ICCJ. Decizia nr. 1640/2005. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1640
Dosar nr. 3889/2/2005
Şedinţa publică din 21 februarie 2007
Asupra recursurilor civile de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 11 noiembrie 1999 reclamanţii P.M.N., P.P.L. şi P.F. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, C.Ş., C.M., G.R. şi G.F. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a actului juridic de trecere în proprietatea statului a terenului în suprafaţă de 17.500 mp situat în Bucureşti, şi să fie obligaţi pârâţii să le lase în deplină proprietate şi posesie acest teren.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că autorul lor N.(N.)P., căsătorit cu E.P., a dobândit în proprietate terenul la data de 13 august 1938 prin cumpărare de la numitul D.G.O., care, la rându-i, dobândise terenul de la Departamentul Agriculturii şi Domeniilor în virtutea Legii pentru reformă agrară promulgată la 17 iunie 1921. Pe acest teren, soţii E. şi N.P. au construit o casă de locuit şi anexe gospodăreşti, au realizat o plantaţie de pomi fructiferi, totul fiind identificat, ulterior, sub denumirea de „Ferma N.P.".
Prin Decretul nr. 114 din 15 martie 1949 terenul şi construcţiile au fost declarate de utilitate publică, expropriate şi trecute în folosinţa Ministerului Învăţământului Public. Reclamanţii au susţinut în acţiune că exproprierea nemişcătorului şi trecerea lui în proprietatea statului reprezintă un abuz care atrage nulitatea absolută a actului deoarece s-a realizat fără o justă despăgubire, aşa cum cere art. 481 C. civ., pe de o parte, iar pe de altă parte, exproprierea nu s-a realizat în interesul exclusiv al Ministerului Educaţiei Naţionale, deoarece terenul a avut şi alţi deţinători, unii dintre ei persoane fizice, care au edificat şi construcţii pe o parte din teren.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 140 din 27 februarie 2001, a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a obligat pe pârâţi să le lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă totală de 6722 mp situat în Bucureşti, respectiv parcelele nr. 1, 2 şi 3 delimitate în raportul de expertiză efectuat în cauză de expert C.V.S. şi schiţa anexă la acest raport.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 59/A din 7 februarie 2002, a admis apelul declarat de reclamanţi şi a schimbat în parte sentinţa tribunalului în sensul că a obligat pe pârâţii G.R. şi G.F. să lase în deplină proprietate şi liniştită folosinţă reclamanţilor suprafaţa de teren de 1854 mp situată în Bucureşti, cu vecinătăţile arătate în dispozitivul deciziei. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 6286 din 12 noiembrie 2004, a admis recursurile declarate de reclamanţi şi de pârâţii G.F., G.R. şi Ministerul Finanţelor Publice, a casat Decizia dată în apel şi a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinându-se că în apel procedura de citare cu pârâţii G.F. şi G.R. nu a fost îndeplinită potrivit legii.
În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 1360 A din 29 septembrie 2005 a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice. A admis apelul reclamanţilor şi a schimbat în parte sentinţa tribunalului în sensul că au fost obligaţi pârâţii G.R. şi G.F. să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamanţilor suprafaţa de 1854 mp teren situat în Bucureşti, cu vecinătăţile arătate în hotărâre.
Prin aceeaşi decizie s-au păstrat restul dispoziţiilor sentinţei şi a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut din expertiza tehnică întocmită la instanţa de fond că o parte din terenul solicitat de reclamanţi este afectat de utilităţi publice (o şcoală şi o grădiniţă), existând o suprafaţă de 6722 mp care este liberă, delimitată în trei parcele. Din acest teren, pârâţii G.R. şi G.F. deţin suprafaţa de 1854 mp, pe care au ridicat o construcţie şi cum aceşti pârâţi nu au făcut dovada că au titlu de proprietate, au fost obligaţi, în baza art. 480 şi urm. C. civ., la restituirea terenului deţinut către reclamanţi.
În ceea ce priveşte suprafaţa de teren deţinută de pârâţii C.M. şi C.Ş., instanţa de apel a reţinut că potrivit sentinţei civile nr. 6717 din 22 iunie 1998 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, hotărâre definitivă şi irevocabilă, transcrisă în registrul de transcripţiuni sub nr. 18278/1998 la Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, aceşti pârâţi au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1535 mp prin uzucapiune, iar cu privire la construcţia ce se află pe teren, urmare a accesiunii. Întrucât pârâţii C.M. şi C.Ş. au făcut dovada cu amintita hotărâre judecătorească că au un titlu valabil, acţiunea reclamanţilor faţă de aceşti pârâţi a fost respinsă ca nefondată de instanţa de apel.
