ICCJ. Decizia nr. 1766/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1766
Dosar nr. 176/97/2005
Şedinţa publică din 14 martie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2774 din 4 decembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, s-a respins ca nefondată contestaţia formulată de contestatoarea C.M. împotriva dispoziţiei nr. 922 din 18 mai 2005 emisă de Primarul Municipiului Deva, în contradictoriu cu pârâţii Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul Local al Municipiului Deva, Primăria Municipiului Deva, Primarul Municipiului Deva şi Prefectura judeţului Hunedoara.
La soluţionarea cauzei s-au avut în vedere probele administrate, faţă de care s-au reţinut următoarele:
Prin dispoziţia nr. 922/2005 a Primatului municipiului Deva s-a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, reţinându-se că acesta nu mai poate fi restituit în natură. Concluziile expertizei topografice efectuate în cauză atestă faptul că terenul solicitat de reclamantă nu poate fi retrocedat în natură, deoarece este ocupat cu alei betonate de acces, zone verzi amenajate, acces la Monumentul Eroilor, împrejmuiri artizanale aferente toate Parcului I.C. Brătianu – Monumentul Eroilor Revoluţiei din Deva.
În consecinţă, cererea de restituire în natură a terenului s-a respins ca nefondată, reţinându-se ca legală şi corectă dispoziţia nr. 922/2005 în ce priveşte dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent al reclamantei vizând terenul în cauză. Cuantumul acestor măsuri reparatorii nu s-a putut fi stabilit de instanţă, competenţa în acest sens aparţinând Comisiei Centrale din subordinea Cancelarului Primului Ministru, căruia i-a şi fost transmisă documentaţia privind imobilul preluat de la reclamantă.
Este adevărat că dispoziţia primarului se referă exclusiv la terenul înscris în C.F. nr. 1387 Deva, fără vreo referire la construcţii existente şi demolate, deoarece petenta nu avea întabulate construcţiile în C.F., iar în actul de expropriere nu se face referire şi la acestea, ci doar la teren.
Prin urmare, dispoziţia nu poate fi anulată pentru neincluderea în dispozitivul ei şi a măsurilor reparatorii pentru construcţii deoarece petenta nu a depus actele justificative care să ateste existenţa lor şi demolarea. Din adeverinţa nr. 7046/1972 a fostului Consiliu Popular al municipiului Deva rezultă că pe teren au existat construcţii ridicate de proprietarul T.G., antecesorul reclamantei iar din adeverinţa nr. 11505 din 17 decembrie 1962 a Sfatului Popular al oraşului Deva, a rezultat că şi reclamanta C. (născută T.) avea construită o casă familială pe nr.top 1996-1997 din C.F. 1387 Deva. Cu toate acestea, din probele dosarului nu rezultă însă faptul preluării de către stat a construcţiilor şi demolarea lor, care este posibil să se fi dispus prin alt decret de expropriere decât cele din 1977.
Cum din cuprinsul dispoziţiei Primarului nu rezultă că cererea i s-ar fi respins cu privire la construcţiile demolate, aşa cum a fost redactată dispoziţia este legală, deoarece vizează doar soarta terenului şi nu dispune nimic în ce priveşte construcţiile pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent. Prin urmare, dispoziţia primarului nu poate fi anulată, ea referindu-se exclusiv la teren iar sub acest aspect, ea este legală.
Dat fiind că nici pe parcursul judecării cauzei nu s-a dovedit preluarea de către stat a construcţiilor edificate pe teren deşi demolarea a avut loc, pentru că ele nu se mai regăsesc în prezent, reclamantei îi rămâne calea procedurală a solicitării despăgubirilor pentru construcţii la Comisia Centrală constituită în baza Legii nr. 247/2005 şi unde reclamanta va putea depune acte justificative a demolării şi a persoanei de la care au fost preluate construcţiile.
Apelul declarat de contestatoare împotriva sentinţei primei instanţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 164 din 11 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, dispunându-se schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul că : S-a admis în parte acţiunea şi a fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Deva să emită în favoarea contestatoarei o dispoziţie de restituire prin echivalent şi cu privire la imobilul-construcţii existente pe terenul expropriat prin Decretul nr. 164 din 13 iunie 1997. S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei de respingere a acţiunii faţă de ceilalţi pârâţi chemaţi în judecată.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a avut în vedere următoarele motive:
Nu se poate spune că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii reclamantei de acordare a despăgubirilor pentru teren, câtă vreme aceasta arată în mod expres că plata acestora se face de către Comisia Centrală aflată în subordinea Cancelariei Primului Ministru, instanţa având în vedere dispoziţiile Legii nr. 10/2001 astfel cum acestea au fost modificate şi completate prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care cuprinde în Cap. V proceduri administrative pentru acordarea despăgubirilor.
Eventualule nemulţumiri ale reclamantei legate de cuantumul acestora ori de modalitatea de calcul vor putea fi susţinute în cadrul procedurilor speciale de atac în justiţie instituite împotriva deciziilor Comisiei Centrale potrivit Cap. VI din Titlul VII al legii.
