ICCJ. Decizia nr. 1131/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1131
Dosar nr. 4974/36/2005
Şedinţa publică din 8 februarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 3100 din 7 august 2001, Turculeţ Maria a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 139/2001 emisă de intimata SC M. SA Constanţa, solicitând anularea acesteia şi restituirea în natură a imobilului proprietatea sa, situat în Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 81 mp şi o construcţie cu parter şi etaj.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că imobilul în litigiu a fost dobândit de părinţii săi prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1648/1927, la cea dată construcţia având la parter o prăvălie, iar la etaj 4 camere şi dependinţe. În anul 1934, construcţia a fost extinsă cu încă un etaj. Prin actul de donaţie autentificat sub nr. 17920/1945, N.G., tatăl contestatoarei, a donat acesteia imobilul solicitat.
Contestatoarea a mai precizat că acest imobil a figurat în evidenţele ICRAL Constanţa ca fiind preluat prin Decizia nr. 69/1962, emisă în baza sentinţei civile nr. 4145 din 19 septembrie 1961 pronunţată de Tribunalul Constanţa, considerându-se că imobilul a fost abandonat, astfel că se încadrează în dispoziţiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1 din 4 ianuarie 2002 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a respins excepţia inadmisibilităţii construcţiei invocată de intimată, iar pe fond contestaţia a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că nu a fost depusă la dosar sentinţa civilă nr. 4145/1961 prin care se pretinde că imobilul a fost preluat de stat, iar pe de altă parte, nu s-a dovedit că intimata ar fi fost de rea credinţă când a cumpărat acţiunile prin contractul nr. 241 din 12 aprilie 1996.
Contestatoarea a declarat apel împotriva acestei sentinţe, pe care a considerat-o nelegală şi netemeinică.
Prin Decizia civilă nr. 142 din 19 noiembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, apelul a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că terenul în litigiu se află în patrimoniul privat al municipiului Constanţa, iar construcţia în patrimoniul intimatei, ca efect al procesului de privatizare în condiţiile Legii nr. 15/1990, Legii nr. 58/1991 şi Legii nr. 55/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat de intimată cu Fondul Proprietăţii de Stat, iar acest contract este considerat valabil până la dovada relei credinţe sau a nerespectării condiţiilor de valabilitate conform legii.
Contestatoarea a atacat această deciziei cu recurs, criticând-o atât sub aspect procedural cât şi pe fond, susţinându-se că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Prin Decizia nr. 5057 din 9 iunie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a admis recursul, s-a casat Decizia pronunţată în apel şi s-a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.
În motivarea deciziei s-a reţinut că instanţa de trimitere urmează a clarifica, în contradictoriu şi eventual prin suplimentarea probatoriului, chestiunea identităţii imobilului, faptul dacă preluarea de către stat s-a făcut cu sau fără titlu valabil şi dacă actul de înstrăinare către intimată este valabil şi a fost încheiat cu bună credinţă.
Prin Decizia civilă nr. 144/C din 10 iulie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în rejudecare s-a admis apelul declarat de contestatoare şi s-a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că s-a admis contestaţia şi s-a anulat Decizia nr. 139 /2001 emisă de SC M. SA Constanţa.
A fost obligată pârâta să restituie reclamantei în natură construcţia situată în Constanţa, B P+2E, identificată prin raportul de expertiză întocmit de ing. S.C.
Capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la restituirea terenului în suprafaţă de 225 mp a fost respins pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei referitoare la respingerea cererii de suspendare şi la respingerea excepţiei inadmisibilităţii.
În motivarea deciziei pronunţate în rejudecare s-a reţinut că, din analiza tuturor probelor administrate şi având în vedere cele dispuse prin Decizia de casare, în cauză s-a făcut dovada că reclamanta este persoană îndreptăţită în condiţiile art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001 iar imobilul în litigiu a fost preluat de stat în mod abuziv. Cu referire la acesta s-a reţinut că terenul a rămas în proprietatea statului, astfel că pârâta în mod greşit s-a pronunţat, prin decizie şi cu privire la teren, iar asupra construcţiei deţine numai un drept de administrare, devenind incidente în cauză prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001 în sensul că este posibilă restituirea în natură a acesteia.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs SC M. SA Constanţa, care a invocat drept temei legal prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se invocă nelegalitatea hotărârii pentru încălcarea prevederilor art. 261 C. proc. civ., în sensul că hotărârea, sumar şi confuz motivată, nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pentru care instanţa a înlăturat apărarea pârâtei iar motivarea soluţiei nu răspunde la motivele de apel ale reclamantei, cu claritate redate în Decizia de casare.