Cu referire la capătul de cerere prin care s-a cerut să se hotărască asupra nulităţii absolute a actului de trecere în proprietatea statului a suprafeţei de 17.500 mp, acesta a fost respins cu motivarea că Decretul nr. 114 din 15 martie 1949 s-a emis cu respectarea actelor normative în vigoare la acea dată, că terenurile şi construcţiile puteau trece în proprietatea statului pentru cauză de utilitate publică şi că nu există temeiuri care să justifice cererea reclamanţilor că aceste dispoziţii legale au fost încălcate, inclusiv dovada că nu s-a făcut o justă despăgubire.
Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii P.M.N., P.F. şi P.P.L. şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
În dezvoltarea recursului, reclamanţii au invocat următoarele critici: greşit a fost respins capătul de cerere în constatarea nulităţii actului de trecere în proprietatea statului a terenului în suprafaţă de 17.500 mp, deoarece, instanţele, în baza art. 6 din Legea nr. 213/1998, trebuiau să observe că dispoziţiile Decretului nr. 114/1949 contraveneau prevederilor art. 8 din Constituţia din 1948 şi art. 480-481 C. civ., iar exproprierea nu s-a făcut cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire; suprafeţele de teren de 3572 mp şi 1762,5 mp ocupate de Şcoala Generală nr. 47 şi, respectiv, de Grădiniţa de Copii nr. 147 urmează a fi restituite reclamanţilor fiind incidente în cauză prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005; greşit instanţa de apel a reţinut că pârâţii C.M. şi C.Ş. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1380 mp prin uzucapiune, iar asupra construcţiei prin efectul accesiunii, deoarece sentinţa civilă nr. 6717 din 22 iunie 1998 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, recunoscută ca titlu, nu este opozabilă reclamanţilor, iar uzucapiunea nu a fost opusă adevăratului titular al dreptului de proprietate; instanţele erau obligate să procedeze la o comparare a titlurilor prezentate de părţi şi să decidă că cel exhibat de reclamanţi este preferabil şi mai bine caracterizat deoarece el provine de la adevăratul proprietar care a fost deposedat fără titlu valabil, iar pârâţii C.M. şi C.Ş. nu puteau dobândi de la stat dreptul de proprietate asupra terenului preluat abuziv.
În motivarea recursului, pârâtul a invocat următoarele critici: Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu a deţinut niciodată şi nici nu deţine, în nume propriu posesia imobilului; greşit a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii deoarece terenul a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, condiţie îndeplinită odată ce pe el există o şcoală şi o grădiniţă, terenul făcând parte din domeniul public astfel că este inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil.
Recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele care succed:
Conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 29201 din 13 august 1938 de fostul Tribunal Ilfov, Secţia notariat şi transcris sub nr. 14059 din 13 august 1938 la grefa aceluiaşi tribunal (filele 6-7 dosar de fond), autorul reclamanţilor, N.P.P., a cumpărat de la D.G.O. un teren „în suprafaţă de 3 pogoane şi jumătate situat în cuprinsul comunei suburbane Dudeşti-Cioplea Municipiul Bucureşti" cu vecinătăţile arătate în contract.
Pe acest teren, situat, în prezent, din punct de vedere administrativ, în sectorul 3, astfel cum a fost identificat prin expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză (filele 75-77 dosar de fond), numitul N.P.P. a edificat, după cumpărare, mai multe construcţii, întregul imobil fiind cunoscut sub denumirea de „Ferma N.P. ".
N.P.P. a decedat la 9 ianuarie 1957 şi potrivit certificatului de moştenitor nr. S. 42/957 din 18 martie 1957 eliberat de fostul Notariat de Stat al Raionului Tudor Vladimirescu Bucureşti, a fost succedat la E.P. (soţie supravieţuitoare) şi de P.M. (fiu). La data de 23 august 1998 a decedat P.M. şi în conformitate cu certificatul de moştenitor nr. 37 din 5 mai 1999 eliberat de B.N.P. F.M. a fost succedat de P.F. (soţie supravieţuitoare), P.M.N. şi P.P.L. (fii), respectiv reclamanţii din cauza de faţă.
Prin Decretul nr. 114/1949 emis de Prezidiul fostei Mari Adunări Naţionale, act intitulat „Pentru declararea de utilitate publică şi exproprierea pentru nevoile învăţământului a unor imobile din comuna suburbană 30 Decembrie, judeţul Ilfov", a fost expropriată în favoarea statului, trecându-se în folosinţa Ministerului Învăţământului Public, printre alte imobile şi „Ferma N.P. de pe Şos. G." (fila 14 dosar de fond).
