ICCJ. Decizia nr. 151/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 151.
Dosar nr. 17582/3/2005
Şedinţa publică din 6 martie 2008
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 10 octombrie 2005 H.P.P., în contradictoriu cu intimata A.P.P.S. RA, a solicitat anularea deciziei nr. 248 din 3 iunie 2005 emisă de intimată şi obligarea acesteia din urmă să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 506 mp, constituind „lotul 2 din parcelarea Blank, parcul Jianu".
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 517 din 21 aprilie 2006, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de intimata A.P.P.S. RA şi ca neîntemeiată contestaţia formulată de H.P.P.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, în soluţionarea excepţiei de inadmisibilitate, a reţinut că cererea de restituire în natură a imobilului nu este inadmisibilă, câtă vreme contestatorul a urmat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, a obţinut o decizie nefavorabilă pe care a atacat-o conform legii, iar capătul de cerere în revendicare formulat constituie tocmai încercarea de a-şi realiza dreptul pe care intimata i l-a negat prin Decizia atacată.
În consecinţă, în baza art. 137 alin. (1) şi art. 109 alin. (1) C. proc. civ. a respins excepţia inadmisibilităţii.
În ceea ce priveşte legalitatea şi temeinicia deciziei emisă sub nr. 248 din 3 iunie 2005, prima instanţă, a reţinut că prin notificarea înregistrată sub nr. 534 din 13 martie 2002 adresată Primăriei Municipiului Bucureşti, contestatorul a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 506 mp, constituind „lotul 2 din parcelarea Blank, parcul Jianu", iar în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă, a solicitat restituirea prin echivalent.
Prin notificare, contestatorul a arătat că imobilul a aparţinut R.C.R., fiind dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 23530/1934 de Tribunalul Ilfov, că imobilul a fost moştenit, la decesul regelui, de către soţia supravieţuitoare, E.L., care a lăsat ca legatar universal pe U.M.
Drepturile succesorale ale acesteia au fost dobândite de către contestator în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1489 din 2 august 2001.
A mai fost depus, în traducere similară, neînsoţit de original, testamentul autentificat al P.E.R., născută L., prin care aceasta o desemna legatar universal pe numita M.U., actul de deces al E.L., purtând menţiunea că „decedata nu a lăsat în urma sa moştenitori supuşi unui inventar obligatoriu", declaraţie sub semnătură certificată dată de contestator în sensul că nu a primit, nici el, nici autorii săi, despăgubiri pentru imobilul revendicat.
A mai reţinut prima instanţă, că nu au fost ataşate notificării şi nici depuse la dosarul instanţei acte de stare civilă sau certificate de moştenitor emise pe numele E.L. de pe urma R.C.R., pentru a se putea constatat că drepturile succesorale transmise de E.L. legatarei M.U. şi de către aceasta din urmă contestatorului privesc bunurile care au aparţinut R.C.R.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul H.P.P., criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente :
- instanţa de fond trebuie să reţină că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001 şi pentru că este donator al drepturilor succesorale dobândite de către tatăl său M.H. care , la rândul său, este moştenitorul R.C.R.;
- instanţa de fond trebuie să reţină calitatea de persoană îndreptăţită rezultată din calitatea acestuia de descendent al R.C.R., descendenţă dovedită cu acte de stare civilă depuse la dosar.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de contestator, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Pentru a hotărî astfel, curtea, a reţinut, în esenţă, că actele de stare civilă depuse, respectiv, copia certificatului de naştere şi contractul de vânzare-cumpărare, prima instanţă nu le-a pus în discuţia părţilor şi nici problema succesiunii contestatorului după R.C., nu a fost discutată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs RA A.P.P.S., invocând cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel se contrazice în considerentele deciziei recurate, arătând că „potrivit dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ. Curtea va găsi nefondat apelul ( … )" pentru ca la pag. 4 din aceiaşi decizie, curtea „admite apelul formulat de apelantul-contestator ( … )".
A mai arătat recurenta, că faţă de actele depuse la dosarul administrativ cât şi în instanţă contestatorul nu a făcut dovada pretenţiilor sale, neputând dovedi calitatea de moştenitor legal al lui C.R., instanţa de apel, schimbând cauza dedusă judecăţii faţă de faptul că îşi întemeiază pretenţiile folosind această calitate.
Susţinerea instanţei de apel că prima instanţă, deşi a primit actele de stare civilă nu a pus în discuţia părţilor problema succesiunii legale a apelantului-intimat după R.C., nu corespunde adevărului întrucât aceste probleme au fost dezbătute pe larg şi în mod detaliat.
Faţă de cele menţionate, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi menţinerea sentinţei nr. 517 din 21 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în raport de care, procedând la verificarea hotărârii, reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente :
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În cauză nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate de recurentă, neregăsindu-se cele două ipoteze, deoarece Decizia dată în apel este motivată şi nu cuprinde motive contradictorii.
Chiar dacă, în Decizia recurată se susţine că „instanţa va găsi apelul nefondat"… „aceasta reprezintă o eroare materială strecurată în considerentele deciziei, neexistând alte motive contradictorii sau străine" de natura pricinii.
Nu este întemeiată nici critica vizând incidenţa prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Considerentele deciziei criticate relevă elementele de fapt care justifică aplicarea legii în cauză, iar legea aplicabilă nu a fost încălcată în litera şi spiritul ei, nu a fost interpretată eronat şi nici aplicată greşit.
În raport de situaţia de fapt reţinută, soluţia pronunţată de instanţa de apel este legală, astfel încât recursul fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta RA A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 192/A din 28 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1686/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1481/2005. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
