ICCJ. Decizia nr. 1428/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1428
Dosar nr. 8205/109/2005
Şedinţa publică din 12 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 40 din 26 ianuarie 2007, Tribunalul Argeş a respins contestaţia formulată de reclamantul M.R., în contradictoriu cu Primarul municipiului Piteşti, Primăria municipiului Piteşti, Consiliul local al Municipiului Piteşti şi Municipiul Piteşti, împotriva dispoziţiei nr. 3498 din 20 noiembrie 2005 a Primarului municipiului Piteşti.
Tribunalul a reţinut că petentul a fost proprietarul imobilului compus din suprafaţa de 203 mp şi construcţii, expropriate în 1988.
Deşi s-a susţinut că i-a fost restituită suprafaţa de 117 mp, conform ordinului nr. 158/1999, prin sentinţa civilă nr. 6232/2002 a Judecătoriei Piteşti, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1907/R/2003 a Curţii de Apel Piteşti, acest ordin a fost anulat, motivându-se că terenul face parte din domeniul public şi nu poate fi restituit persoanelor fizice.
A mai reţinut tribunalul, că raportul de expertiză a evidenţiat că, din suprafaţa de 320 mp, solicitată de reclamant, 117 mp reprezintă spaţiu verde şi este acelaşi menţionat în sentinţa civilă nr. 6323/2002 a Judecătoriei Piteşti, iar restul de 203 mp reprezintă spaţiu verde, alei de acces pietonale, construcţia blocului PS 38, fiind afectat de amenajări de utilitate publică.
De altfel, cu privire la suprafaţa de 117 mp, există autoritate de lucru judecat, conform deciziei civile nr. 1907/R/2003 a Curţii de Apel Piteşti.
In conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, terenurile afectate de amenajări de utilitate publică nu se pot restitui în natură, acordându-se numai măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin Decizia nr. 407A din 22 noiembrie 2007, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte contestaţia, a modificat dispoziţia nr. 3498 din 20 noiembrie 2005 şi a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 117 mp, identificată în schiţa de la fila 164 cu culoare portocalie.
Curtea de apel a reţinut că, prin dispoziţia atacată, reclamantului i s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren de 203 mp şi construcţie de 170,43 mp, situate în str. R. nr. 26.
In cauză sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece, prin expertizele întocmite în apel s-a stabilit că din terenul expropriat se poate restitui în natură suprafaţa de 117,00 mp, neafectată de construcţii şi instalaţii şi liberă de sarcini. Parcarea existentă pe teren nu a fost prevăzută în proiectul de amenajare a zonei.
Chiar dacă terenul expropriat a fost trecut în domeniul public prin HG nr. 447/2002, acest act normativ are caracter inferior Legii nr. 10/2001, ale cărei dispoziţii trebuie să le respecte şi nu să statueze contra lor.
Curtea de apel a mai reţinut că acordarea de măsuri reparatorii foştilor proprietari concordă cu principiul respectării proprietăţii prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 10/2001 pentru suprafaţa de 117,00 mp teren, dar titlul de proprietate a fost anulat, iar dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu se aplică în cazul terenurilor intravilane.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Municipiul Piteşti.
Fără a invoca vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, reţinută de instanţa de fond, în ceea ce priveşte suprafaţa de 117 mp teren, faţă de Decizia civilă nr. 1907/2003 a Curţii de Apel Piteşti.
A mai arătat recurentul, că instanţa de apel nu a avut în vedere prevederile art. VII din Titlul I al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora, pentru suprafeţele afectate de amenajări de utilitate publică măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Individualizarea suprafeţelor afectate de amenajările de utilitate publică rămâne atributul entităţii investite cu soluţionarea notificării, acest lucru fiind prevăzut în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Autoritatea de lucru judecat nu a fost invocată de pârâţi prin întâmpinare, de-a lungul procedurii desfăşurată la prima instanţă sau cu ocazia dezbaterilor asupra fondului.
