ICCJ. Decizia nr. 1324/2005. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1324
Dosar nr. 22033/2/2005
Şedinţa publică din 13 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 11 februarie 2005, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta V. Focşani, în contradictoriu cu pârâţii SC P. SA şi O.S.I.M., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună decăderea pârâtei SC P. SA din drepturile conferite asupra mărcii „V." nr. 243.85, pentru servicii/produse din clasele 33, 35 şi 39 a Clasificării Internaţionale de la Nisa şi obligarea pârâtei O.S.I.M. la publicarea hotărârii în B.O.P.I. şi radierea mărcii din Registrul mărcilor, înregistrate la O.S.I.M.
În motivarea acţiunii s-a arătat că pârâta SC P. SA nu a utilizat această marcă, pe o perioadă neîntreruptă timp de 5 ani, pe teritoriul ţării, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 şi trebuie decăzută din drepturile conferite de marcă.
Pârâta SC P. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
În motivare a arătat că marca „V." a fost înregistrată la O.S.I.M. de către V.T.C. SRL sub nr. 14385/1994, pentru clasele de produse/servicii: 33 - producţie de vinuri şi produse distilate, 35 - import-export, comercializare băuturi alcoolice şi diverse, publicitate şi reclamă; 39- transport, depozitate şi ambalare, societate care i-a cesionat în anul 2004, toate drepturile şi obligaţiile privind această marcă.
Pârâta a mai arătat că marca „V." are o primă perioadă de protecţie de 10 ani, conform art. 29 din Legea nr. 84/1998, că cererea de decădere trebuie formulată în cursul duratei de protecţie a mărcii şi că în prezent, marca se află în a doua perioadă de protecţie, ca urmare a reînnoirii ei, pentru perioada 12 decembrie 2004-12 decembrie 2014. S-a mai arătat că marca a fost folosită, în perioada precizată de reclamanţi, respectiv 2000-2005, atât de SC V.T.C. cât şi de SC P. SA pe teritoriul României.
Prin sentinţa civilă nr. 405 din 16 aprilie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte acţiunea reclamantei, a dispus decăderea pârâtei SC P. SA din drepturile asupra mărcii „V." şi a obligat pârâtul O.S.I.M. să publice hotărârea după rămânerea definitivă şi irevocabilă în B.O.P.I., secţiunea mărci şi s-a respins capătul de cerere privind obligarea O.S.I.M. la radierea mărcii din Registrul Naţional al Mărcilor ca nefondată.
Prin aceeaşi hotărâre, pârâta a fost obligată la plata sumei de 366.000 lei către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii, instanţa de fond a reţinut că din actele depuse la dosarul cauzei, s-a dovedit interesul reclamantei în promovarea acţiunii, întrucât denumirea comercială a acesteia coincide cu denumirea mărcii în litigiu, că nu s-a dovedit folosirea mărcii pe teritoriul României, comercializarea ei, în mod efectiv şi serios de către pârâtă şi că toate înscrisurile depuse, dovedesc doar împrejurarea efectuării actelor care pregătesc activitatea de comercializare a produselor sub această marcă.
S-a mai reţinut că nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că, după înscrierea mărcii începe o nouă perioadă de protecţie de 10 ani, deoarece pentru această susţinere nu există suport legal, că situaţiile în care marca se reînnoieşte şi aceea în care drepturile asupra mărcii se concesionează, nu constituie excepţie de la dispoziţiile art. 45 lit. a) din Legea nr. 84/1998, aplicabile cauzei.
Referitor la capătul de cerere privind radierea mărcii din Registrul Naţional de Mărci, acesta este nefondat, deoarece radierea se poate dispune numai în urma anulării mărcii, ca urmare a neînregistrării ei, situaţie care nu se regăseşte în speţă.
Prin Decizia civilă nr. 37 A din 16 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC P. SA împotriva hotărârii instanţei de fond.
În motivarea hotărârii, instanţa de apel a reţinut cu privire la motivele de apel, următoarele:
Prin respingerea probei cu expertiză tehnică de specialitate în proprietatea intelectuală, prin care să se stabilească utilizarea efectivă a mărcii „V." în perioada 2000-2005, de către titularul SC V.T.C. SRL Bucureşti, nu s-a încălcat dreptul la apărare al apelantei.
În raport de dispoziţiile art. 167 alin. (l), art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 47 din Legea nr. 84/1998, nu se poate pretinde unui expert de specialitate să formuleze o opinie asupra unor aspecte, pe care însăşi instanţa este chemată să le dezlege.
Excepţia prematurităţii acţiunii este neîntemeiată şi a fost respinsă ca atare, deoarece termenul de 5 ani este împlinit în raport de data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 10 februarie 2005, iar cerinţele art. 45 din lege sunt verificate pentru o perioadă neîntreruptă de 5 ani, indiferent dacă acestea se plasează în durata de prestaţie iniţială sau cea reînnoită şi în contradictoriu doar cu titularul actual al mărcii nu şi cu cel anterior.
