ICCJ. Decizia nr. 1686/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1686
Dosar nr. 8116/117/2005
Şedinţa publică din 12 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 558 din 22 iunie 2006, pronunţată în dosarul nr. 8301/2005, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a respins acţiunea formulată de reclamanţii M.G. şi M.D. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 Cluj-Napoca şi Primarul municipiului Cluj-Napoca, prin care s-a solicitat anularea dispoziţiei nr. 2510/2005 emisă de primar în temeiul Legii nr. 10/2001, obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziţii prin care să li se restituie cota parte din terenul înscris în C.F. 12448 nr. top 14963 aflată în posesia statului, constatarea preluării fără nici un titlu de către stat a suprafeţei de 570 mp.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că notificarea depusă de reclamanţi a fost respinsă prin dispoziţia contestată cu motivarea că solicitanţii nu şi-au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, deoarece terenul a fost preluat prin Decretul de expropriere nr. 32/1983 de la alte persoane.
S-a reţinut de instanţă că reclamanţii au cumpărat imobilul din Cluj, în anul 1996, de la mătuşa acestora, M.S., care l-a dobândit la rândul său prin contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1990 cu vânzătorii J.E. şi S.M., proprietari expropriaţi cu suprafaţa de 570 mp, conform Decretului nr. 32/1983, poziţia 80, astfel încât reclamanţii sunt succesori cu titlu particular şi, potrivit art. 4 din Legea nr. 10/2001, nu beneficiază de prevederile acestei legi.
Împrejurarea că reclamanţii apar înscrişi ca proprietari tabulari ai întregului teren a fost apreciată de instanţa irelevantă, având în vedere dispoziţiile art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, potrivit cărora dreptul de proprietate al statului s-a dobândit prin expropriere fără înscriere în cartea funciară, iar la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, reclamanţii aveau cunoştinţă despre faptul că situaţia de carte funciară nu este exactă.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii, în cauză formulând cerere de intervenţie accesorie, în interesul reclamanţilor, numită S.M.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 39/A din 15 februarie 2007, a admis apelul şi cererea de intervenţie accesorie şi a schimbat sentinţa, în sensul admiterii în parte a acţiunii, dispunând anularea dispoziţiei nr. 2510/2005; restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 102 mp individualizat în schiţa anexă nr. 2 la raportul de expertiză întocmit de ing. I.M., precum şi a terenului în suprafaţă de 63 mp identificat în raport de aceeaşi schiţă; obligarea pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 198 mp, ocupat de un bloc de locuinţe, spaţiu verde şi trotuar.
În considerentele deciziei s-a reţinut că statul român, neintabulându-şi niciodată în cartea funciară dreptul de proprietate pretins dobândit prin expropriere, nu a fost niciodată proprietarul imobilului în litigiu (suprafaţa de 570 mp expropriată din terenul în suprafaţă totală de 278 stj.p, 1000,8 mp) reclamanţii dobândind în mod valabil, prin contracte de vânzare-cumpărare notariale autentice, încheiate succesiv între proprietarii tabulari, dreptul de proprietate asupra acestui imobil.
De asemenea, scopul pentru care a fost emis decretul de expropriere nu a fost realizat în întregime ci numai parţial, casa şi terenul aferent fiind folosite în continuare de către persoanele de la care au fost expropriate, ulterior vândute lui M.S., care la rândul său le-a vândut reclamanţilor.
Nici una dintre persoanele expropriate nu a înţeles să uzeze de prevederile Legii nr. 10/2001, recunoscând implicit dreptul reclamanţilor de a pretinde restituirea acestui imobil, precum şi calitatea lor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în condiţiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001. Reclamanţii sunt deţinători cu titlu particular ai imobilului în litigiu şi au succedat în toate drepturile şi obligaţiile pe care le-au avut foştii proprietari.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8-9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a formulat următoarele motive:
- Reclamanţii nu fac dovada calităţii de persoane îndreptăţite.
Proprietari tabulari ai imobilului la data preluării acestuia de statul român erau J.E. ş.a. iar reclamanţii nu au făcut dovada calităţii de moştenitor după foştii proprietari tabulari ai imobilului.
- Faptul că statul nu a operat în cartea funciară decretul de expropriere, nu poate avea drept consecinţă lipsirea de efect a trecerii bunului în proprietatea statului, conform art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938.
- Imobilul este afectat de detalii de sistematizare, reţele electrice subterane, post de transformare, neputând fi restituit în natură.
În cauză au formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul recurentului, un număr de 28 de membri ai Asociaţiei de proprietari „Vatra", Cluj-Napoca, cerere încuviinţată în principiu la termenul din 19 septembrie 2007.
Analizând motivele invocate, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanţă a fost investită cu contestaţia îndreptată împotriva dispoziţiei nr. 2510/2005 prin care Primarul municipiului Cluj-Napoca a respins notificarea depusă în temeiul Legii nr. 10/2001 de către reclamanţii M.G. şi M.S. pentru restituirea în natură sau prin echivalent a terenului în litigiu, cu motivarea că petenţii nu au calitate de persoane îndreptăţite, conform art. 3 alin. (1) din actul normativ.
