ICCJ. Decizia nr. 1689/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1689
Dosar nr. 18811/1/2005
Nr. vechi 5027/200.
Şedinţa publică din 22 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1449 din 14 iulie 2004, Tribunalul Cluj a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi a admis plângerea reclamantei S.E.E.M., împotriva pârâtei SC P. SA Cluj-Napoca, care a fost obligată să emită dispoziţie privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei.
S-a respins acţiunea reclamantei, împotriva pârâţilor, pentru retrocedarea în natură a imobilului înscris în C.F. Reteag, nr.top. 48812; constatarea nulităţii actului de înstrăinare realizat în procesul de privatizare a pârâtei SC P. SA Cluj-Napoca, prin vânzarea participaţiilor A.P.A.P.S. Bucureşti către SC P. SRL Târgu-Mureş; obligarea pârâtei A.P.A.P.S. la emiterea dispoziţiei de restituire şi intabularea dreptului de proprietate.
Pârâta SC P. SA Cluj-Napoca a fost obligată să plătească reclamantei suma de 7.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat că din imobilul evidenţiat în C.F. Reteag, nr.top. 488/2, reclamanta revendică 4 încăperi cu destinaţia de farmacie şi terenul aferent de 85 mp, ce a fost proprietatea tatălui său până la naţionalizarea farmaciei, în anul 1953.
În anul 1990, folosinţa farmaciei era deţinută de SC N.F. SA, care în acelaşi an a devenit SC P. SA Cluj-Napoca.
În temeiul Legii nr. 15/1990, în cadrul procesului de privatizare, între A.P.A.P.S. şi SC Ph. SRL s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul în litigiu, considerându-se că imobilul aparţine SC P. SA Cluj-Napoca.
Reclamanta, în calitate de moştenitoare a fostului proprietar, a revendicat partea din imobilul ce a constituit farmacie, dar nu i s-a răspuns notificării. Notificările au vizat atât A.P.A.P.S. Bucureşti, cât şi SC P. SA Cluj-Napoca, însă reclamanta neprimind răspuns s-a adresat instanţei, aceasta fiind îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.
În consecinţă, s-a constatat că este admisibil petitul având ca obiect obligarea la emiterea dispoziţiei de restituire de către pârâta care deţine imobilul, respectiv SC P. SA Cluj-Napoca, care a fost obligată să emită dispoziţia privind măsuri reparatorii în favoarea reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta şi pârâta SC P. SA Cluj-Napoca, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin apelul său, reclamanta a arătat, în esenţă, că prin soluţia pronunţată, prima instanţă a încălcat principiul disponibilităţii, deoarece nu a solicitat emiterea vreunei dispoziţii pentru acordarea de măsuri reparatorii. Singura măsură reparatorie legală, ce se poate acorda în temeiul Legii nr. 10/2001, este aceea a restituirii în natură a părţii din imobilul ce face obiectul procesului, ce a avut destinaţia de farmacie, neexistând nici un impediment pentru restituirea sa în natură.
Prin apelul său pârâta SC P. SA Cluj-Napoca a invocat nelegalitatea sentinţei civile, întrucât dispozitivul acesteia este inexact şi contradictoriu.
Prin Decizia nr. 130/A din 24 februarie 2005, Curtea de Apel Cluj, faţă de caracterul devolutiv al apelului şi în raport de actele şi lucrările cauzei, a admis apelul declarat de pârâta SC P. SA Cluj-Napoca, a anulat în tot sentinţa civilă şi în consecinţă, a respins acţiunea reclamantei S.E.E.M. şi a respins apelul reclamantei împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta a solicitat retrocedarea în natură a imobilului ce constituie farmacie, înscris în C.F. Reteag, nr.top. nou 488/2 şi preluat fără titlu valabil de Statul Român; constatarea nulităţii absolute a actului de înstrăinare, având ca obiect imobilul în litigiu, încheiat între A.P.A.P.S. şi SC P. SRL Târgu-Mureş; obligarea Consiliului de Administraţie al A.P.A.P.S. şi SC P. SA Cluj-Napoca să emită dispoziţia de restituire în natură a imobilului şi să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestui imobil.
