ICCJ. Decizia nr. 1696/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1696
Dosar nr. 11731/200.
Şedinţa publică din 4 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2712 din 9 decembrie 2003 Judecătoria Caransebeş a admis acţiunea formulată de reclamantul S.A. dispunând evacuarea pârâţilor A.S. şi S.D. din imobilul proprietatea reclamantului, situat în comuna Marga şi înscris în C.F. Prin aceeaşi sentinţă pârâţii au fost obligaţi şi la plata sumei de 2.588.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamantul este proprietarul imobilului din comuna Marga folosit de pârâţi fără titlu, ca toleraţi şi că investiţiile făcute de pârâţi imobilului în litigiu, investiţii care formează obiectul unui alt dosar aflat pe rolul judecătoriei nu sunt de natură să complinească lipsa titlului locativ.
Pentru aceleaşi considerente, Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia 149 din 16 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul pârâţilor A.S. şi S.D. În recursul declarat şi nemotivat în drept pârâţii A.S. şi S.D. critică Decizia curţii deoarece prin neacordarea unui termen în vederea angajării unui avocat le-a încălcat dreptul la apărare şi aceasta cu atât mai mult cu cât A.S. fiind plecat la muncă în străinătate nu a avut cunoştinţă de proces.
Decizia este criticată şi prin prisma faptului că instanţa nu a ţinut seama că pe rolul Judecătoriei Caransebeş se afla dosarul 830/2004, având ca obiect despăgubirile în valoare de peste 170.000.000 lei reprezentând valoarea investiţiilor efectuate de pârâţi la imobilul proprietatea reclamantului pentru care au solicitat şi acordarea unui drept de retenţie.
La 5 februarie 2005 recurenţii şi-au completat motivele de recurs precizând că evacuarea acestora este nelegală atâta timp cât nu se solicită evacuarea tuturor membrilor de familie respectiv minorul S.M.A. născut la 27 mai 1987.
Recursul este nefondat.
Instanţa de apel nu a încălcat dreptul de apărare al părţilor, deoarece amânarea cauzei pentru acest considerent este lăsată la aprecierea instanţei şi trebuie temeinic motivată, art. 156 C. proc. civ. de referinţă, având un caracter dispozitiv şi nu imperativ.
În afară de aceasta, cererea scrisă formulată şi înregistrată la 9 februarie 2004 la Judecătoria Caransebeş, prin care se solicită amânarea cauzei pentru lipsa de apărare, nu este semnată de nici unul din apelanţi, fapt care pune sub semn de îndoială apartenenţa acesteia.
Nu se poate susţine că instanţa de apel a soluţionat cauza cu lipsă de procedură în ceea ce îl priveşte pe pârâtul-apelant A.S. de vreme ce acesta schimbându-şi domiciliul în cursul procesului, nu s-a conformat exigenţelor art. 98 C. proc. civ.
Este adevărat, aşa cum rezultă din recunoaşterile intimatului S.A. în întâmpinare precum şi din copia acţiunii pârâţilor-recurenţi A.S. şi D.S. împotriva reclamantului S.A., că aceştia au pe rolul Judecătoriei Caransebeş un dosar privind valorificarea lucrărilor de investiţie efectuate la imobilul din care se cere evacuarea, dar aceasta nu constituie o cauză de natură a obstrucţiona soluţionarea acţiunii în evacuare prin care S.A. îşi valorifica dreptul de proprietate.
Dovadă este şi faptul că pârâţii-recurenţi S. nu au formulat cerere reconvenţională la acţiunea în evacuare, în legătură cu valoarea investiţiilor şi nici nu au solicitat conexarea celor două dosare, aflate la aceeaşi instanţă şi în aceeaşi fază procesuală.
Mai mult, din conţinutul cererii de chemare în judecată formulată de A.S. şi S.D. ori din alte probe, nu se poate reţine că în legătură cu creanţa decurgând din pretinsele investiţii aceştia ar fi solicitat acordarea dreptului de retenţie, aşa cum au pretins în apel şi recurs, pentru a se putea eventual discuta suspendarea recursului de faţă până la soluţionarea acţiunii în pretenţii, dându-se astfel eficienţă dreptului de retenţie, garanţie reală strâns legată de detenţiunea bunului.
Cât priveşte motivul de recurs suplimentar, acesta este tardiv formulat (5 februarie 2005) faţă de data comunicării deciziei Curţii de Apel Timişoara (8 martie 2004) şi în raport de dispoziţiunile art. 301 coroborat cu art. 303 C. proc. civ., care statuează asupra termenului înlăuntrul căruia recursul trebuie motivat.
Din perspectiva celor expuse mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul de faţă este nefondat, urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de A.S. şi S.D. împotriva deciziei nr. 149 din 16 februarie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1694/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1665/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
