ICCJ. Decizia nr. 1367/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1367
Dosar nr. 9430/200.
Şedinţa publică din 22 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 27 ianuarie 2003 reclamanţii D.M.B. şi D.E. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Primarul General al Capitalei, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 2.000.000 lei cu titlul de despăgubiri aferente pentru imobilul din Bucureşti. Temeiul de drept al acţiunii a fost indicat de către reclamanţi ca fiind art. 480 şi urm. C. civ., art. 998 şi art. 999 C. civ.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III – a, prin sentinţa civilă nr. 207 din 24 februarie 2003, a respins ca inadmisibilă acţiunea, reţinând că de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv de stat se face numai în temeiul acestei legi speciale care prevede că instanţele de judecată sunt îndreptăţite doar să cenzureze deciziile sau dispoziţiile pe care unităţile în drept să stabilească restituirea în natură sau cuantumul despăgubirilor le emit. S-a reţinut de asemenea că indicarea ca temei al acţiunii a dispoziţiilor art. 998 şi art. 999 C. civ. înseamnă că reclamanţii fac abstracţie de dreptul lor de proprietate redobândit şi doresc echivalentul valoric al acestuia, ceea ce nu mai este posibil.
Împotriva acestei hotărâri a instanţei de fond au declarat apel reclamanţii invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia IV, prin Decizia civilă nr. 458 din 31 octombrie 2003 a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut ca fiind temeinice şi legale considerentele sentinţei instanţei de fond prin care a fost respinsă acţiunea reclamanţilor ca inadmisibilă, apreciind că acţiunea pentru plata despăgubirilor pentru imobilul în litigiu adresată direct instanţei de judecată, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, este inadmisibilă.
A reţinut de asemenea că despăgubirile pot fi obţinute numai în temeiul Legii nr. 10/2001, lege specială care derogă de la dreptul comun şi care instituie o procedură administrativă ce trebuie parcursă de către reclamanţi.
Numai în cadrul acestor prevederi speciale este atrasă răspunderea civilă a statului, iar instanţele sunt îndreptăţite doar să cenzureze dispoziţia sau Decizia emisă de unităţile în drept să stabilească cuantumul despăgubirilor.
Împotriva acestei hotărâri a instanţei de apel au declarat recurs reclamanţii invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine în motivarea recursului că în mod greşit a interpretat legea instanţa de apel întrucât posibilitatea alegerii căii de realizare a dreptului său le aparţine şi ca atare acţiunea lor era admisibilă.
Recursul este nefondat.
Este de menţionat că instanţele au făcut o aplicare corectă a legii având în vedere raportul existent între dreptul comun şi legea specială în sensul că legea specială derogă de la dreptul comun.
De asemenea s-a reţinut că reclamanţii printr-o altă acţiune au solicitat să li se retrocedeze imobilul, acţiune care a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 1871 din 1 martie 2001 pronunţată de către Judecătoria sectorului 3 rămasă irevocabilă şi că urmare acesteia imobilul le-a fost retrocedat.
Reclamanţii totuşi nu au putut intra în posesia imobilului întrucât acesta fusese vândut către foştii chiriaşi, iar acţiunea reclamanţilor pentru constatarea nulităţii acestor contracte a fost respinsă de către instanţa de judecată.
În consecinţă instanţele au apreciat corect că acţiunea de faţă pentru plata despăgubirilor aferente imobilului nu putea fi adresată direct instanţei de judecată, fără ca iniţial să fi parcurs procedura administrativă prevăzută de legea specială.
În consecinţă, în mod temeinic şi legal s-a considerat că acţiunea reclamanţilor, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă deoarece în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 480 C. civ., art. 998 şi art. 999 C. civ.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte menţionate urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii D.M.B. şi D.E. împotriva deciziei civile nr. 458 din 31 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1410/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1349/2005. Civil → |
|---|