Prin adresa nr. 775 din 22 martie 1949 Primarul comunei 30 Decembrie Bucureşti îl înştiinţa pe N.P. că „alăturat, vă înaintăm copie de pe Decretul nr. 114/1949 privitor la exproprierea imobilului dvs. fiind afectat nevoilor de învăţământ local. De îndată, vă rugăm să evacuaţi localul întrucât în el urmează să instalăm o şcoală primară din comună" (fila 13 dosar de fond). N.(N.)P. a pierdut posesiunea imobilului la data de 26 mai 1949, conform procesului-verbal de predare a bunului din acea dată către oficialităţile comunei (filele 15-16 acelaşi dosar).
Din cele de mai sus rezultă că în cauză instanţele judecătoreşti au fost învestite de reclamanţi cu o acţiune în materie de expropriere, astfel că instanţa de apel era obligată, în rejudecarea dispusă anterior, să stabilească corect cadrul juridic în care trebuia soluţionată acţiunea reclamanţilor.
Întrucât trecerea bunului din proprietatea autorului reclamanţilor, în proprietatea statului, s-a făcut prin expropriere pentru cauză de utilitate publică şi pentru „nevoile învăţământului" instanţele erau datoare să verifice, pe bază de probe, dacă exproprierea şi-a atins scopul şi proporţia în care terenul expropriat este în prezent afectat de „nevoile învăţământului", adică este afectat cauzei de utilitate publică pentru care a fost schimbată destinaţia bunului.
În adevăr, potrivit art. 35 din Legea nr. 33/1994 „dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică".
Pe cale de consecinţă, în baza art. 314 C. proc. civ., se impune admiterea recursurilor, casarea deciziei dată în apel, cu consecinţa reluării judecăţii la aceeaşi instanţă pentru ca, prin suplimentarea probelor, să se verifice dacă terenul în litigiu a fost utilizat în scopul pentru care a fost expropriat şi în ce proporţie şi dacă pentru bunul respectiv s-a făcut ori nu o nouă declarare de utilitate publică.
Cu privire la terenul în suprafaţă de 1380 mp deţinut de pârâţii C.Ş. şi C.M., aceştia au opus acţiunii în retrocedare promovată de reclamanţi sentinţa civilă nr. 6717 din 22 iunie 1998 a Judecătoria sectorului 3 Bucureşti. Prin această hotărâre s-a admis acţiunea introdusă de C.M. şi C.Ş. împotriva „Consiliului Local al Primăriei sectorului 3" Bucureşti şi s-a constatat că reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1535 mp din Bucureşti, Şos. I. nr. 197, sector 3, prin uzucapiune şi asupra construcţiei formată din 2 camere şi bucătărie, prin accesiune.
Or, cât timp uzucapiunea nu a fost opusă adevăratului proprietar al nemişcătorului, iar judecata s-a purtat în contradictoriu cu o persoană ce nu deţinea, nici aparent, dreptul de proprietate asupra terenului, greşit sentinţa a fost socotită ca reprezentând un titlu valabil şi opus, ca lucru judecat, reclamanţilor.
Trebuie făcută deosebirea între excepţia peremptorie a lucrului judecat, al cărui rost este pur procedural, de a împiedica repetarea proceselor şi lucru judecat ca dovadă în justiţie, menit a asigura prestigiul hotărârilor judecătoreşti. Sub acest al doilea aspect, se cer condiţiuni în plus pentru ca o hotărâre judecătorească să poată fi invocată ca dovadă a lucrului judecat: pe de o parte, să fie definitivă; pe de altă parte, să fi constatat în adevăr o situaţiune de fond, ceea ce nu este cazul atunci când uzucapiunea şi accesiunea au fost opuse unui neproprietar, nici măcar aparent, pentru că de o atare judecată formală legea nu leagă prezumţia de adevăr.
Întrucât instanţa de apel a soluţionat litigiul fără a stabili corect cadrul şi natura juridică a acţiunii, în considerarea celor de mai sus, se impune reluarea judecăţii, urmând ca celelalte critici aduse prin recursurile declarate să fie analizate, în rejudecare, sub formă de apărări.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanţii P.M.N., P.F. şi P.P.L. şi de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 1360 A din 29 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1553/2005. Civil. Revendicare imobiliara.... | ICCJ. Decizia nr. 1324/2005. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
