ICCJ. Decizia nr. 1227/2005. Civil
Comentarii |
|
La data de 24 iulie 2003 P.L.S. a chemat în judecată Primăria municipiului Constanța solicitând să fie anulată dispoziția nr. 742 din 9 aprilie 2003, emisă de pârâtă, și admisă cererea pentru măsuri reparatorii formulată, în baza Legii nr. 10/2001, prin notificarea scrisă trimisă pârâtei.
Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 1286 din 29 octombrie 2003, a respins acțiunea.
Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 263 din 22 martie 2004, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, cu motivarea că, în speță, nu a fost justificată calitatea procesuală (activă și pasivă) a părților.
împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat, în esență, că soluția respingerii acțiunii a fost dată cu nesocotirea formelor de procedură, prescrise sub sancțiunea nulității, referitoare la verificarea de către judecători a calității procesuale a părților.
Recursul este fondat.
într-adevăr, pentru termenul de judecată din 29 octombrie 2003, când prima instanță a soluționat excepția referitoare la lipsa calității procesuale, procedura de citare a reclamantei era viciată. Ca urmare, în temeiul art. 85 și art. 129 alin. (2) și (4) C. proc. civ., prima instanță avea obligația, respectând contradictorialitatea și dreptul de apărare al părții, să amâne judecata pricinii și să dispună o nouă citare. Acest lucru, cu atât mai mult cu cât judecătorul, constatând existența unor neclarități în formularea pretențiilor din acțiune, era în drept să ceară reclamantei să prezinte explicațiile necesare [art. 129 alin. (4)].
întrucât nerespectarea acestor reguli elementare de procedură, este sancționată cu nulitatea absolută a hotărârilor pronunțate, s-a impus, în baza art. 304 pct. 5 și 9, art. 312 și urm. C. proc. civ., admiterea recursului și reformarea acestor hotărâri, cu trimiterea cauzei la prima instanță pentru o nouă judecată.
← ICCJ. Decizia nr. 1240/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1230/2005. Civil → |
---|