ICCJ. Decizia nr. 1267/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1267
Dosar nr. 12965/1/2005
nr. vechi 3146/2005
Şedinţa publică din 3 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 148 din 1 aprilie 2004 Tribunalul Dolj a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta P.M.M. împotriva pârâtei Primăria municipiului Craiova, a anulat în parte dispoziţia nr. 7213 din 22 septembrie 2003 emisă de primarul municipiului Craiova, a admis în parte cererea de restituire în natură formulată de reclamantă, a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 97,79 mp, situat în Craiova, şi a păstrat restul dispoziţiilor din actul atacat, referitoare la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferenţa de teren nerestituită.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dar numai o parte din terenul solicitat de aceasta poate fi restituit în natură, nefiind afectat de detalii de sistematizare, aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză.
Prin Decizia civilă nr. 4052 din 6 decembrie 2004 Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a admis apelurile declarate de reclamantă şi de pârâtă, a schimbat în parte sentinţa şi a dispus restituirea în natură, către reclamantă, şi a suprafeţei de 45,53 mp de teren, a redus suprafaţa restituită prin sentinţă de la 54,31 mp la 37,44 mp, totalul suprafeţei restituite în natură reclamantei fiind de 126,45 mp; curtea a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte situaţia de fapt, curtea a constatat că suprafaţa de 45,53 mp, la care se referă pârâta în apelul său, nu aparţine domeniului public.
Atât cu ocazia exproprierii, cât şi prin actualul plan de urbanism zonal, s-a propus a fi afectată de detalii de sistematizare numai o parte din terenul proprietatea reclamantei, nu şi suprafaţa în litigiu. Sub acest aspect, nu prezintă relevanţă că această suprafaţă este ocupată de o alee betonată, prin lărgirea în acest loc a aleii de acces existente în zonă, câtă vreme această porţiune de teren nu este prevăzută în planul de urbanism zonal.
Referitor la suprafaţa restituită prin sentinţă, curtea a reţinut punctul de vedere exprimat în expertiza efectuată în apel, potrivit căruia lăţimea la stradă a terenului deţinut de numitul N.A., pe care reclamanta nu a înţeles să-l cheme în judecată trebuie să aibă o lăţime la stradă, ca şi în partea opusă, de 10 ml, motiv pentru care suprafaţa care urmează a fi restituită reclamantei nu poate avea decât 37,44 mp.
În drept, curtea a înlăturat ca nefondată critica potrivit căreia instanţele nu ar avea posibilitatea să dispună restituirea în natură a imobilelor, atunci când o astfel de măsură a fost refuzată de unităţile deţinătoare, ci doar să le oblige pe acestea să dispună, printr-o nouă dispoziţie, restituirea în natură. Curtea a considerat că astfel s-ar aduce atingere dreptului reclamantei la un proces echitabil, care să fie soluţionat într-un termen rezonabil, conform art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva deciziei au declarat recurs atât reclamanta Paraschiv Magdalena, cât şi pârâtul Consiliul Local al municipiului Craiova.
1. Reclamanta a criticat Decizia recurată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei, în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra unei dovezi administrate, care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Astfel, recurenta susţine că expertul care a efectuat lucrarea în apel, I.I., a revenit cu o completare la raportul de expertiză, care răspunde favorabil uneia din obiecţiunile formulate de reclamantă.
Instanţa nu a luat în considerare această completare şi a pronunţat o hotărâre nelegală, reţinând în mod greşit, pe baza actelor depuse în apel, că terenul deţinut de N.A. trebuie să aibă o lăţime la stradă de 10 ml.
Recurenta susţine că expertiza efectuată de expertul I.I. este greşită, bazându-se pe acte contestate de reclamantă, calculul corect al suprafeţei de teren la care ea are dreptul fiind făcut de expertul A.D. la judecata în primă instanţă.
Recurenta solicită modificarea deciziei, în sensul restituirii în natură a suprafeţei de 143 mp teren din Craiova.