Critica privind nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii prin care s-a reţinut că apelanta nu a folosit în mod efectiv şi serios marca, deşi s-au administrat multiple probe în acest sens s-a apreciat ca fiind nefondată, reţinând ca şi instanţa de fond, că toate înscrisurile depuse nu constituie decât dovezi ale iniţierii utilizării mărcii, că din facturile depuse nu rezultă efectuarea actelor comerciale sub marca „V.", că abia din facturile emise după data introducerii acţiunii, 10 februarie 2005, se dovedeşte acest lucru dar nu pot fi luate în considerare deoarece interesează perioada anterioară formulării cererii de chemare în judecată şi că procesele-verbale sunt nerelevante pentru că nu identifică cert cantităţile de vin îmbuteliate de partenerii comerciali ai apelantului, astfel cum au fost livrate de către apelanta-pârâtă, precum şi momentul de început al raporturilor comerciale.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, pârâta SC V.T.M. SA (fostă SC P. SA) a formulat recurs prin care a criticat nelegalitatea hotărârii.
Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii în sensul că s-a reţinut pe de o parte ca fiind suficientă prezentarea selectivă a unor acte dacă ele atestă folosirea efectivă şi serioasă a mărcii şi pe de altă parte, s-a reţinut că s-au produs dovezi doar pentru 4 livrări de vin şi că nu s-a dovedit amploarea actelor comerciale de folosire a mărcii.
În temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al contractului nr. 49 din 16 mai 2002 încheiat de SC V.T.C. SRL cu SC K.D. SRL, interpretând greşit art. 2 din contract.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a susţinut că a fost încălcat dreptul de apărare al pârâtei, că instanţa şi-a depăşit cadrul procesual cu care a fost investită, că a aplicat şi interpretat greşit textul de lege: „oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii va figura atât durata iniţială cât şi eventualele prelungiri de protecţie prin reînnoire" şi că s-a aplicat greşit art. 146 lit. c) din Legea nr. 84/1998.
În final recurenta a arătat că în mod eronat s-a respins apelul motivat de faptul că nu s-a produs dovada unei utilizări efective şi serioase în decurs de 5 ani neîntrerupţi, deoarece textul de lege impune ca cerinţă obligatorie pentru decădere o perioadă de 5 ani în care marca să nu fi fost utilizată, astfel că „neutilizarea neîntreruptă 5 ani" nu echivalează cu „utilizarea neîntreruptă de 5 ani" şi că este suficientă o singură utilizare în această perioadă pentru a se înlătura decăderea.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi respingerea acţiunii introductive în principal ca prematură şi în subsidiar ca nefondată.
Analizând, pe rând, motivele recursului promovat de pârâtă, urmează ca acesta să fie respins pentru următoarele considerente:
Prin respingerea probei cu expertiză tehnică de specialitate industrială nu a fost încălcat dreptul de apărare al recurentei.
Art. 47 din Legea nr. 84/1994 menţionează că dovada folosirii mărcii revine titularului acestuia şi poate fi făcută prin orice mijloc de probă.
Dar în art. 167 alin. (1) C. proc. civ. se arată că dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să aducă dezlegare pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere.
Prin expertiza tehnică de specialitate, recurenta a susţinut că vrea să dovedească deplina folosire a mărcii dar în raport de dispoziţiile procedurale, instanţa în mod corect a apreciat că nu este pertinentă cauzei, în condiţiile în care dovada acestei împrejurări se poate face prin înscrisuri, nefîind necesară opinia unui specialist pentru a se demonstra că marca a fost folosită timp de 5 ani.
Instanţa de apel nu şi-a depăşit limitele cu care a fost investită prin cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat decăderea, ca urmare a nefolosirii mărcii în perioada 2000-2005.
Astfel, s-a arătat că excepţia prematurităţii acţiunii nu poate fi admisă pentru că termenul de 5 ani prevăzut de art. 45 din Legea nr. 84/1998, este împlinit în raport de data introducerii cererii, adică 10 februarie 2005, în funcţie de care s-a analizat excepţia formulată precum şi probele administrate pentru folosirea efectivă şi în mod serios a mărcii.
Nu se poate reţine că s-a dat o interpretare greşită sintagmei „oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii", deoarece instanţa a reţinut în contextul arătat că reînnoirea înregistrării mărcii în condiţiile art. 29 din lege, nu echivalează cu o nouă înregistrare, şi că reînnoirea afectează doar durata de protecţie a mărcii, în sensul prelungirii acesteia pentru încă 10 ani, echivalând cu o prelungire a protecţiei şi nu cu însăşi încetarea dreptului la marcă.
Cu privire la aplicarea greşită a Legii nr. 84/1998, respectiv a art. 46 din lege, în sensul că nu s-a asimilat folosirii efective a mărcii, aplicarea mărcii pe produse sau pe ambalaje, exclusiv în vederea exportului, această critică nu poate fi reţinută pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a reţinut că a fost aplicat semnul înregistrat ca marcă pe produsele îmbuteliate destinate exportului, dar că această împrejurare nu reprezintă decât indicii unei utilizări efective, insuficiente însă, pentru conturarea unei concluzii ferme în acest sens.