Imobilul înscris în C.F. Reteag, nr.top. 485, 486, 487 şi 488, casă şi grădină, a constituit proprietatea autorului reclamantei, C.A.B., de la care a fost naţionalizat prin Decretul nr. 418/1953, Statul Român intabulându-şi dreptul de proprietate în anul 1962.
Judecătoria Beclean, prin sentinţa civilă nr. 410 din 20 aprilie 2000, a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantei a imobilului casă de locuit, situat în Reteag nr. 350, compus din 4 camere, bucătărie, baie, antreu, mansardă şi anexe gospodăreşti, în suprafaţă totală de 211,82 mp, precum şi a terenului aferent de 1054 mp, stabilindu-se astfel în privinţa părţii din imobil ce avea destinaţia de locuinţă, lipsa titlului valabil al statului în privinţa acestui imobil.
Lipsa titlului valabil al statului asupra părţii din imobil cu destinaţia de farmacie a fost invocată de reclamantă, susţinându-se că dispoziţiile Decretului nr. 418/1953 sunt contrare Constituţiei din 1952 şi anume prevederilor art. 7 şi art. 11, care menţionau categoriile de bunuri supuse naţionalizării, farmacia particulară a antecesorului său neîncadrându-se între acestea.
S-a constatat că, chiar dacă s-ar admite că farmaciile particulare, nefiind expres menţionate în dispoziţiile art. 7 şi art. 10 din Constituţie, nu puteau fi naţionalizate, este de observat că astfel de bunuri nu puteau constitui obiect al dreptului de proprietate personală potrivit Constituţie din 1952, art. 11, astfel că, în baza Deciziei nr. 418/1953, farmacia a fost naţionalizată, trecând astfel în proprietatea statului cu titlu, preluare ce, din perspectiva art. 2 din Legea nr. 10/2001, are caracter abuziv.
Statul Român a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului aflat în patrimoniul C. Cluj, în proprietatea SC N.F. SA Cluj-Napoca, devenită SC P. SA Cluj-Napoca în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, societate la care deţinea acţiuni şi statul, reprezentând 50,30% din capital, pe care, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 12 februarie 1999, le-a vândut pârâtei SC P.R. SRL Târgu-Mureş, obiect al contractului constituindu-l acţiunile în sensul de fracţiuni ale capitalului social, iar nu imobilul în litigiu ca bun corporal.
Nulitatea actului de înstrăinare este invocată ca derivând din lipsa titlului Statului Român asupra bunului înstrăinat, nulitate ce nu poate fi reţinută, deoarece, preluarea s-a făcut cu titlu, iar obiect al contractului de înstrăinare nu l-a constituit imobilul, ci acţiunile deţinute de stat la SC P. SA Cluj-Napoca.
Potrivit dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare având ca obiect imobilele care cad sub incidenţa prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.
S-a constatat că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare corespunzător valorii imobilelor solicitate", dar având în vedere că reclamanta a solicitat doar restituirea în natură a imobilului, fără a avea în vedere, cu caracter subsidiar, o eventuală despăgubire prin acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, s-a respins ca nefondat apelul acesteia.
Considerentele expuse în privinţa apelului reclamantei, privind imposibilitatea legală de restituire în natură a imobilului, precum şi refuzul reclamantei de a accepta o altă formă de măsuri reparatorii a condus la admisibilitatea apelului pârâtei SC P. SA Cluj-Napoca, care s-a constatat că, de altfel, nici nu avea obligaţia de a emite dispoziţia privind acordarea măsurilor reparatorii.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, indicând ca temei legal al motivelor de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestor motive de recurs se arată următoarele:
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Decizia civilă nu cuprinde un argument valabil, în baza căruia restituirea în natură a spaţiului în litigiu să poată fi respinsă.
