ICCJ. Decizia nr. 1761/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1761
Dosar nr. 6788/1/2005
(nr. vechi 1598/2005.
Şedinţa publică din 16 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2128 din 23 aprilie 2004 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti s-a admis cererea formulată de reclamanta P.M.G. împotriva pârâţilor Primarul General al Municipiului Bucureşti şi Primăria Municipiului Bucureşti, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001. A fost obligat Primarul General să se pronunţe printr-o dispoziţie motivată asupra cererii reclamantei formulată prin notificarea nr. 3175 din 12 octombrie 2001.
La soluţionarea cauzei, instanţa a avut în vedere probele administrate în cauză în raport cu care a reţinut următoarele:
Prin intermediul executorului judecătoresc, reclamanta a formulat notificare în condiţiile Legii nr. 10/2001 către Primăria Municipiului Bucureşti, înregistrată sub nr. 3175 din 12 octombrie 2001, privind restituirea în natură a apartamentului nr. 7 din imobilul situat în Bucureşti, compus din 3 camere şi dependinţe.
Primarul General a încălcat obligaţia care îi incumbă potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de a se pronunţa asupra cererii de restituire în natură formulată de către reclamantă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 2021 din 19 octombrie 2004 a respins ca nefondat apelul formulat de către pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva sentinţei civile nr. 2128 din 23 aprilie 2004 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, reţinând următoarele considerente:
În condiţiile în care persoana care se consideră îndreptăţită la restituirea în natură a unui imobil în condiţiile Legii nr. 10/2001 formulează notificare, însoţită de actele pe care îşi întemeiază cererea, unitatea deţinătoare este obligată ca în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării să emită o decizie prin care să se pronunţe asupra acesteia. Dacă actele doveditoare se depun la o dată ulterioară înregistrării notificării, acest termen se calculează de la data depunerii lor.
Atâta timp cât reclamanta susţine că actele depuse odată cu notificarea, completate ulterior, sunt singurele pe care înţelege să-şi întemeieze pretenţia de restituire a imobilului, unitatea deţinătoare este obligată să emită a deciziei, de admitere sau de respingere a cererii, în temeiul acestor acte şi în termenul prevăzut de lege.
Împotriva deciziei de apel a formulat recurs motivat apelantul.
Curtea constată însă că în mod nelegal a fost soluţionată cauza în primă instanţă de către judecătorie.
Competenţa de soluţionare a cererii formulată de către reclamantă aparţine secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială îşi are sediul intimata, din considerente de simetrie cu dispoziţiile care reglementează instanţa competentă să cenzureze dispoziţia sau Decizia emisă (art. 26 alin. final Legea nr. 10/2001 republicată).
Atitudinea omisivă a persoanei juridice deţinătoare, în cazul în speţă îmbrăcând forma lipsei răspunsului concretizat în dispoziţie în termenul legal, atrage competenţa instanţei care este competentă să cenzureze chiar dispoziţia prin care trebuie să se soluţioneze notificarea.
Pasivitatea persoanei notificate echivalează cu neîndeplinirea obligaţiei corelative unui drept subiectiv civil, respectiv dreptul la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului.
În aceste condiţii, acţiunea prin care se solicită sancţionarea pasivităţii persoanei deţinătoare reprezintă o veritabilă acţiune de realizare a dreptului, a cărei cauză se află în prevederile Legii nr. 10/2001, care reprezintă o lege specială şi care instituie o procedură specială diferită de cea de drept comun.
Pentru soluţionarea unei acţiuni de genul celei de faţă, instanţa procedează la verificarea condiţiilor legale de emitere a deciziei/dispoziţiei; procedura este guvernată de aceleaşi norme legale pe care este chemată instanţa să le verifice atunci când cenzurează legalitatea unei decizii/dispoziţii.
În aceste condiţii, nu este sancţionată o simplă obligaţie de a face în condiţiile dreptului comun şi care să atragă plenitudinea de competenţă în favoarea judecătoriei.
Constatând din oficiu, prin urmare, că în cauză s-a încălcat competenţa instanţei de fond de soluţionare, ceea ce atrage incidenţa art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi art. 312 pct. 6 C. proc. civ., Curtea urmează ca, formal, să admită recursul şi să caseze Decizia de apel, precum şi sentinţa de fond, trimiţând cauza pentru competentă soluţionare a contestaţiei la Tribunalul Bucureşti, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul Municipiul Bucureşti, prin Primar general împotriva deciziei 2021 din 10 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia menţionată şi sentinţa civilă nr. 2128 din 23 aprilie 2004 pronunţată de Judecătoria sectorului 5.
Trimite cauza pentru soluţionarea contestaţiei la Tribunalul Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2148/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1519/2005. Civil. încheiere de sedinta. Recurs → |
|---|
