ICCJ. Decizia nr. 9916/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9916
Dosar nr.1339/2/2005
Şedinţa publică din 4 decembrie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 753 din 15 septembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis contestaţia formulată de contestatorul D.V.C. în contradictoriu cu intimata SC P.P. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 90 din 6 aprilie 2004, emisă de intimată, a fost anulată această decizie, iar intimata a fost obligată să emită o nouă decizie, care să cuprindă oferta de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului teren în suprafaţă de 4040 mp, situat în comuna Cocu, sat Richiţele de Jos, judeţul Argeş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, reclamantul D.V.C., prin notificarea nr. 957 din 11 iulie 2001, adresată intimatei a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 4040 mp, situat în comuna Cocu, sat Richiţele de Jos, judeţul Argeş, notificare ce a fost respinsă prin Decizia nr. 90 din 6 aprilie 2004, cu motivarea că solicitantul nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001 şi că imobilul solicitat nu intră sub incidenţa legii, conform art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Instanţa a reţinut că, reclamantul, deşi nu a depus titlul de proprietate în baza căruia a solicitat terenul în discuţie, a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituire, în sensul dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 10/2001, pe de o parte prin adresele emise de Primăria
comunei Cocu, judeţul Argeş, aflate la filele 9, 12-15 dosar fond şi prin procesul-verbal de constatare, încheiat la 4 martie 1998 de aceeaşi autoritate, acte ce atestă evidenţierea în registrul agricol pe perioada 1997-2000 a suprafeţei de 2,06 ha, suprafaţă ce include şi terenul ce face obiectul notificării.
Pe de altă parte, s-a reţinut că demersurile contestatorului pentru obţinerea titlului de proprietate pe calea unei hotărâri judecătoreşti, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 18/1991 au fost respinse cu motivarea că terenul a fost expropriat în baza Decretului nr. 22 din 10 februarie 1986, fiind folosit de către intimată în scopul amplasării unor sonde petroliere.
S-a mai reţinut că terenul în litigiu nu intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, deoarece nu s-a aflat în patrimoniul fostului CAP şi nici nu s-a făcut dovada existenţei unui titlu valabil de preluare.
Instanţa de fond a înlăturat interpretarea intimatei privind incidenţa Legii fondului funciar pentru terenurile agricole aflate în extravilanul localităţilor, cum este cel în litigiu, cu motivarea că art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 face referire la terenurile cu sau fără construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, fără a distinge în privinţa categoriei actuale a terenului.
S-a mai reţinut că, a extinde textul invocat la situaţia din cauză ar însemna să se adauge la lege.
Avându-se în vedere faptul că este imposibilă restituirea în natură a terenului, datorită situaţiei necontestate a afectării sale de amplasamentul unor sonde petroliere s-a ajuns la soluţia deja arătată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia nr. 404/A din 20 iunie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta intimată SN P.P. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 753 din 15 septembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul contestator D.V.C.
Instanţa de apel a reţinut că terenul solicitat de către contestator a fost identificat prin vecinătăţi, că pe el se află amplasate sonde aparţinând intimatei, aspect confirmat prin expertiză, situaţie în care notificarea reclamantului a fost formulată cu respectarea condiţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 22 alin. (2), după republicare.
De asemenea, prin actele depuse la dosar, respectiv adrese şi adeverinţe emise de Primăria comunei Cocu, Prefectura judeţului Argeş, s-a reţinut că în conformitate cu cerinţele art. 22 din Legea nr. 10/2001, reclamantul a făcut dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită, acte care în conformitate cu disp. art. 22 pct. 1 din Normele metodologice, sunt acte doveditoare ale dreptului de proprietate.
S-a conchis că, terenul în litigiu a fost preluat abuziv prin Decretul nr. 22/1986, situaţie în care nu putea intra sub incidenţa Legii nr. 18/1991, ceea ce implicit a dus la concluzia că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei nr. 404/A din 20 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs SN P.P. SA Bucureşti.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., intimata arată că Decizia este nelegală, deoarece instanţa de apel a ignorat autoritatea de lucru judecat, înlăturând fără temei Decizia civilă nr. 3898/R din 2 decembrie 1999 în recurs şi Decizia nr. 80/R din 17 ianuarie 2002, (având ca obiect contestaţie în anulare), ambele pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, prin care s-a hotărât că reclamantul nu este şi nu a fost proprietarul terenului pe care se află amplasate careurile sondelor nr. 3092, 3117, 3036 şi 3364 din localitatea Răchitele de Jos.