Decizia cuprinde motive contradictorii, în sensul că reţine dreptul de proprietate asupra imobilului al SC N. SA, devenită SC P. SA, în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990, ceea ce impune, în condiţiile Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului, deoarece proprietarul acestuia a rămas la acea dată tot statul.
Se arată că, instanţa a reţinut că obiect al contractului de privatizare din 12 februarie 1999 l-au constituit acţiunile şi nu imobilul, ceea ce este corect, deoarece potrivit art. 3 din Legea nr. 99/1999, acţiunile reprezintă valori „imobiliare".
În această situaţie, imobilul în litigiu, care nu a constituit obiect al contractului de privatizare, nu a devenit proprietatea SC P. SA, ci a rămas proprietate de stat, neexistând nici un fel de alt act de înstrăinare a acestuia, privind imobilul în litigiu, deci obligarea la restituire revine statului (respectiv primarului comunei Petru Rareş), în conformitate cu dispoziţiile legii speciale, art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Critica formulată de recurentă privind nelegalitatea deciziei civile recurate, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează faptul că aceasta încalcă dreptul reclamantei la restituirea în natură, stabilit şi recunoscut de Legea nr. 10/2001, încălcând şi prevederile Primului Protocol al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
S-a arătat că s-a făcut o greşită aplicare a legii, art. 27 din Legea nr. 10/2001, de către instanţă când a apreciat că nu se poate dispune restituirea în natură a imobilului, atâta timp cât acesta este liber, nefolosit de nimeni şi supus degradării.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei ce face obiectul prezentului recurs, privind netemeinicia acesteia, reclamanta arată că instanţa a ignorat, cu rea credinţă, dispoziţiile art. 8-10 din contractul de privatizare, care dovedeau că ambele părţi sunt de rea credinţă, deoarece aveau cunoştinţă că acţiunile erau revendicate sau revendicabile, ceea ce atrage nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, acesta fiind încheiat în mod fraudulos.
În recurs, SC P. SA, la solicitarea instanţei, a depus copia certificatului de înregistrare a valorilor imobiliare nr. 947 din 26 martie 2001, care atestă situaţia acţionariatului la data apariţiei Legii nr. 10/2001, fila 66 dosar recurs.
Examinând Decizia civilă recurată instanţa constată următoarele:
Motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 10 C. proc. civ., sunt nefondate.
Astfel, Decizia civilă recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar de către instanţa de recurs.
Celelalte critici formulate de reclamantă şi subsumate acestui motiv de recurs, privind faptul că Decizia civilă pronunţată în apel cuprinde motive contradictorii, vizează de fapt aplicarea greşită a legii de către instanţa de recurs, cărora li se va răspunde odată cu analizarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte critica vizând netemeinicia deciziei civile, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., este, de asemenea, nefondată, deoarece instanţa de apel a ţinut seama în adoptarea soluţiei pronunţate de contractul de privatizare, această probă fiind analizată. De fapt, recurenta este nemulţumită de aprecierea acestei probe de către instanţa de apel, ceea ce nu se mai circumscrie acestui motiv de recurs ci dispoziţiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ., abrogat la data pronunţării deciziei civile, prin OUG nr. 138/2000, sancţiunea fiind aceea a neprimirii şi analizării criticilor pe acest aspect.
În ceea ce priveşte motivul de recurs formulat de recurenta-reclamantă, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind greşita aplicare, în speţă, a dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, instanţa constată următoarele:
Imobilul înscris în C.F. Reteag, nr.top. 485, 486, 487, 488, casă şi grădină, a fost proprietatea autorului reclamantei, C.A.B., şi a fost naţionalizat prin Decretul nr. 418/1953, fiind preluat astfel de stat abuziv, cu titlu.
