ICCJ. Decizia nr. 2029/2005. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2029
Dosar nr. 27338/1/2005
Nr. vechi 10876/200.
Şedinţa de la 22 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 6 aprilie 1994 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, reclamanţii I.G., G.A., A.A., D.V., C.G., B.D., P.G. şi D.I. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii I.C.E.M. şi SC D. SA Buzău, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi să achite drepturile băneşti de autor ce se cuvin reclamanţilor începând cu 1986 la zi cu privire la invenţia brevetată sub numărul 77715/1981.
În motivarea cererii se arată că reclamanţii sunt autorii invenţiei denumită „procedeu pentru mărirea randamentului cuptoarelor industriale şi coptori industriali cu randament îmbunătăţit". Titulara invenţiei, I.C.E.M. Bucureşti, a transmis această invenţie pârâtei SC D. SA în calitate de beneficiar, care, deşi a folosit invenţia reclamanţilor, nu a achitat drepturile băneşti cuvenite acestora. Prin întâmpinarea depusă I.C.E.M. arată că este de acord cu cererea reclamanţilor, solicitând totodată acoperirea cheltuielilor efectuate de I.C.E.M. în calitate de titular de brevet, în valoare de 3.913.500 lei de la SC D. SA. Ulterior aceeaşi pârâtă, I.C.E.M., a formulat şi cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea pârâtei SC D. SA la achitarea drepturilor de autor cu privire la invenţia brevetată sub numărul 77715/1981, începând cu anul aplicării, 1986, la zi, obligarea aceleiaşi pârâte la achitarea cheltuielilor efectuate în valoarea de 3.913.500 lei şi la plata cotei ce revine acesteia din drepturile solicitate de reclamanţi.
SC D. SA, prin cererea reconvenţională depusă, a solicitat respingerea cererii reconvenţionale susţinând că are obligaţii de plată faţă de I.C.E.M. Bucureşti, nu şi faţă de reclamanţi întrucât nu au raporturi contractuale directe.
După două cicluri procesuale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 2220 din 27 mai 2003 a admis recursurile declarate de SC I.C.E.M. SA şi SC D. SA împotriva deciziei civile nr. 791/A din 18 decembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a casat Decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea deciziei se arată că hotărârea instanţei de apel se bazează exclusiv pe raportul de expertiză contabilă judiciară efectuată de expert P.F. şi că, faţă de împrejurarea că a mai fost efectuată în cauză şi o altă expertiză de către expertul D.L., instanţa trebuia să omologheze motivat una dintre expertize şi să o înlăture pe cealaltă, tot motivat. Se mai reţine că reclamanţii au depus pe parcursul derulării procesului o notă de calcul a drepturilor băneşti pretinse care nu a fost avută în vedere de instanţa de apel.
Reinvestită cu judecarea apelului declarat în cauză de reclamanţi, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX–a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia civilă nr. 233/A din 16 iunie 2005 pronunţată în dosar nr. 314/2005, a admis apelul reclamanţilor declarat împotriva sentinţei civile nr. 117 din 23 februarie 1996 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamanţi împotriva pârâtei SC D. SA şi, drept consecinţă, a obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 28.919 dolari SUA(valoare actualizată), menţinând dispoziţia de respingere a acţiunii formulate împotriva pârâtei I.C.E.M. SA.
Pentru a pronunţa Decizia instanţa de apel, ţinând seama de limitele devoluţiunii stabilite prin motivele de apel, pe dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., a reţinut cele ce urmează.
Obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit plata drepturilor de autor cuvenite reclamanţilor în calitate de autori ai invenţiei brevetate sub nr. 77715 din 8 mai 1981, cerere ce a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 62/1974, Decretului nr. 383/1984, Legii nr. 64/1991 şi HG nr. 152/1992.
Reclamanţii au realizat invenţia fiind salariaţi ai pârâtului I.C.E.M. În această situaţie dreptul la brevet aparţine pârâtului, care de altfel este şi titularul brevetului de invenţie, având ca obiect invenţia „procedeu pentru mărirea randamentului cuptoarelor industriale şi coptori industriali cu randament îmbunătăţit". Dreptul de a aplica invenţia a fost transmis de titularul brevetului către pârâta SC D. SA. Prin urmare, dat fiind raporturile dintre reclamanţii inventatori şi pârâta SC I.C.E.M. SA, aceştia au dreptul de a beneficia din partea titularului de brevet de o remuneraţie suplimentară (art. 5 din Legea nr. 64/1991).
Cum însă în prezenta cauză s-a solicitat plata drepturilor băneşti rezultate din aplicarea invenţiei şi cum dreptul de a aplica invenţia a fost transmis către SC D. SA, faţă de dispoziţiile art. 70 alin. (3), din Legea nr. 64/1991 reclamanţii au dreptul la plata sumelor solicitate doar în condiţia dovedirii că invenţia a fost aplicată şi că până la intrarea în vigoare a acestei legi aceste drepturi au fost recompensate sau parţial recompensate.
În cauză nu s-a făcut dovada că inventatorii reclamanţi au fost recompensaţi total sau parţial pentru invenţia brevetată.