Cercetarea judecătorească se impune a fi efectuată în raport cu dispoziţiile legii în baza căreia a fost depusă şi respinsă notificarea.
Legea nr. 10/2001, dat fiind caracterul de lege specială, derogatorie de la dreptul comun, se aplică exclusiv în limitele situaţiilor pe care le reglementează, neputând fi extinsă prin analogie altor ipostaze.
Este de necontestat că suprafaţa de teren solicitată a fost preluată de către stat în mod abuziv, în sensul prevederilor art. 2 din Legea nr. 10/2001, anterior anului 1989, legiuitorul înţelegând să acorde măsuri reparatorii şi pentru imobilele expropriate, independent de faptul că ulterior preluării s-a intabulat sau nu în cartea funciară dreptul de proprietate al statului.
Primul argument prezentat de instanţa de apel în sprijinul soluţiei de admitere a contestaţiei este, în egală măsură, greşit din punct de vedere juridic şi străin de natura cauzei deduse judecăţii.
Aprecierea instanţei, în sensul că, neintabulându-şi în cartea funciară dreptul dobândit prin expropriere, statul român nu a fost niciodată proprietarul imobilului, contravine prevederilor art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938 care exceptează de la principiul inscripţiunii prevăzut de art. 17 alin. (1) drepturile reale dobândite prin expropriere.
Consecinţa dedusă nelegal de instanţă din faptul neintabulării dreptului dobândit de stat prin expropriere, constând în aceea că reclamanţii ar fi dobândit în mod valabil, prin contracte de vânzare-cumpărare notariale autentice, încheiate succesiv între proprietarii tabulari după decembrie 1989, dreptul de proprietate asupra acestui imobil, este străină de natura cauzei, fiind specifică acţiunii în revendicare şi nu cererilor de retrocedare întemeiate pe legea specială de reparaţie privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
În prezenta cauză, prima instanţă nu a fost investită cu soluţionarea unei acţiuni în revendicare întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, demersul judiciar al reclamanţilor fundamentându-se pe prevederile Legii nr. 10/2001.
Pentru acordarea măsurilor reparatorii stabilite de actul normativ analizat, pe lângă cerinţa ca imobilul solicitat prin notificare să facă obiectul de reglementare al legii speciale, legiuitorul a prevăzut şi condiţia ca solicitanţii să se încadreze în categoria persoanelor îndreptăţite la restituire, enumerate limitativ în art. 3 şi art. 4.
Astfel, art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, stabileşte în termeni clari, neinscriptibili de interpretări diferite, că sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii „persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv" ori „moştenitorii" acestora.
Imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 32/1983 de la numiţii J.E., S.M., Z.L., L.Z. şi Z.N. (poziţia 80 din anexa la decret), acestea fiind „persoane îndreptăţite", în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Cu privire la imobilul solicitat prin notificare, reclamanţii şi o rudă a acestora, s-au încheiat, în calitate de cumpărători contracte de vânzare-cumpărare cu patru dintre proprietari expropriaţi, la data de 31 iulie 1990, respectiv la 29 martie 1996, fiind dobânditori cu titlu particular, calitate ce nu poate fi asimilată cu aceea a moştenitorilor legali sau testamentari ai foştilor proprietari, prevăzută de art. 4 alin. (2)-(4) din Legea nr. 10/2001.
Soluţia contrară, preconizată de reclamanţi şi însuşită de către instanţa de apel, este rezultatul interpretării şi aplicării greşite a prevederilor legale menţionate, în cauză fiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul şi cererea de intervenţie accesorie formulată în actuala etapă procesuală în interesul recurentului-pârât, cu excepţia cererii de intervenţie depusă în numele intervenientului T.C., decedat anterior înregistrării acestei cereri, care va fi respinsă în baza excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă, excepţie pusă în discuţia părţilor la termenul de dezbateri.
Decizia recurată va fi modificată, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de reclamanţi împotriva sentinţei Tribunalului Cluj, precum şi a cererii de intervenţie formulată în apel, în interesul reclamanţilor, de către intervenienta S.M.
La cererea intervenienţilor accesorii în interesul recurentului, intimaţii-reclamanţi M.G. şi M.D. vor fi obligaţi la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, sumă stabilită prin reducerea onorariului, conform dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanţa apreciind că onorariile totale de 4000 lei sunt nejustificat de mari în raport cu activitatea prestată şi cu poziţia procesuală a intervenienţilor în acest stadiu al litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 39/A din 15 februarie 2007 a Curţii de Apel Cluj-Napoca, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii A.G., B.C., B.G., ş.a., în interesul recurentului-pârât.
Modifică Decizia atacată în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanţii M.G. şi M.D. împotriva sentinţei civile nr. 558 din 22 iunie 2006 a Tribunalului Cluj, precum şi cererea de intervenţie în interesul reclamanţilor formulată de S.M.
Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul reclamantului, depusă în numele intervenientului T.C., pentru lipsa capacităţii de folosinţă.
Obligă pe reclamanţii M.G. şi M.D. să plătească 1000 lei cheltuieli de judecată, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intervenienţii accesorii în interesul recurentului, mai puţin numitului T.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1886/2005. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 151/2005. Civil → |
|---|