Partea din imobil folosită ca locuinţă a fost restituită reclamantei prin sentinţa nr. 410 din 20 aprilie 2000 a Judecătoriei Beclean, compusă din 4 camere, bucătărie, baie, antreu, verandă şi anexe gospodăreşti, în suprafaţă totală de 211,82 mp, precum şi terenul aferent de 1054 mp, corespunzător C.F. Reteag, nr.top. 485/1, 486, 487, 488/1, iar partea din imobil cu destinaţie de farmacie a rămas în proprietatea Statului Român, prin aplicarea prevederilor art. 21 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995.
Statul Român, în favoarea Oficiului Farmaceutic Cluj, a fost înscris în C.F. cu 4 încăperi, în suprafaţă de 66,12 mp şi terenul aferent de 85 mp
Imobilul care a constituit obiectul notificării nr. 579 din 9 noiembrie 2001, prin care reclamanta a solicitat emiterea deciziei de restituire în natură respectiv echivalent, este evidenţiat în C.F. Reteag, nr.top. 488/2, iar notificarea a fost transmisă pârâtei SC P. SA (fosta N.F.), filele 18-20 dosar fond.
Acestei notificări nu i s-a răspuns de către unitatea deţinătoare a imobilului, prin decizie, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de 60 de zile, fie de la data înregistrării notificării, fie de la data depunerii actelor doveditoare, ceea ce a îndreptăţit-o pe reclamantă să se adreseze direct instanţei de judecată, pentru realizarea dreptului său subiectiv, în condiţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Instanţa de apel a constatat, nelegal, că nu se poate dispune restituirea în natură a imobilului, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, (art. 29 din legea republicată), potrivit cărora „pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 24 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale", fără să aibă în vedere situaţia juridică a imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, 14 februarie 2001.
Or, din înscrisul depus la fila 66 dosar recurs, rezultă că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, la SC P. SA acţionari erau P.R. SRL, care deţinea din capitalul social 76,089%; FPS, care deţinea din capitalul social 4,902% şi alţi acţionari care deţineau 19,009% din capitalul social, concluzia fiind aceea că pârâta SC P. SA nu era integral privatizată la acea dată.
În această situaţie, instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 (art. 29 din legea republicată) şi că reclamanta este îndreptăţită numai la măsuri reparatorii prin echivalent, fără a stabili exact situaţia de fapt în raport de care se aplică acest text de lege, ce are în vedere societăţile comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 (art. 21 din legea republicată).
Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele deţinute la data intrării în vigoare a legii de o societate comercială la care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizaţie cooperatistă era acţionar sau asociat minoritar se restituie în natură dacă valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute era mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire se cere.
Potrivit actelor depuse la dosar, la data intrării în vigoare a legii statul deţinea 4,902% din capitalul social al intimatei, însă nu rezultă dacă valoarea imobilului din litigiu era mai mică sau egală cu valoarea cotei de 4,902% din capitalul social al SC P. SA, încât instanţa de recurs să poată hotărî asupra legalităţii cererii de restituire în natură a imobilului, formulată de reclamantă, în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Aşa fiind, se constată că instanţa de apel nu a stabilit deplin situaţia de fapt, respectiv dacă valoarea acţiunilor în număr de 384.562, deţinute de stat, ca acţionar la SC P. SA, reprezentând 4,902% din capitalul social al acesteia, ca unitate deţinătoare a imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută, pentru a se face o corectă aplicare a legii asupra cererii formulate de reclamantă, privind restituirea în natură a imobilului, ceea ce impune administrarea probei cu înscrisuri sau efectuarea unei expertize de specialitate, probe incompatibile cu structura recursului, potrivit art. 305 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantă, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării se va administra probatoriul necesar pentru stabilirea situaţiei de fapt în sensul celor arătate şi se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta S.E.E. împotriva deciziei civile nr. 130/A din 4 februarie 2005, a Curţii de Apel Cluj, pe care o casează.
Trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1705/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1644/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
