ICCJ. Decizia nr. 7469/2005. Civil. Daune. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7469
Dosar nr. 6773/1/2005
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 1 aprilie 2002 la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantul T.C.P. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice pentru ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, acesta să fie obligat la plata sumei de 100.000 dolari SUA (echivalentul în lei la data plăţii) cu titlu de daune morale pentru moartea tatălui său, T.I., în închisoare.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 876 din 11 iunie 2002, a admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune invocată de Ministerul Public şi a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamant.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 421 din 11 noiembrie 2002, în aplicarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a admis apelul declarat de reclamantul T.C.P. împotriva susmenţionatei sentinţe pe care a anulat-o şi a fixat termen pentru judecarea fondului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a motivat că tribunalul, în examinarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, s-a raportat exclusiv la dispoziţiile art. 505 C. proc. pen., deşi reclamantul şi-a precizat temeiul de drept al acţiunii ca fiind art. 504 alin. (1) şi art. 506 C. proc. pen., art. 48 alin. (3) din Constituţie, art. 2 şi art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 998-999 C. civ., fiind stabilit şi consacrat că victimele unor erori judiciare pot invoca nu numai dispoziţiile art. 504-507 C. proc. pen., ci şi pe cele ale art. 998-999 C. civ., privitor la răspunderea civilă delictuală şi care se referă la repararea prejudiciului fără a face deosebiri de natura lui.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanţelor.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia 592 din 24 septembrie 2003 a respins ca inadmisibil recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri constând în acte de stare civilă privind raporturile de rudenie dintre reclamant şi condamnatul T.I., înscrisuri privind trimiterea în judecată şi condamnarea lui T.I., în anul 1964, acte privind decesul acestuia în timpul detenţiei, după condamnare, dosarul nr. 15/1964 vol. I – III, aparţinând Tribunalului Militar Cluj care cuprinde dosarul de anchetă al inculpatului T.I. şi cel privind judecarea şi condamnarea acestuia, dosarul de penitenciar, inclusiv actele referitoare la decesul condamnatului în timpul detenţiei, dosarul 1438/1996 al Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, privind achitarea lui T.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. c) C. pen., anterior, pentru care a fost condamnat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea formulată de reclamantul T.C. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi în consecinţă a obligat pârâtul la 50.000 dolari SUA (echivalent în lei la data plăţii) cu titlu de daune morale către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel, a reţinut, în esenţă următoarele.
T.I., tatăl reclamantului T.P.C. a fost condamnat politic prin sentinţa penală nr. 19 din 3 martie 1964 a Tribunalului Militar Cluj la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi 5 ani interdicţie pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale prin agitaţie, prevăzută de art. 209 alin. (2) lit. c) din Codul penal anterior.
După pronunţarea hotărârii de condamnare şi în timp ce cauza se afla în faza recursului, la data de 1 aprilie 1964 T.I. a fost găsit decedat în celula din Penitenciarul Tg. Mureş unde îşi executa pedeapsa.
Prin Decizia penală nr. 1886 din 4 septembrie 1996 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, a fost admis recursul în anulare declarat de procurorul general împotriva sentinţei nr. 19 din 3 martie 1964 a Tribunalului Militar Cluj şi deciziei nr. 81 din 10 aprilie 1964 a Tribunalului Militar de Regiune Cluj privind pe inculpatul T.I.
Au fost casate hotărârile atacate şi în consecinţă: în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului cu privire la infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale, prin agitaţie, prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. c) din Codul penal anterior.
A înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii.
A reţinut curtea că din actele dosarului rezultă că reclamantul T.P.C. la data judecării şi condamnării tatălui său, avea vârsta de 6 ani, şi a rămas orfan, alături de ceilalţi doi fraţi ai săi, aflaţi în grija mamei, fiind lipsiţi de mijloacele materiale necesare îngrijirii, ocrotirii şi educării deoarece organismele statului au refuzat acordarea pensiei de urmaş sau a unui ajutor social.
De asemenea, reclamantul a fost lipsit de dragostea, afecţiunea, sprijinul şi îndrumarea părintelui său, necesare la acea vârstă, pentru a-şi putea asigura un drum firesc în viaţă, fiind obligat pe nedrept să suporte suferinţele psihice la care a fost supus de societatea comunistă ca fiu al unui condamnat politic pentru infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale şi să facă eforturi suplimentare în vederea integrării în societate.
