ICCJ. Decizia nr. 260/2005. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 260
Dosar nr. 15750/3/2005
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 15 iunie 2005, reclamanta T.P.L.L.P. a chemat în judecată pe pârâta SC E.C. SRL pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că mărfurile destinate pârâtei şi reţinute de autorităţile vamale, aduc atingere drepturilor exclusive de proprietate intelectuală ale reclamantei; să se dispună interzicerea importului şi a comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor purtând mărci identice sau similare mărcii R.L.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că la 20 mai 2005, în temeiul prevederilor Legii nr. 202/2000 şi a OG nr. 59/2002, autorităţile vamale din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud au reţinut 60 bucăţi cămăşi bărbăteşti inscripţionate cu marca R.L..
Marca R.L. reprezintă marca înregistrată a firmei T.P.L.L.P.
Prin sentinţa civilă nr. 990 din 22 septembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, a admis acţiunea, a constatat că mărfurile destinate pârâtei şi reţinute de autorităţile vamale aduc atingere drepturilor exclusive ale reclamantei asupra mărcii R.L.
A obligat-o pe pârâtă să înceteze orice activitate de comercializare a produselor a căror vămuire a fost suspendată în temeiul ordinului 31296/MC/2005 emis de ANV.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta este titulara mărcii R.L. Aşa cum rezultă din planşele fotografice depuse la dosar, produsele importate de către pârâtă poartă semnele grafice ce reprezintă mărcile reclamantei.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia civilă nr. 165 A din 12 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că importul, cumpărarea de produse identice purtând un semn identic cu marca înregistrată de către reclamantă constituie un act abuziv, de încălcare a dreptului la marcă, săvârşit din culpa concurentă a pârâtei.
Faptul că şi terţii sunt, eventual, în culpă sub aspectul altor fapte de contrafacere a mărcii al cărei titular este intimata reclamantă, în legătură cu mărfurile importate de către apelanta pârâtă, nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere civilă delictuală în ceea ce o priveşte pe aceasta din urmă.
Pârâta este în culpă pentru că a neglijat să stipuleze în termeni foarte clari şi fermi cumpărarea produselor, şi pentru verificarea corectitudinii cocontractantului său în raporturile comerciale în care se angajează.
Pârâta a declarat recurs împotriva acestei hotărâri critica, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Trebuia admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive deoarece nu se poate dovedi raportul de cauzalitate dintre fapta pretins ilicită, societatea pârâtă şi prejudiciul pretins.
Din factura JJT –1523 din 10 martie 2005, prin care s-au achitat mărfurile cumpărate de recurentă şi din declaraţia vamală, reiese foarte clar că societatea chineză a vândut recurentei mărfuri neinscripţionate. Expeditorul mărfurilor nu este recurenta ci societatea J.I.I.T.C. SRL, drept pentru care, potrivit art. 35 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998, aceasta este cea care a aplicat semnul R.L. pe produsele vândute către societatea pârâtă.
Recurenta a cumpărat mărfuri neinscripţionate, aşa cum rezultă din factura 1523 din 10 martie 2005, cea care le-a inscripţionat fiind societatea chineză. Societatea vânzătoare este răspunzătoare de faptul că în containerul cu mărfuri au fost introduse, pe lângă produsele neinscripţionate, şi cele inscripţionate cu marca R.L., fără ca recurenta să fie în vreun fel răspunzătoare pentru această situaţie.
Între recurentă şi societatea vânzătoare nu s-a încheiat un contract scris, astfel încât în mod greşit a reţinut instanţa de apel că ar avea o culpă pentru că nu a depus diligenţe în negocierea şi contractarea în termeni foarte clari şi fermi a cumpărării produselor şi pentru verificarea corectitudinii conduitei cocontractantului.
Cererea privitoare la interzicerea recurentei de a comercializa produse ce poartă în mod ilegal marca R.L. trebuia respinsă având în vedere că instanţa nu poate dispune a priori această interdicţie, aprecierea similarităţii cu marca R.L. revenind instanţelor de judecată, în funcţie de aspectele particulare ale fiecărui caz.
Prin concluzii scrise intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului, Decizia recurată fiind legală şi temeinică.
Analizând hotărârea atacată, în limitele motivelor de recurs şi în raport de dovezile administrate înaintea primei instanţe, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
1. Reclamanta a formulat o acţiune în contrafacere întemeiată pe dispoziţiile art. 35 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 84/1998 în sensul că, în aplicarea alin. (2), titularul mărcii poate cere instanţei judecătoreşti competente să fie interzise terţilor importul sau exportul produselor sub semnul identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată ori sub un semn care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu marca ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepţia publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul.
