ICCJ. Decizia nr. 1655/2005. Civil. Suspendare executare. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1655
Dosar nr. 12537/1/2005
Nr. vechi 3469/200.
Şedinţa publică din 15 februarie 2006
Deliberând asupra recursului de faţă:
Prin notificarea din 13 februarie 2002 întocmită în baza Legii nr. 10/2001 şi adresată Primăriei oraşului Ţicleni, judeţul Gorj, numiţii T.A., T.M. şi D.T. au solicitat despăgubiri în sumă de 92.477.000 lei pentru o moară ţărănească care a aparţinut autorului comun, T.D., bun preluat abuziv în perioada 1948-1951 de autorităţile vremii şi predată fostei Î.R.M. Târgu Jiu.
Prin dispoziţia nr. 95 din 8 martie 2002 Primarul oraşului Ţicleni, judeţul Gorj a respins solicitarea persoanelor îndreptăţite cu motivarea că moara ţărănească, ce face obiectul notificării, nu figurează în evidenţele primăriei şi că bunul a fost preluat prin procesul-verbal din data de 1 august 1951 de Î.R.M., întreprindere care în prezent nu mai există. Prin dispoziţie s-a recomandat solicitanţilor să procedeze conform prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 1072001.
La data de 29 aprilie 2002 reclamanţii T.A., T.M. şi D.T. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat să-i despăgubească pentru moara ţărănească preluată de la autorul T.D., conform procesului-verbal din 10 august 1951, bun constituit dintr-un motor pe benzină de 25 C.P. marca G. şi construcţie compusă din două camere, în care se găseau motorul, pietrele şi magazia cu cereale.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 268 din 5 noiembrie 2002, a admis acţiunea şi a constatat că reclamanţii au dreptul la despăgubiri civile în sumă de 116.102.581 lei.
În motivarea soluţiei s-a arătat că în mod legal reclamanţii au chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, întrucât unitatea deţinătoare a bunului nu a putut fi identificată, iar valoarea totală a despăgubirilor a fost stabilită pe cale de expertiză.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de D.G.F.P. Gorj, în numele şi pentru pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 62 din 28 martie 2003, a schimbat hotărârea atacată în sensul că s-a constatat valoarea imobilului la suma de 116.102.581 lei, la care se vor calcula despăgubirile în echivalent bănesc conform legii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanţii T.A., T.M. şi D.T., cât şi D.G.F.P. Gorj, în numele pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.
Reclamanţii au criticat hotărârea recurată sub cuvânt că greşit s-a constatat doar valoarea actuală a despăgubirilor reprezentând echivalent al imobilului şi că trebuia obligat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata acestor despăgubiri băneşti.
Pârâtul a criticat hotărârea dată în apel pe motiv că măsurile reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti se pot stabili numai în cazurile expres prevăzute de Legea nr. 10/2001 [art. 19 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (4), art. 24 alin. (2), art. 25 alin. (6), art. 27 alin. (4)], or, reclamanţii nu se găsesc în aceste situaţii, astfel că ei nu au vocaţie la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti.
Recursul pârâtului este fondat.
Potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 „în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, persoana îndreptăţită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin. (1), dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei, sau de la data comunicării, solicitând restituirea în natură sau, după caz, măsuri reparatorii prin echivalent în formele prevăzute de prezenta lege".
Întrucât unitatea deţinătoare a bunului, după preluarea lui de către stat, nu a putut fi identificată şi întrucât nemişcătorul (moara ţărănească) nu mai există şi pe cale de consecinţă restituirea lui în natură nu este posibilă, forma măsurilor reparatorii nu o reprezintă despăgubirile băneşti, cum greşit a decis instanţa de apel, ci măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de art. 10 alin. (1) şi art. 10 din Legea nr. 10/2001 la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii.
Faţă de cele ce preced, se va admite recursul pârâtului, va fi modificată, în parte, Decizia dată în apel în sensul de a se constata că valoarea imobilului pentru care reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent este de 116.102.581 lei, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei.
Având în vedere că reclamanţii au solicitat reformarea deciziei dată în apel în sensul obligării Statului Român la despăgubiri băneşti, pentru aceleaşi considerente, recursul declarat de ei se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Gorj în numele pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 62 din 28 martie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, pe care o modifică în parte, în sensul că se constată că valoarea imobilului pentru care reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent este de 116.102.581 ROL. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanţii T.A., T.M. şi D.T. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1784/2005. Civil. Stabilire competenta. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1422/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
