ICCJ. Decizia nr. 1305/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1305
Dosar nr. 24080/1/2005
(Nr. vechi 7665/2005)
Şedinţa publică din 12 februarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj sub nr. 2039/2004 reclamantele K.A. şi K.M.A., prin mandatar H.Ş., au chemat în judecată pârâtul Primarul oraşului Şimleu Silvaniei, solicitând anularea dispoziţiei nr. 800 din 30 martie 2004 şi restituirea în natură a imobilului, compus din teren şi construcţii, înscris în C.F. nr. top 1908, 1907, 1910 şi 1926.
În motivarea acţiunii reclamantele au arătat că imobilul solicitat a fost preluat de stat în mod abuziv, iar prin dispoziţia emisă de pârât s-a dispus în mod eronat respingerea notificării, cu motivarea că imobilele-terenuri nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1760 din 22 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Sălaj s-a admis în parte acţiunea şi s-a dispus anularea dispoziţiei nr. 800/2004. Totodată, s-a stabilit dreptul reclamantelor la restituirea în natură a imobilelor, terenuri şi construcţii, înscrise în C.F. Şimleu Silvaniei, nr. top 1908, 1907, 1910 şi 1926 şi a fost obligat pârâtul la emiterea dispoziţiei de restituire a imobilului solicitat.
S-a respins ca nedovedită cererea reclamantelor privind despăgubirile băneşti în sumă de 3 miliarde lei pentru imobilele demolate, înscrise în C.F. Şimleu Silvaniei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantele şi-au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite la restituire în natură conform prevederilor art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, iar imobilele solicitate au fost preluate de stat în baza Decretului nr. 218/1960 şi a Deciziei nr. 183/1976 a fostului Consiliu popular al judeţului Sălaj, deci cu titlu valabil şi se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei pronunţată în cauză au declarat apel reclamantele şi pârâtul.
În motivarea apelului reclamantele au solicitat admiterea petitului referitor la acordarea despăgubirilor băneşti pentru imobilele demolate, susţinând că în mod greşit s-a dispus respingerea acestuia, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi interpretarea greşită a stărilor de fapt, martorii audiaţi relatând că aceste construcţii au existat până în anul 1988 când au fost distruse de I.A.S.
Apelantul pârât a solicitat casarea în parte a sentinţei, în ceea ce priveşte dispoziţia referitoare la restituirea în natură a imobilelor şi obligarea sa de a emite dispoziţie în acest sens, susţinând că nu a emis dispoziţie referitoare la casa solicitată întrucât aceasta a făcut parte din activele SC A. SA Zalău şi a fost vândută în cadrul procedurii de lichidare judiciară a acestei societăţi în anul 2000. S-a mai susţinut că primăria nu este entitatea juridică competentă să soluţioneze această notificare, câtă vreme nu a avut niciodată acest imobil în administrare.
Prin Decizia civilă nr. 454/A din 18 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj s-a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinţei civile nr. 1760/2004 a Tribunalului Sălaj pe care a schimbat-o în sensul că a respins în întregime cererea formulată de reclamaţi.
Apelul declarat de reclamante a fost respins ca nefondat.
În motivarea deciziei s-a reţinut, în esenţă, că terenul pretins de reclamanţi a făcut obiectul legilor fondului funciar, astfel că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu mai poate face obiectul acestei legi.
Referitor la construcţia solicitată, s-a reţinut că reclamantele nu se pot adresa direct instanţei pentru a solicita restituirea în natură a acestei construcţii, cu eludarea procedurii reglementată de Legea nr. 10/2001. De asemeni, s-a reţinut că solicitarea reclamantelor de acordare a unor despăgubiri băneşti pentru construcţiile demolate nu poate fi formulată direct în instanţă, câtă vreme nu a fost urmată procedura reglementată de art. 11 alin. (2), (3), (6), (7), (8) şi (9), art. 31, art. 34, art. 36, art. 37 şi art. 38 din Legea nr. 10/2001.
Reclamantele au declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, invocând drept temei legal prevederile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., şi susţinând că instanţa de apel s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut, acordând astfel mai mult decât s-a cerut şi că s-a făcut o aplicare greşită a legii în ceea ce priveşte restituirea în natură a terenului şi a supraedificatelor solicitate şi obligarea la despăgubiri.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că, deşi prin apelul pârâtului s-a cerut a se înlătura obligaţia de a preda în natură supraedificatul existent pe terenul cu nr. top 1908 din C.F., instanţa de apel, încălcând principiul disponibilităţii, înlătură obligaţia pârâtului de a preda în natură terenul solicitat, în lipsa unei cereri exprese a pârâtului în acest sens.
Se mai susţine că problema restituirii în natură a terenului a fost greşit soluţionată de instanţa de apel, deoarece reclamantele, în calitate de moştenitoare după defunctul K.A., proprietar asupra ¾ din teren, nu au formulat cereri de reconstituire în baza legilor fondului funciar, ci în baza Legii nr. 10/2001.
Recurentele reclamante au susţinut că în mod greşit s-a respins apelul lor cu privire la neacordarea despăgubirilor pentru construcţiile demolate, iniţierea procedurilor prevăzute de art. 11, imputat de instanţă, nefiind de competenţa reclamantelor, ele fiind practic sancţionate pentru greşeala altora.
Intimatul pârât a formulat întâmpinare prin care a combătut motivele invocate prin recurs, solicitând respingerea acestuia.
Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma criticilor formulate şi având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat pentru considerentele ce succed.
Prin notificarea adresată cu nr. 151/E din 23 octombrie 2001 (fila 4 fond) reclamantele au solicitat restituirea în natură a terenurilor vie şi livadă, în suprafaţă de 16 ha şi 6165 mp, din C.F., restituirea în natură a casei de locuit înscrisă în aceeaşi C.F. şi măsuri reparatorii pentru clădirile demolate.
Deşi instanţa de apel reţine această împrejurare în considerentele deciziei, pag. 3 alin. (2), la finalul aceloraşi considerente, pag. 4 alin. (8) concluzionează că solicitarea reclamantelor de acordare a unor despăgubiri băneşti pentru construcţiile demolate nu poate fi formulată direct în instanţă, câtă vreme nu a fost urmată procedura reglementată de art. 11, art. 31, art. 34, art. 36, art. 37, art. 38 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care s-a şi respins apelul reclamantelor.
Ca atare, această cerere a reclamantelor privind acordarea măsurilor reparatorii pentru construcţiile demolate, evaluate ulterior la suma de 3 miliarde lei, a fost formulată iniţial prin notificarea adresată cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi nu direct instanţei, cum a reţinut, evident eronat, instanţa de apel.
În aplicarea principiului disponibilităţii, instanţa era obligată să soluţioneze cauza în limitele învestirii, învestire care cuprinde şi acest capăt de cerere.
Faţă de aceste considerente, se impune admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel pentru soluţionarea capătului de cerere privind măsurile reparatorii pentru construcţiile demolate.
În sensul aceluiaşi principiu al disponibilităţii care funcţionează pe tot parcursul procesului civil, inclusiv în căile de atac, instanţa de rejudecare va dispune în limitele investirii, făcută atât prin cererea iniţială cât şi prin motivele de apel, şi cu privire la criticile invocate de recurente prin primul motiv de recurs.
Ca atare urmează a se admite recursul declarat în cauză, a se casa Decizia recurată şi a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) şi art. 313 C. proc. civ., cu observarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de K.A. şi K.M.A. împotriva deciziei nr. 454/A din 18 aprilie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1449/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1131/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
