ICCJ. Decizia nr. 10391/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10391
Dosar nr. 25067/1/2005
nr.vechi 8604/200.
Şedinţa de la 6 decembrie 2006
Asupra recursului civil de faţă, constată."
Prin sentinţa civilă nr. 709 din 24 iunie 2004 Târgu-Mureş a fost admisă cererea formulată de reclamanţii K.P., S.E., I.G.A., J.Z.G. şi M.V.I., a fost anulată Decizia nr. 120 din 4 februarie 2002 emisă de pârâta C. SCA şi s-a dispus restituirea în natură către reclamanţi a imobilul corp B înscris în C.F. 8146 Târgu Mureş nr. top. 4685/3/1/6/4, 4685/7/1/7/1, 4686/1/7/1, nr.4685/3/5/1, 4685/4/1/6/1, 4686/1/1/4, 4625/3/1/1/2 şi 4686/4/1/7/2, situat în Târgu Mureş.
Prin aceiaşi sentinţă s-a luat act că reclamanţii au renunţat la judecata acţiunii în contradictoriu cu pârâta Prefectura Mureş.
Prin cererea înregistrată la data de 13 decembrie 2001, pârâta SC C. O.C. Târgu Mureş a cerut îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul sentinţei, invocând incidenţa art. 281 C. proc. civ.
În motivarea cererii pârâta arată că din eroare în dispozitivul sentinţei s-a menţionat că se dispune restituirea în natură către reclamanţi a „imobilului corp B", în realitate măsura restituirii vizând restituirea doar „a unei părţi din corp B", sens în care solicită îndreptarea erorii materiale.
Prin încheierea din 28 ianuarie 2005, Tribunalul Mureş a respins ca nefondată cererea.
În motivarea încheierii instanţa a reţinut că aspectul invocat de pârâtă nu constituie o eroare materială ci o eventuală omisiune în cuprinsul hotărârii care nu se îndreaptă în procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 168/A din 7 aprilie 2005, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă pentru aceleaşi considerate de fapt şi de drept reţinute şi în primă instanţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta invocând incidenţa art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâta susţine că din cuprinsul probatoriilor administrate în cauză şi din considerentele sentinţei rezultă cu evidenţă că instanţa a dispus restituirea numai a unei părţi din corpul B, fiind o eroare evidentă menţinerea trecută în dispozitiv referitoare la întregul corp B.
Analizând lucrările dosarului Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 281 alin. (1) C. proc. civ. pot fi îndreptate, din oficiu sau la cerere, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri, adică acele greşeli săvârşite de judecători în mod evident din neatenţie şi care nu au nici un efect asupra soluţiei dată de judecător, în sensul că nu pun în discuţie întinderea cuprinsului pretenţiilor admise în sensul măririi ori micşorării acestora.
Or, prin cererea dedusă judecăţii pârâta pretinde că prin soluţia adoptată judecătorii fondului au acordat reclamanţilor, din eroare, mai mult decât au cerut şi decât se justifica în raport de cuprinsul cererii de chemare în judecată şi probatoriile administrate.
O asemenea chestiune, care presupune verificări privind întinderea pretenţiilor care au făcut obiectul judecăţii, respectiv întinderea pretenţiilor admise de către judecători, anume stabilirea cărei părţi din imobilul B a fost restituită în natură în măsura în care aceasta nu poate fi determinată prin identificarea tabulară evidenţiată prin dispozitivul hotărârii, nu se circumscrie sferei greşelilor care pot fi îndreptate în procedura prevăzută de art. 281 alin. (1) C. proc. civ.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C. SA împotriva deciziei nr. 168/A din 7 aprilie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 1131/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10437/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|