ICCJ. Decizia nr. 200/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 200.
Dosar nr. 25075/1/2005
8612/2005
Şedinţa publică din 22 februarie 2006
Asupra recursurilor de faţă,
Din analiza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova reclamantul P.G. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria oraşului Băicoi prin Primar, anularea dispoziţiei nr. 76 din 19 noiembrie 2003 şi restituirea în natură a imobilului compus din teren şi construcţie, situat în oraşul Băicoi, iar în subsidiar să-i fie acordate despăgubiri băneşti.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin dispoziţia 76/2003 i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului întrucât nu a dovedit calitatea de moştenitor al defunctei P.E. şi dreptul de proprietate asupra imobilului.
Tot pe rolul Tribunalului Prahova reclamantul P.G. a mai depus o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă, anularea dispoziţiei nr. 77 din 19 noiembrie 2003 şi restituirea în natură a imobilului, teren şi construcţie, situat în Băicoi. Reclamantul a arătat că prin dispoziţia nr. 77/2003 i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului cu motivarea că nu a făcut dovada dreptului de proprietate, a calităţii de moştenitor şi nici dovada preluării abuzive a imobilului.
La termenul de judecată din 27 mai 2004 instanţa de fond a dispus conexarea celor două dosare.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 1211 din 8 noiembrie 2004 a admis acţiunile conexe, a anulat dispoziţiile nr. 76 şi 77/2003 şi a constatat că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenurile în suprafaţă de 557 mp şi 1156 mp situate în Băicoi, identificate conform raportului de expertiză efectuat în cauză.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul P.G. este moştenitorul defunctei P.E. care a deţinut în proprietate imobilele solicitate.
S-a mai avut în vedere şi faptul că imobilele au fost preluate abuziv de către stat.
Cât priveşte modalitatea de restituire a imobilelor s-a constatat că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 16 şi art. 19 din Legea nr. 10/2001, deoarece în imobilul de la nr. 102 funcţionează o grădiniţă, făcând parte din domeniul public, iar imobilul de la nr. 104 a fost cumpărat de foştii chiriaşi.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamantul şi pârâta.
În motivarea apelului său reclamantul a susţinut că este îndreptăţit la restituirea în natură a imobilelor, în situaţia în care imobilul de la nr. 102 a fost trecut pe lista domeniului public ulterior formulării notificării. Se impunea efectuarea unei alte expertize de specialitate pentru identificarea corectă a suprafeţelor de teren.
Deşi a formulat obiecţiuni la cele două expertize, acestea au fost respinse fără a se motiva măsura dispusă, ajungându-se la evaluarea construcţiei fără a se avea în vedere vechimea construcţiei şi valoare materialelor folosite.
În cauză se impunea şi administrarea probei testimoniale care, în mod nejustficat a fost respinsă.
În motivarea apelului pârâtei se susţine că reclamantul nu a produs probe din care să rezulte că acesta a fost proprietarul imobilelor în litigiu şi preluarea abuzivă a acestora în proprietatea statului.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 498 din 12aprilie 2005 a respins ca tardiv apelul formulat de pârâtă şi ca nefondat apelul reclamantului.
Referitor la apelul pârâtei, instanţa a reţinut că acesta este tardiv formulat, întrucât sentinţa a fost comunicată la data de 30 din decembrie 2004, iar cererea de apel s-a înregistrat la 20 ianuarie 2005, după expirarea termenului de 15 zile.
Cât priveşte apelul reclamantului, s-a reţinut că în cauză au fost administrate probatorii suficiente, astfel încât nu se mai justifică completarea lor cu proba testimonială. Instanţa de fond, în mod corect a respins obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, ca neîntemeiate, întrucât evaluarea bunurilor a fost făcută corect, în raport de gradul de uzură al acestora.
De asemenea, tot în mod corect instanţa de fond a stabilit că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 16 şi art. 18 din Legea nr. 10/2001, deoarece unul dintre imobile este ocupat de o grădiniţă, iar celălalt a fost cumpărat de fostul chiriaş.
Împotriva deciziei au formulat recurs reclamantul şi pârâta.
Reclamantul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că în mod nejustificat instanţele au respins ca neîntemeiate obiecţiunile la cele două expertize efectuate în cauză. De asemenea, în mod nelegal instanţa de apel a respins cererea de completare a probatoriilor cu o nouă expertiză în construcţii şi topo şi cu proba testimonială prin care intenţiona să dovedească situaţia de fapt, respectiv că terenurile revendicate au aparţinut autoarei sale precum şi suprafeţele acestora.