Pentru ca pârâta să aibă legitimare procesuală într-o acţiune având un asemenea obiect, trebuie să folosească în activitatea sa comercială, fără consimţământul titularului mărcii, un semn identic sau similar cu marca înregistrată, de natură să producă în percepţia publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul.
În plus, art. 16 pct. 1 din Acordul din 15 aprilie 1994 privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ (Acordul TRIPS), ratificat de România prin Legea nr. 133/1994, titularul unei mărci de fabrică sau de comerţ înregistrate va avea dreptul exclusiv de a împiedica orice terţi acţionând fără consimţământul său să utilizeze în cadrul operaţiunilor comerciale semne identice sau similare pentru produse sau servicii identice sau similare celor pentru care marca de fabrică sau de comerţ este înregistrată, în cazul în care o astfel de utilizare ar genera un risc de confuzie. În cazul de folosinţă a unui semn identic pentru produse sau servicii identice, existenţa riscului de confuzie va fi prezumată.
Importul de mărfuri efectuat de o societate comercială este, în condiţiile art. 4 C. com. un fapt de comerţ, astfel încât pârâta utilizează produsele reţinute în vamă „în cadrul operaţiunilor sale comerciale". Mai mult, potrivit art. 15 din Legea nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, mărfurile pentru care s-a dovedit că aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală nu pot intra sau ieşi de pe teritoriul României ori în/din zonele libere sau antrepozite libere, nu pot fi importate, exportate, reexportate, plasate sub un regim vamal suspensiv.
Reclamanta este titulara mărcii „R.L.", astfel încât importul de mărfuri inscripţionate cu un semn identic mărcii „R.L." este de natură să aducă atingere dreptului său de proprietate intelectuală asupra mărcii, de natură să justifice interesul de a acţiona în modul în care a făcut-o.
Pe de altă parte, în condiţiile art. 3 alin. (1) pct. 11 lit. a) din Legea nr. 344/2005, constituie mărfuri contrafăcute, orice marfă, inclusiv ambalajul său, care poartă, fără autorizare, o marcă identică ori care nu se deosebeşte în aspectele sale esenţiale de o marcă de produs sau de serviciu legal înregistrată pentru acelaşi tip de marfă şi care, din acest motiv, încalcă drepturile titularului acestei mărci.
Toate cerinţele enunţate sunt „îndeplinite" în persoana societăţii pârâtă, textele neprevăzând posibilitatea înlăturării răspunderii celui care importă mărfurile ce pot fi considerate contrafăcute, după cum a avut sau nu cunoştinţă de contrafacere. Este suficient să fie importate mărfuri contrafăcute pentru ca titularul mărcii să fie îndreptăţit să exercite o acţiune prin care să solicite să se interzică folosirea.
În măsura în care societatea recurentă apreciază că răspunderea pentru inscripţionarea produselor importate de ea cu semnul identic mărcii „R.L." revine vânzătorului, se poate regresa împotriva acestuia pentru a obţine repararea pagubei suferite.
Aşadar, instanţele de fond au apreciat în mod corect calitatea procesuală pasivă a recurentei, criticile formulate neîntrunind cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ.;
2. Instanţele au interpretat corect factura JJT- 1523 din 10 martie 2005 şi nu i-au schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic, de vreme ce nu i-au dat o altă calificare decât cea recunoscută chiar de către recurentă.
Faptul că în factură nu se menţionează că sunt transmise produse inscripţionate nu înseamnă că s-a dovedit că recurenta a comercializat numai produse neinscripţionate, în raporturile dintre comercianţi rolul facturii fiind altul.
În acelaşi timp, nu a putut fi primită motivarea privitoare la lipsa culpei pârâtei în negocierea şi contractarea în termeni clari şi fermi a cumpărării produselor, prin inexistenţa unui contract încheiat în formă scrisă. Acest argument poate fi folosit tocmai pentru angajarea răspunderii pârâtei care, într-adevăr, nu a dat dovadă de diligenţă la încheierea contractului cu societatea chineză.
Faţă de cele ce preced, critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiată.
Drept consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E.C. SRL împotriva deciziei civile nr. 165 A din 12 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 16 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 350/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1702/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