Instanţa de fond, după ce a analizat regimul juridic al terenului din perspectiva art. 11 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, a reţinut că, „de altfel cu privire la suprafaţa de 117 mp teren există autoritate de lucru judecat, conform decizieicivile nr.1907/R/2003 a Curţii de Apel Piteşti faţa de posibilitatea atribuirii în natură"
Instanţa de apel nu a făcut o analiză explicită a problemei autorităţii lucrului judecat, dar este evident că a înlăturat susţinerea tribunalului că ar opera autoritatea lucrului judecat, pentru că a analizat posibilitatea restituirii în natură şi a accentuat ideea că această analiză se face în raport de prevederile Legii nr. 10/2001 şi ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Nici critica referitoare la faptul că individualizarea suprafeţelor afectate de amenajările de utilitate publică rămâne atributul entităţii investite cu soluţionarea notificării nu este întemeiată.
Astfel, potrivit pct. 1 lit. d din Capitolul I al Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, entităţile obligate la restituire au plenitudine de competenţă în soluţionarea notificărilor care fac obiectul procedurii administrative, iar potrivit pct. 10.3 din norme, individualizarea suprafeţelor afectate de amenajări de utilitate publică, în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor, este atributul entităţii învestite cu soluţionarea notificărilor.
Prin urmare, textul invocat de recurent se referă la plenitudinea de competenţă în cadrul procedurii administrative, atribuţie pe care instanţa de apel nu a contestat-o.
Plenitudinea de competenţă în etapa administrativă nu limitează, însă, competenţa instanţelor de judecată, sesizate cu o contestaţie împotriva actului final emis de unitatea deţinătoare. O altfel de soluţie ar reprezenta o încălcare a drepturilor constituţionale de acces la justiţie şi la un proces echitabil.
Prin urmare, instanţele de judecată, în cadrul procedurilor speciale instituite de Legea nr. 10/2001, au inclusiv competenţa de a stabili dacă o suprafaţă de teren este afectată de lucrări de utilitate publică, în sensul art. 10 alin. (3) sau art. 11 alin. (3) din legea specială.
De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în motivarea deciziei nr. XX din 19 martie 2007, dată în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 764 din 12 noiembrie 2007, a arătat că „din moment ce s-a reglementat că deciziile, respectiv dispoziţiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natura a imobilelor, pot fi atacate la instanţele judecătoreşti, iar în cuprinsul art 2 alin. (2) şi în art. 14 din Legea nr. 10/2001 se fac referiri la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanţa, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziţia de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deţinătoare să emită o altă decizie/dispoziţie de restituire în natură dimpotrivă, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicţie ce i s-a acordat prin lege, instanţa judecătorească, cenzurând Decizia/dispoziţia derespingere acererii derestituire în natură, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerinţelor legi, o va anula, dispunând ea însăşi, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil."
In ceea ce priveşte faptul că terenul este afectat de lucrări de utilitate publică, susţinerea nu este întemeiată.
Restituirea în natură în cazul imobilelor expropriate trebuie să respecte condiţiile impuse de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv îndeplinirea scopului exproprierii şi inexistenţa lucrărilor şi amenajărilor de utilitate publică.
Or, în cauză, prin dispoziţia nr. 3498 din 10 noiembrie 2005, Primarul municipiului Piteşti a motivat nerestituirea în natură prin aceea că terenul fusese restituit în natură prin ordinul nr. 158/1999, fără să se arate că ar fi afectat de investiţii de interes public.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că terenul în suprafaţă de 117 mp este liber, nefiind construit, iar parcarea existentă nu a fost prevăzută în proiectul de amenajare a zonei.
Faţă de cele arătate, recursul declarat se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Piteşti, prin primar, împotriva deciziei nr. 407/A din 22 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 12 februarie 2009.
0
| ← ICCJ. Decizia nr. 2838/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7469/2005. Civil. Daune. Recurs → |
|---|