Cât priveşte fondul cauzei, în mod întemeiat prima instanţă a apreciat că terenul solicitat nu poate fi restituit în natură, acesta afectând în mod funcţional ansamblul unor construcţii de interes public, fiind afectat şi subteran de reţele de canalizare, aducţiune apă, iluminat, etc.
În privinţa construcţiilor din cele două certificate de moştenitor şi care atestă calitatea de succesor al reclamantei cu privire la terenurile solicitate, precum şi din adeverinţa nr. 7046 din 24 noiembrie 1972 a Consiliului Popular al Municipiului Deva a rezultat că pe terenul solicitat a existat o casă familială şi anexe gospodăreşti aparţinând antecesorilor reclamantei.
Dacă aceste construcţii nu au fost demolate chiar de către proprietarul lor, ceea ce ar fi neverosimil, înseamnă că nu au putut decât să treacă în mod abuziv în proprietatea statului , fiind prin urmare, restituibile, în condiţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001. Faptul că respectivele construcţii nu au fost întabulate în cartea funciară este fără relevanţă, textul Legii nr. 10/2001 neimpunând o atare condiţie imobilelor ce fac obiectul restituirii. Aceasta cu atât mai mult cu cât în situaţia în care se acceptă existenţa construcţiilor, ele nu ar fi putut aparţine decât antecesorilor reclamantei.
Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs reclamanta, criticând-o pentru următoarele motive care se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
1. Instanţele nu s-au pronunţat asupra tuturor petitelor de cerere formulate, prin care s-a solicitat să se aprecieze asupra nevalabilităţii titlului statului, să se constate că scopul pentru care s-a expropriat imobilul nu s-a realizat aşa cum prevede art. 35 din Legea nr. 33/1954, cu referire la Decizia nr. VI/1998 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite; toate aceste aspecte o îndreptăţeau să primească despăgubiri băneşti.
2. Suma stabilită în limitele căruia se vor acorda măsuri reparatorii este derizorie, acestea trebuiau să se stabilească conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
3. Instanţa de apel i-a respins cererea de cheltuieli de judecată ca nedovedită, în condiţiile în care în dosarul de fond şi de apel se aflau dovezi în acest sens, respectiv onorarii de expert şi de apărător.
Analizând Decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată:
1. Într-adevăr, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererilor indicate în cadrul acestui motiv, aspect care nu este însă în măsură să ducă la schimbarea soluţiei sub acest aspect, motiv pentru care motivarea deciziei de apel se va complini cu următoarele considerente:
Valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, constituit prin expropriere, nu prezintă relevanţă în aplicarea Legii nr. 10/2001; în cauza în speţă, nu se pune în discuţie aplicabilitatea niciuneia dintre dispoziţiile care disting în acest sens.
În ceea ce priveşte realizarea scopului exproprierii, prin Decizia de apel s-a reţinut, ca situaţie de fapt, ce nu mai poate fi reapreciată de instanţa de recurs, că terenul în cauză este afectat în mod funcţional de ansamblurile de construcţii de interes public, fiind afectat şi subteran de reţele de canalizare, aducţiune apă, iluminat, etc.
În acest condiţii s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, respectiv art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în aprecierea imposibilităţii restituirii în natură a terenului.
Analizarea situaţiei juridice a unui imobil expropriat nu se mai poate face din perspectiva art. 35 din Legea nr. 33/1994 după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În acest sens s-a pronunţat Instanţa Supremă, Secţii Unite, prin Decizia nr. L III (53) din 4 iunie 2007, statuând că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în sensul că aceste dispoziţii nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Legea nr. 10/2001 este lege specială de reparaţie, în contextul reglementat de art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, iar după intrarea legii în vigoare, imobilelor care intră sub temeiul său de reglementare li se aplică dispoziţiile legii noi.
Acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobile expropriate nu este reglementată de art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, care prevede modalităţile de despăgubire prin echivalent aferente.
2. În ceea ce priveşte calculul, cuantumul despăgubirilor stabilite, în limitele căreia urmează să se acorde măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, critica este fondată.
După cum s-a pronunţat şi Înalta Curte, Secţii Unite, prin Decizia în interesul legii nr. L II (52) din 4 iunie 2007, prevederile cuprinse în art. 16 şi urm. din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă de acordare a despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Instanţa este competentă, sub aspectul criticii analizate, în condiţiile în care dispoziţia contestată a fost emisă la data de 18 mai 2005 şi a fost atacată în faţa instanţei în termen legal.
Prin urmare, în cazul notificărilor soluţionate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanţele rămân competente să soluţioneze contestaţiile privind îndreptăţirea persoanelor la măsuri reparatorii prin echivalent şi, după caz, întinderea acestora, în limitele învestirii lor.
În considerarea acestui ultim motiv de recurs, care atrage incidenţa art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul formulat şi să caseze în parte Decizia de apel, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceiaşi curte, cu păstrarea celorlalte dispoziţii privind respingerea acţiunii faţă de ceilalţi pârâţi decât emitentul dispoziţiei contestate. Instanţa de apel urmează a avea în vedere şi ultima critică de recurs formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta C.M. împotriva deciziei nr. 164/A din 11 mai 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Casează în parte Decizia şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Păstrează Decizia în ceea ce priveşte menţinerea dispoziţiilor sentinţei primei instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2468/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1480/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
