ICCJ. Decizia nr. 1644/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1644
Dosar nr. 27184/3/2005
Şedinţa publică din 22 februarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 4004 din 18 august 2005 contestatorii S.D.E. şi G.M.G. au solicitat, în contradictoriu cu intimatul Primarul General al municipiului Bucureşti anularea dispoziţiei nr. 1101 din 10 iulie 2003 prin care li s-a respins notificarea şi obligarea intimatului la emiterea unei noi dispoziţii de restituire în natură a cotei de ½ din ap. nr. 21 situat în Bucureşti.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că apartamentul în litigiu a fost dobândit de părinţii contestatorilor, G.G. şi G.E. în anul 1973.
Tatăl acestora, G.G. a decedat în anul 1986, moştenitorii acestuia fiind doar contestatorii, soţia supravieţuitoare fiind renunţătoare. În anul 1987 mama contestatorilor a plecat în Germania, motiv pentru care prin Decizia nr. 64/1988 emisă în baza Decretului nr. 223/1974 s-a dispus trecerea în proprietatea statului a cotei de ½ din apartamentul în cauză, fără plată. Ulterior, au plecat în Germania şi contestatorii, iar prin Decizia nr. 711/1988 s-a dispus trecerea în proprietatea statului şi a celeilalte cote de ½ din apartament.
Contestatorii au mai arătat că au solicitat în instanţe anularea celor două decizii, însă prin sentinţa civilă nr. 2969 din 21 martie 2000 a Judecătoriei sector 6, definitivă şi irevocabilă, s-a admis doar anularea deciziei nr. 64/1988, reţinându-se că trecerea în proprietatea statului a cotei lor de ½ din apartament s-a făcut cu titlu valabil.
Prin sentinţa civilă nr. 1341 din 21 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis contestaţia, s-a anulat dispoziţia nr. 1101 din 10 iulie 2003 şi a fost obligat intimatul să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură a cotei de ½ din apartamentul în cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 711 din 12 aprilie 1988 cota de ½ din apartamentul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu plată, în temeiul Decretului nr. 223/1974. Această preluare a fost însă abuzivă întrucât prin Decretul nr. 223/1974 se încălcau atât principiul egalităţii între cetăţeni, consacrat de art. 17 din Constituţia din 1965, cât şi dreptul de proprietate personală consacrat prin art. 36 din Constituţie, art. 481 C. civ şi art. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Intimatul a declarat apel împotriva sentinţei pronunţată în cauză, susţinând că netemeinicia şi nelegalitatea acestei constau în faptul că prima instanţă a ignorat împrejurarea că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu, potrivit art. 2 din Decretul nr. 223/1974, cu plata de despăgubiri, că imobilul în litigiu nu face obiectul Legii nr. 10/2001, aspect ce rezultă din prevederile Legii nr. 247/2005 şi ale HG nr. 498/2003.
Prin Decizia civilă nr. 360/A din 8 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, apelul a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că potrivit Legii nr. 10/2001 în categoria imobilelor preluate abuziv în proprietatea statului intră atât imobile preluate fără titlu valabil, cât şi cele preluate cu titlu valabil, şi, mai mult, prevederile Legii nr. 247/2005 care modifică Legea nr. 10/2001 nu mai fac distincţie între categoriile sus-menţionate, aceasta păstrând criteriul restituirii în natură a imobilelor, fiind chiar mai permisivă în acest sens.
S-a mai reţinut că apartamentul în litigiu nu a fost înstrăinat, fiind ocupat cu contract de închiriere, astfel că nu există impedimente la restituirea sa în natură.
Municipiul Bucureşti, prin Primarul General a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, invocând drept temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că imobilul în cauză a trecut în proprietatea statului cu titlu, potrivit Decretului nr. 223/1974 prin plata de despăgubiri şi având în vedere dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 imobilele preluate cu titlu în proprietatea statului nu fac obiectul acestei legi.
Intimaţii reclamanţii au formulat întâmpinare, prin care combat motivele de recurs şi solicită respingerea acestuia.
Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma criticilor formulate şi având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul din prezenta cauză este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat în fundamentarea recursului de către recurent, modificarea sau casarea se poate cere când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În speţă însă, cerinţele ipotezelor indicate de text nu sunt îndeplinite întrucât hotărârea recurată nu este lipsită de temei legal şi nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, considerentele deciziei recurate relevă elemente care justifică aplicarea legii în cauză, iar Legea nr. 10/2001 aplicabilă în cauză, nu a fost încălcată în litera şi spiritul ei.
Contrar susţinerilor recurentului, prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu se mai face distincţie între imobilele preluate cu titlu şi cele fără titlu, în categoria imobilelor preluate abuziv în proprietatea statului intrând ambele categorii de imobile.
Situaţia expresă în cauză este reglementată prin dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în cazul imobilelor deţinute de stat...dacă persoana îndreptăţită a primit despăgubire, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit; în nici un caz soluţia nu este cea de respingere a solicitării, ca nefăcând obiectul Legii nr. 10/2001, modificată, cum susţine recurentul.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul, în conformitate cu dispoziţiile art. 32 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul general împotriva deciziei nr. 360/A din 8 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1689/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1645/2005. Civil. Exequator (recunoasterea... → |
|---|