2. Recurentul pârât critică Decizia recurată sub două aspecte:
2.1 În primul rând, recurentul susţine că greşit s-a dispus restituirea în natură a terenului către reclamantă, deoarece acesta nu este liber, ci afectat de detalii de sistematizare, prin acestea neînţelegânu-se numai construcţiile ridicate efectiv pe teren, ci şi aleea de acces asfaltată şi zona verde amenajată.
2.2 În al doilea rând, recurentul susţine că hotărârea pronunţată este nelegală, deoarece conform art. 1 alin. (1) lit. d) din HG nr. 498/2003, entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor au plenitudine de competenţă în a aprecia dacă, în funcţie de necesităţile localităţii, dispun restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Recurentul solicită modificarea deciziei, iar pe fond respingerea în totalitate a acţiunii reclamantei, cu menţinerea dispoziţiei emise de primar.
Ambele recursuri sunt nefondate şi vor fi respinse, pentru următoarele considerente:
1. În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de recurenta-reclamantă, acesta nu poate fi reţinut, deoarece instanţa de apel nu a omis să se pronunţe asupra completării la raportul de expertiză efectuată în această fază procesuală.
Dimpotrivă, în motivarea deciziei, instanţa de apel a arătat că nu pot fi luate în considerare calculele ulterioare, făcute de expert în completarea raportului, întrucât s-ar aduce atingere lăţimii terenului pe care terenul numitului N.A. trebuie să o aibă.
Aşadar, instanţa a înlăturat motivat completarea la raportul de expertiză, dând prioritate variantei iniţiale a acesteia, iar stabilirea situaţiei de fapt pe baza interpretării probatoriului administrat în cauză nu intră sub cenzura instanţei de recurs, care poate casa ori modifica o hotărâre doar în temeiul unuia din motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
2. Recursul declarat de pârât este de asemenea nefondat.
2.1 Recurentul susţine că terenul în litigiu nu putea fi restituit în natură, deoarece este afectat de detalii de sistematizare.
Instanţa de apel, ca şi prima instanţă, au ajuns la concluzia că nu tot terenul expropriat de la autoarea reclamantei a fost utilizat în scopul pentru care s-a dispus exproprierea, iar pentru a ajunge la această concluzie instanţele au avut în vedere atât decretul de expropriere, cât şi planul de urbanism zonal.
Reaprecierea probatoriului administrat, în scopul reţinerii unei alte situaţii de fapt cu privire la ocuparea terenului, nu este posibilă în recurs, în condiţiile în care dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care ar fi permis o atare reapreciere, erau deja abrogate la data pronunţării deciziei recurate.
2.2 În ceea ce priveşte critica de nelegalitate, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 apct. 9 C. proc. civ., aceasta este nefondată.
Plenitudinea unităţii deţinătoare în a aprecia dacă, faţă de necesităţile localităţii, va dispune restituirea în natură a imobilului preluat abuziv sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent este recunoscută acesteia, prin normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în procedura administrativă de soluţionare a notificării.
Aceasta nu presupune în nici un caz că persoana care se consideră îndreptăţită la o altă formă de despăgubire decât cea propusă de entitatea învestită prin notificare nu se poate adresa instanţei, iar instanţa nu poate cenzura dispoziţia acesteia.
Dimpotrivă, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată prevede că Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Câtă vreme dispoziţia prin care se respinge cererea de restituire în natură a imobilului, indiferent care este entitatea învestită cu soluţionarea acesteia, poate fi atacată în justiţie, instanţa astfel sesizată are competenţa a se pronunţa asupra legalităţii ori temeiniciei măsurii dispuse.
Numai în acest fel, se asigură în mod real şi efectiv accesul la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine Decizia atacată şi va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanta P.M. şi pârâţii Primarul Municipiului Craiova şi Consiliul Local al Municipiului Craiova împotriva deciziei civile nr. 4052 din 6 decembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1271/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1158/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