Se mai susţine că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut şi mai mult decât s-a cerut, deoarece reclamanta a cerut restituirea unui imobil individualizat la data actului de donaţie, ca situat în Constanţa, compus din 81 mp teren şi o construcţie care a fost distrusă în anul 1941, iar instanţa a obligat pârâta să restituie construcţia compusă din P+2 etaje, aflată pe un teren în suprafaţă de 225 mp, făcându-se o serie de referiri la probele administrate în cauză.
În sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susţinut că în cauză s-a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001 prin care s-a recunoscut principiul bunei credinţe a subdobânditorului, recurenta SC M. SA Constanţa constituindu-se ca societate comercială în baza Legii nr. 15/1990, dobândind bunurile în proprietate potrivit art. 20 alin. (1) din lege, care au devenit capital social deţinut de Statul Român sub formă de acţiuni, în care este inclus şi imobilul în litigiu, astfel că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, recurenta era societate comercială privatizată integral.
În acelaşi sens, se face referire şi la dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, situaţie în care, chiar dacă titlul în baza căruia statul a preluat imobilul nu este valabil, procedura de restituire se adresează instituţiei publice care a efectuat privatizarea, A.P.A.P.S.
Verificând legalitatea deciziei recurate, prin prisma criticilor formulate şi având în vedere dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în sensul considerentelor ce succed.
Decizia recurată a fost pronunţată în rejudecarea apelului, ca urmare a casării cu trimitere dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârea instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În speţă, instanţa de rejudecare s-a conformat statuărilor instanţei ierarhic superioare, în sensul textului de lege menţionat administrându-se proba cu acte şi expertiză tehnică imobiliară, probe care au permis lămurirea aspectelor indicate prin Decizia de casare, vizând calitatea de persoană îndreptăţită, în sensul Legii nr. 10/2001, a reclamantei, identificarea imobilului în cauză şi concluzia că acesta a fost preluat de stat în mod abuziv.
Contrar susţinerilor recurentei, hotărârea supusă recursului este amplu şi temeinic motivată, răspunzându-se punctual cerinţelor menţionate prin Decizia de casare, şi implicit motivelor de apel invocate, astfel că este nefondat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurentă.
Nu este întemeiată nici critica vizând incidenţa prevederilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că instanţa nu a acordat ce nu s-a cerut şi nici mai mult decât s-a cerut.
Astfel, prin raportul de expertiză efectuat în cauză- în rejudecare, şi prin răspunsul la obiecţiunile formulate, se concluzionează că imobilul identificat în teren, menţionat în releveul întocmit de experţii E. şi C. şi prezentat de intimata pârâtă, este acelaşi cu cel indicat în sentinţa civilă nr. 4145 din 19 septembrie 1961 a Tribunalului Popular al oraşului Constanţa prin care imobilul a trecut în proprietatea statului.
În cauză nu-şi găsesc incidenţa nici prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., pentru că instanţa nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi nu a schimbat natura ori înţelesul acestuia, iar hotărârea pronunţată nu este lipsită de temei legal şi nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, considerentele deciziei recurate relevă elemente care justifică aplicarea Legii nr. 10/2001, actul juridic dedus judecăţii fiind întemeiat pe dispoziţiile acestei legi, care nu a fost încălcate în litera şi spiritul ei.
Prin Decizia recurată s-au respectat dispoziţiile de principiu ale Legii nr. 10/2001 privind restituirea în natură a imobilului abuziv preluat.
Contrar susţinerilor recurentei, aceasta are asupra imobilului, construcţie în cauză numai un drept de administrare şi nu un drept de proprietate, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 241/1996 încheiat în cadrul procesului de privatizare de care înţelege să se folosească, aceasta cumpărând acţiuni şi nu bunul ca atare.
În aceste condiţii, toate susţinerile recurentei privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001 sunt nefondate, aceste dispoziţii fiind incidente în cauză.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de SC M. Constanţa SA împotriva deciziei nr. 144/C din 10 iulie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1305/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10391/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