Se mai arată că, terenurile amplasate cu sonde au aparţinut fostului CAP Richiţele, de la care s-au expropriat prin Decretul nr. 22/1986, situaţie în care sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 18/1991 şi nu ale Legii nr. 10/2001, aşa cum prevede expres art. 8 alin. (1) din ultima lege precizată.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Contestatorul D.V.C. prin notificarea adresată recurentei intimate a solicitat restituirea suprafeţei de teren 4040 mp, situat în comuna Cocu, sat Richiţele de Jos, judeţul Argeş, identificată prin vecinătăţile menţionate.
Prin sentinţa civilă nr. 1849 din 17 aprilie 1990, Judecătoria Piteşti a admis acţiunea reclamantului D.V.C. împotriva pârâtului CAP Richiţele de Jos, corn. Cocu, judeţul Argeş, şi a obligat pârâtul să-i lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 3800 mp., teren identic cu cel notificat. Ulterior, a formulat o acţiune în revendicare împotriva intimatei din cauză, acţiune respinsă cu motivarea că terenul a fost preluat de la CAP Richiţele, iar după preluare, expropriat şi ajuns în folosinţa acesteia pentru construirea mai multor sonde (conform deciziei nr. 3898/1999, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti).
În privinţa criticii vizând ignorarea autorităţii lucrului judecat, se reţine că în mod corect instanţa de apel a apreciat că Decizia civilă nr. 3898/1999 nu are putere de lucru judecat în cauză, deoarece nu există identitate de obiect, părţi şi cauză, conform art. 1201 şi urm. C. civ. Prin prima acţiune, s-a urmărit restituirea imobilului pe calea dreptului comun, în condiţiile art. 480 C. civ., în timp ce prin cererea formulată în prezenta cauză s-a solicitat restituirea terenului preluat abuziv în temeiul Legii nr. 10/2001.
Susţinerea recurentei că, sentinţa civilă nr. 1849/1990 a Judecătoriei Piteşti se referă la alt teren decât cel care face obiectul cauzei de faţă este neîntemeiată, pentru că respectiva hotărâre consfinţeşte dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului identificat prin vecinătăţi, chiar dacă nu se referă şi la careurile celor patru sonde.
În plus, recurenta, prin adresa nr. 5726 din 28 iulie 1993 recunoaşte că pe terenul reclamantului sunt amplasate şi forate sondele cu nr. 3364, 3117, 3092 şi 3063, ce ocupă suprafaţa totală de 4040 mp.
Prin actele prezentate de reclamant s-a dovedit că pe terenul solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 este amplasată cel puţin o sondă a recurentei. Adresele ce emană de la Primăria comunei Cocu şi Prefectura judeţului Argeş, prin ele însele, nu reprezintă titlu de proprietate pentru reclamant, dar coroborate cu celelalte dovezi administrate în cauză s-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului conform art. 22 din Legea nr. 10/2001 (art. 23 după republicare).
În ceea ce priveşte incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, corect a reţinut instanţa de apel că regimul juridic al terenului solicitat nu este reglementat prin Legea nr. 18/19921, deoarece acest act normativ priveşte stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul CAP-urilor, respectiv asupra terenurilor, proprietate a statului, înregistrare ca atare în sistemul de evidenţă al cadastrului funciar general.
Terenul în litigiu nu se încadrează în patrimoniul CAP şi nici nu s-a dovedit existenţa unui titlul valabil de preluare.
Corect s-a înlăturat prin hotărârea recurată interpretarea recurentei rezultată din coroborarea dispoziţiilor pct. 6.1 şi 8.1 ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 privind incidenţa Legii fondului funciar asupra terenurilor agricole aflate în extravilanul localităţilor, ca cel în litigiu, deoarece art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 face referire la terenurile cu sau fără construcţii, cu oricare din destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, fără a distinge în privinţa categoriei actuale a terenului.
Terenul în litigiu a fost preluat în mod abuziv, în baza Decretului nr. 22/1986, aşa cum susţine recurenta, decretul de expropriere referindu-se la CAP Richiţele şi nu la persoanele fizice care trebuiau să primească despăgubiri.
Nu s-a dovedit ca intimatul-reclamantul să fi fost membru CAP, el dovedind că a fost proprietar asupra a 2,6 ha teren pe care s-au construit patru sonde cu numerele indicate anterior, fără să primească despăgubiri.
Întrucât preluarea terenului s-a făcut abuziv, sunt incidente dispoziţiile legii speciale, situaţie în care prin hotărârea recurată, corect instanţa a reţinut că, în măsura în care imobilul nu poate fi restituit în natură, datorită afectaţiunii sale, dată de amplasamentul unor sonde petroliere, intimatul-reclamant este îndreptăţit la restituire prin echivalent.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte va privi ca nefondat recursul declarat, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 404/A din 20 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1324/2005. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8904/2005. Civil → |
|---|