Instanţa arată însă, în continuare, de ce nu poate să reţină această situaţie decât doar ca indicii ai utilizării efective a mărcii şi nu utilizarea efectivă şi serioasă a acesteia.
Astfel, faţă de contractul încheiat cu SC K.D. SRL, s-a reţinut că acesta este unicul temei pentru utilizarea mărcii în perioada 2002-2004, dar, dată fiind clauza de exclusivitate şi perioada îndelungată de derulare a contractului, erau necesare dovezi mai ample de folosire a acestei mărci.
Ori, prin cele 4 livrări de cantităţi de vin în favoarea SC K.D. SRL, ( mai importante decât alte livrări efectuate către alţi comercianţi în aceeaşi perioadă) nu s-a demonstrat utilizarea efectivă şi serioasă a mărcii în sensul legii.
Când instanţa a reţinut că era necesară prezentarea selectivă a unor înscrisuri pentru a atesta folosirea efectivă şi serioasă a mărcii, pentru ca apoi, analizând pe rând probele produse în combaterea acţiunii, să constate că nu sunt suficiente pentru dovedirea amplorii actelor comerciale, nu înseamnă că s-a contrazis în motivarea hotărârii.
Instanţa a analizat pe rând fiecare probă administrată de recurentă în dovedirea utilizării mărcii, raportul de expertiză extrajudiciară întocmit la cererea recurentei-pârâte, facturile din care rezultă comercializarea de sticle cu diferite soiuri de vin, contractul de vânzare-cumpărare şi colaborare comercială nr. 49 din 16 mai 2002, contractul de prestări servicii nr. 103, prin care s-a prevăzut realizarea unei producţii de îmbuteliere vin sec, pentru export, facturile cu nr. 6624812 din 19 noiembrie 2002 şi nr. 2275259 din 31 octombrie 2002 atestând îmbutelierea a 300-a, rezultă 492 de sticle de vin, facturile nr. 507800 din 21 martie 2003 şi nr. 608002 din 12 decembrie 2003, bonurile de casă de la supermarketul Carrefour şi în mod corect a reţinut că toate aceste înscrisuri nu sunt suficiente să dovedească utilizarea efectivă şi serioasă a mărcii.
S-a apreciat în mod corect, faţă de importanţa actelor efective de folosire a mărcii, că toate operaţiunile desfăşurate în perioada 2 august 2004-17 ianuarie 2005 sunt doar acte pregătitoare utilizării.
Astfel, respectiv comandarea etichetelor şi realizarea concretă a acestora, comandarea capsulelor termocontractibile purtând marca, pentru finalizarea îmbutelierii şi sigilării soiurilor de vin, comandarea lăzilor pentru transport, solicitarea alocării de coduri pentru produsele realizate pentru care s-au comandat modelele de etichete sunt înscrisuri care nu pot dovedi concretizarea efectivă a utilizării mărcii din litigiu.
Nu se poate reţine că s-a făcut o interpretare eronată a contractului nr. 49/2002, respectiv a art. 2 din acesta, înlăturând astfel o probă importantă în dovedirea susţinerilor pârâtei.
În art. 2 al Capitolului 3 din contractul de vânzare-cumpărare şi colaborare comercială nr. 49 din 16 mai 2002, la alin. (3), se prevede că vânzătorul V.T.C. SRL, să nu mai permită altor firme din România, să folosească pe etichete brandurile înregistrate de el însuşi, nici cu titlu gratuit şi nici cu plată, dacă aceste branduri sunt folosite şi pe sticlele îmbuteliate de cumpărătorul K.D. SRL.
În mod corect, instanţa de apel a reţinut că o asemenea clauză, asigură exclusivitatea folosirii mărcii V. de către recurentă, dar aşa cum s-a arătat deja în această perioadă, 2002-2004 (cele 4 livrări mai importante) nu sunt decât indicii unei utilizări efective şi nu concretizarea însăşi a acestei folosiri.
Nu se poate reţine ca fiind eronat respins apelul, pentru motivarea că nu s-a dovedit utilizarea efectivă şi serioasă a mărcii timp de 5 ani, făcându-se în mod greşit echivalentul între neutilizarea neîntreruptă 5 ani şi utilizarea neîntreruptă 5 ani.
Potrivit art. 45 din Legea nr. 84/1998 alin. (1) lit. a), orice persoană interesată poate solicita oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marcă dacă fără motive justificative, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României, într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată.
Rezultă astfel din textul de lege invocat, că folosinţa trebuie să fie reală şi neechivocă.
Comandarea de etichete, ambalaje de transport, precum şi folosirea semnului depus altfel decât pentru a distinge produsele oferite spre vânzare, nu pot fi asimilate actelor de folosinţă şi de exploatare a mărcii. Decăderea reprezentând o sancţiune pentru deturnarea mărcii de la scopul în care i se acordă şi i se recunoaşte protecţia.
În concluzie, criticile formulate în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. nu sunt fondate şi în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de SC V.T.M. SA, împotriva deciziei nr. 7 A din martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1640/2005. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 9916/2005. Civil → |
|---|
