa unor probe contrare, de prezumţia relativă instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001 intervenită după declararea recursului, (prin amendarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005), de imediată aplicare.
În temeiul textului de referinţă, existenţa şi întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi una recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Prin naţionalizare, statul a preluat de la autoarea reclamanţilor- printre alte bunuri imobile şi cele două vile O. şi R. aflate pe terenul de 600 mp, formând lotul nr. 799 cu care acesta figura în registrele fiscale.
Dovada în acest sens este şi situaţia mijloacelor fixe transmise către SC C.S. SA, în baza protocolului nr. 2930 (nr. 266 dosar fond), printre care cele două vile, figurează cu terenul aferent.
Incidenţa prezumţiei de proprietate decurge şi din faptul posesiei îndelungate de peste 30 ani asupra terenului formând lotul nr. 799, de vreme ce în favoarea autoarei reclamanţilor operează prevederile art. 1854 şi art. 1850 C. civ., (în absenţa unor probe contrare), privind posesia utilă, începând cu data încheierii antecontractului 1915 şi până la naţionalizare, în 1950.
Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 314 C. proc. civ. recursul reclamanţilor va fi admis, casându-se parţial Decizia atacată. Societatea pârâtă va restitui reclamanţilor în natură suprafaţa de 600 mp, teren reprezentând lotul 799 (conform expertizei M.E.) menţinând restul dispoziţiunilor deciziei.
În temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul societăţii pârâta C.S. SA va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei nr. 123C/2 februarie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Casează în parte Decizia atacată în sensul că obligă pârâta SC C.S. SA să restituie reclamanţilor suprafaţa de 600 mp reprezentând lotul nr. 799 (conform expertizei M.E. şi a apelului de situaţie anexă), în natură.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Respinge ca nefondat recursul pârâtei SC C.S. SA împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 111/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9265/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