La toate acestea s-au adăugat şi suferinţele psihice determinate de faptul că despre moartea lui T.I., în condiţiile detenţiei, familia acestuia a aflat la patru luni de la deces, fiind împiedicată să participe la înmormântare şi să îndeplinească faţă de defunct obiceiurile creştineşti.
Repararea acestor erori judiciare prin acordarea de daune morale este în concordanţă cu prevederile art. 998-999 C. civ., art. 48 alin. (3) din Constituţia României şi art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, apreciind cuantumul daunelor morale la suma de 50.000 dolari SUA, echivalentă în lei, la data plăţii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul T.C. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Reclamantul a criticat Decizia curţii de apel sub aspectul cuantumului daunelor morale, arătând că acesta este prea mic în raport cu consecinţele negative suferite urmarea condamnării tatălui său ceea ce i-a schimbat în rău regimul său de viaţă.
Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin recursul său, a criticat Decizia pentru nelegalitate, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că raportat la prevederile art. 998-999 C. civ., Statul Român nu are calitate procesuală pasivă, nefiind o acţiune în pretenţii întemeiată pe dispoziţiile art. 504 C. proc. pen.
A mai arătat că în cauză se impunea administrarea unor dovezi cu privire la existenţa faptei ilicite, a prepusului cât şi a prejudiciului cauzat.
În subsidiar, a criticat cuantumul daunelor morale acordate reclamantului, întrucât probatoriul administrat în cauză nu justifică suma de 50.000 dolari SUA, aceasta fiind exagerat de mare în raport de regimul de viaţă al reclamantului.
La termenul din 24 ianuarie 2008 O.R.I. în temeiul art. 51 C. proc. civ., a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantului T.P.C.
La termenele din 3 aprilie 2008 şi respectiv 12 iunie 2008, Asociaţia 21 Decembrie 1989 şi Consiliul Româno-American au formulat cerere de intervenţie în interes propriu.
Examinând Decizia în raport de motivele invocate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamantul T.C.P. şi de Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor sunt nefondate pentru considerentele ce succed.
Este de netăgăduit că prin condamnarea la şapte ani închisoare corecţională şi cinci ani interdicţie pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, prin agitaţie, fapta prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. c) din Codul penal anterior, a tatălui recurentului decedat la 1 aprilie 1964 în Penitenciarul Târgu Mureş, reclamantului i-au fost cauzate de-a lungul timpului suferinţe pe plan moral, social şi profesional, fiindu-i lezată demnitatea şi onoarea şi că sub acest aspect i-a fost produs un prejudiciu moral care justifică acordarea unor compensaţii.
Stabilirea cuantumului despăgubirii echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o apreciere din partea instanţei investită cu un astfel de demers judiciar.
În speţă, instanţa a avut în vedere consecinţele negative suferite de reclamant pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de către recurentul-reclamant T.C.P.
Aceste criterii de apreciere a prejudiciului moral suferit de reclamant au condus instanţa să le aprecieze în mod judicios la echivalentul în lei a sumei de 50.000 U.S.D., astfel încât nu se impune majorarea acestui cuantum.
Referitor la criticile formulate de Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, se constată că sunt nefondate.
Reglementarea în această materie constituie aşa cum bine a reţinut şi instanţa de apel, prevederile art. 504-507 C. proc. pen., coroborate cu dispoziţiile art. 48 alin. (3) din Constituţia României, art. 998-999 C. civ., art. 2 şi art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 3 din Protocolul nr. 7 de aderare la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, la instanţa de fond, reclamantul şi-a precizat acţiunea în privinţa temeiului de drept, invocând art. 504-506 C. proc. pen., art. 48 alin. (3) din Constituţia României şi art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană.
Pe cale de consecinţă, critica referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor urmează a fi respinsă.
Referitor la critica privind cuantumul exagerat al daunelor morale primite cu acest titlu de reclamant raportat la prejudiciul moral efectiv suferit, Înalta Curte îşi formează convingerea că a fost apreciat judicios de instanţa de apel şi nu se impune reducerea acestei sume.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie accesorie în interesul recurentului-reclamant formulată de O.R.I. urmează a fi respinsă ca o consecinţă a respingerii recursului declarat de reclamant şi pentru aceleaşi considerente.
Faţă de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul T.C. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva deciziei nr. 2100 din 1 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Respinge cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantului T.C. formulată de O.R.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1428/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 644/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