Pârâta Primăria Băicoi nu a indicat vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., însă criticile formulate pot fi circumscrise în dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. Astfel, se susţine că în mod greşit s-a respins apelul Primăriei Băicoi ca tardiv, deoarece comunicarea sentinţei a fost făcută la data de 3 ianuarie 2005, iar apelul s-a depus la poştă la 18 ianuarie 2005. Se mai susţine că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei sale asupra terenurilor, la dosar a fost depusă doar hotărârea nr. 456/1938 de consolidare faţă de proprietarii concedenţi E.P. şi I.P. a dreptului de concesiune în favoarea S.A.R. pentru două terenuri în suprafaţă de 4400 mp situate pe "Dâmbu la Năneşti".
În motivarea recursului pârâta a mai arătat că prin expertiza efectuată în cauză nu s-a stabilit că terenurile ce fac obiectul prezentei cauze sunt aceleaşi cu cele din hotărârea de consolidare, iar reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive a terenurilor.
Recursurile sunt fondate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că cele două imobile, construcţii şi teren aferent, situate în Băicoi, proprietatea autoarei recurentului, P.E., au fost concesionate S.A.R., iar ulterior preluate în proprietatea statului conform Legii nr. 119/1948.
În cauză s-au efectuat 2 rapoarte de expertiză, topo şi construcţii, pentru identificarea şi stabilirea valorii imobilelor, conform cărora imobilul situat în str. D. se compune din 2 clădiri, una în care funcţionează o grădiniţă şi o construcţie din lemn cu teren aferent de 537 mp, iar cel de la nr. 104 tot din 2 clădiri, care au fost cumpărate de foştii chiriaşi şi 1156 mp teren aferent.
Analizând raportul de expertiză topo efectuat în cauză (filele 83-84 dosar de fond) s-a constatat că acesta este incomplet întrucât nu individualizează cele două terenuri în litigiu prin stabilirea vecinătăţilor şi lungimea laturilor, ci stabileşte doar suprafeţele (537 şi 1156 mp) şi valoarea acestora (109.280.000 lei şi respective 235.246.000 lei).
Recurentul reclamant a formulat obiecţiuni la acest raport de expertiză (fila 93 dosar fond) susţinând că expertul nu a stabilit vecinătăţile terenurilor conform procesului verbal de naţionalizare şi nu a verificat evidenţele din rolul agricol. Verificând actele dosarului s-a constatat, astfel cum se susţine şi în motivarea recursului, că expertul nu a răspuns la obiecţiuni. Recurentul a învederat acest aspect în motivarea apelului, însă instanţa de apel nu l-a analizat.
Expertiza în construcţii (filele 121-124 dosar de fond) a stabilit valoarea imobilelor, vechimea acestora şi faptul că la ambele numere poştale, 102 şi 104, se găsesc câte două corpuri de clădire.
Recurentul a formulat obiecţiuni şi la acest raport (fila 135 dosar de fond) arătând că expertul a subevaluat imobilul în care funcţionează grădiniţa şi nu a efectuat schiţe de plan.
Prin încheierea de şedinţă din 1 noiembrie 2004 instanţa de fond şi ulterior şi cea de apel, a respins nejustificat aceste obiecţiuni având în vedere vechimea şi valoarea materialelor de construcţie.
În mod greşit apelul pârâtei Primăria Băicoi s-a respins ca tardiv, considerându-se că a fost înregistrat la data de 20 ianuarie 2005.
Sentinţa tribunalului a fost comunicată pârâtei Primăria Băicoi la 30 decembrie 2004, conform procesului verbal existent la fila 145 a dosarului de fond, prin afişare pe uşa principală a clădirii şi cu menţiunea "unitate închisă", contrar dispoziţiilor art. 921 C. proc. civ.
În atare situaţie, Curtea apreciază că termenul de apel începe să curgă din 3 ianuarie 2005, când sentinţa a fost înregistrată în evidenţele interne ale pârâtei şi se împlineşte la 19 ianuarie 2005, iar apelul pârâtei a fost depus la poştă la 18 ianuarie 2005 conform plicului cu data poştei existent la fila 6 a dosarului de apel.
Pentru aceste considerente recursurile se vor admite, Decizia atacată se va casa, iar dosarul va fi trimis la aceeaşi curte de apel pentru rejudecarea apelurilor.
Cu ocazia rejudecării se vor analiza şi celelalte motive invocate.
Se va ţine seama şi de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată de Legea nr. 247/2005, conform cărora se pot restitui în natură imobilele afectate activităţilor de învăţământ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamantul P.G. şi pârâta Primăria oraşului Băicoi prin Primar împotriva deciziei nr. 498 din 12 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată astăzi 22 februarie 2006, în şedinţa publică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1702/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1607/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