Reţine instanţa de apel că s-a făcut dovada aplicării invenţiei şi ca atare reţine concluziile raportului de expertiză efectuat de O.A., respectiv plata sumei de 28.919 dolari SUA, valoare actualizată.
Împotriva deciziei a declarat recurs intimata SC D. SA, întemeiat în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, în motivarea deciziei atacate, se arată că apelanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea drepturilor băneşti, în cuantumul stabilit de expertul O.A. deoarece expertul nu a indicat cuantumul efectiv al drepturilor băneşti cuvenite, ci doar modalitatea de determinare a acestuia. Întrucât valoarea reţinută reprezintă cursul de schimb al dolarului la data de 31 decembrie 2004, curs faţă de care s-a actualizat suma realizată din raportul de expertiză contabilă. Instanţa de apel ar fi trebuit să solicite expertului să completeze concluziile raportului de expertiză prin indicarea în clar a sumei rezultate. Prin urmare, Curtea ar fi trebuit să acorde apelanţilor reclamanţi o sumă cuprinsă între 2721,49 dolari SUA şi 5442,99 dolari SUA.
Mai arată recurenta că Decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii întrucât la data realizării invenţiei reclamanţii erau încadraţi ca personal de cercetare, ori având funcţii de conducere, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 62/1974, derogatorii de la regimul comun al invenţiilor. Având în vedere că în drepturile salariale se includ şi primele, rezultă că inventatorii au fost parţial recompensaţi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 64/1991. Osebit de aceasta, începând cu 6 iulie 1989 invenţia este în domeniul public, aplicarea ei putându-se face liber şi fără plata vreunor drepturi către autorii acesteia, în conformitate cu art. 48, alin. (1), din Legea nr. 62/1974.
Concluzionează recurenta că în mod nejustificat s-a arătat că nu a fost făcută dovada recompensării precum şi a recunoaşterii pretenţiilor băneşti câtă vreme invenţia intrase în domeniul public.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. va constata cele ce urmează.
Potrivit art. 70 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 „drepturile băneşti cuvenite inventatorilor pentru invenţiile brevetate, aplicate şi parţial recompensate sau nerecompensate până la data intrării în vigoare a legii se vor negocia între inventator şi unitatea care a aplicat invenţia". Rezultă astfel că noua lege are dispoziţii derogatorii, în favoarea autorilor de invenţii realizate în cadrul raporturilor de serviciu în institutele de cercetare, astfel încât dispoziţiile referitoare la intrarea invenţiei în domeniul public nu au legătură cu prezenta cauză.
Legea nr. 64/1991, prin dispoziţiile arătate, a înţeles să repare şi sub aspectul dreptului de autor/inventator prejudiciile aduse acestei categorii socio-profesionale din perioada anterioară anului 1989.
Ca atare, Curtea de apel a reţinut corect ca aplicabile în cauză dispoziţiile art. 70, alin. (3) din Legea nr. 64/1991. Invocă recurenta împrejurarea că autorii invenţiei au fost salarizaţi şi au primit toate drepturile pentru cercetarea efectuată faţă de precizările făcute de SC I.C.E.M. SA, concluzionând astfel că intimaţii au fost recompensaţi conform art. 40, din Legea nr. 62/1974. Aserţiunile recurentei nu au suport probatoriu în cauză întrucât drepturile salariale nu reprezintă recompensă, fie ea şi parţială pentru dreptul de autor.
Pentru aceleaşi considerente referitoare la măsurile reparatorii aduse inventatorilor, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 64/1991 sunt irelevante şi susţinerile referitoare la incidenţa dispoziţiilor art. 48, alin. (1) din Legea nr. 62/1974 referitoare la trecerea invenţiei în domeniul public.
Ca atare, criticile întemeiate în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate.
Motivele de recurs întemeiate în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7 sunt de asemenea inaplicabile în cauză întrucât textul consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs, nemotivarea hotărârii deoarece astfel trebuie calificată o hotărâre ce cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Hotărârea recurată cuprinde toate motivele pe care se sprijină, temeiurile de fapt şi de drept precum şi considerentele ce au determinat-o, în conformitate cu dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., ce au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Astfel, instanţa de apel reţine că sub aspectul îndeplinirii condiţiei de aplicare a invenţiei, din adresa nr. 232/1991, din fişa de măsurători întocmită de aceeaşi recurentă, ataşate în dosarul nr. 2528/1994, rezultă că invenţia a fost aplicată. Totodată, între părţi a fost încheiată o convenţie (fila 13 din dosar nr. 2528/1994) din care rezultă că între părţi au avut loc negocieri conform Legii nr. 64/1991, convenţie din care rezultă recunoaşterea de către pârâtă a îndreptăţirii reclamanţilor la a solicita plata unor drepturi băneşti.
Sub aspectul cuantumului drepturilor băneşti acordate, instanţa de apel arată motivat temeiurile ce au condus la reţinerea concluziilor menţionate în raportul de expertiză efectuat de expert O.A., cum tot motivat a arătat de ce a înlăturat concluziile rapoartelor de expertiză efectuate de expert L.D. şi expert F.P.
Ca atare, rezultă că motivul de modificare este de asemenea nefondat.
Pentru considerentele arătate Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC D. SA împotriva deciziei nr. 233/A din 16 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2055/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1907/2005. Civil → |
|---|
