ICCJ. Decizia nr. 2069/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2069
Dosar nr. 8174/200.
Şedinţa publică din 16 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 21 mai 2003, reclamantul M.I. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 200.800.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul produs ca urmare a condamnării sale pe nedrept.
Ulterior, reclamantul a mai solicitat suma de 400.000.000 lei, precum şi 1.000.000.000 lei daune morale.
Prin sentinţa civilă nr. 1200 din 28 noiembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a respins acţiunea introdusă de reclamant.
Instanţa a reţinut că reclamantul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1663/2001 a Judecătoriei Gherla la 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. şi la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 208 C. pen. raportat la art. 210 C. pen., în urma contopirii pedepselor urmând să execute 3 ani închisoare.
Hotărârea primei instanţe a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 68 din 11 februarie 2002, pronunţată de Tribunalul Cluj.
Potrivit prevederile art. 504 C. proc. pen., orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârşit fapta imputată ori că această faptă nu există.
Reclamantul nu a făcut dovada prin hotărâre judecătorească definitivă că nu a săvârşit faptele imputate ori că faptele imputate nu au existat sau că din orice alte motive s-a produs o eroare judiciară în cauza penală judecată. Întrucât reclamantul nu a făcut o astfel de dovadă, condiţiile pretinse de art. 504 C. proc. pen. nu sunt realizate şi reclamantul nu este îndreptăţit la repararea pretinselor pagube, acţiunea lui fiind respinsă pe aceste temeiuri.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul şi a cerut schimbarea ei, în sensul admiterii în întregime a pretenţiilor sale.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 425 din 24 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul, reţinând că nu sunt realizate condiţiile prevăzute în art. 504 C. proc. civ., statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale numai dacă existenţa erorilor judiciare este dovedită, iar apelantul-reclamant nu a produs probe în acest sens.
Reclamantul a atacat cu recurs Decizia pronunţată de instanţa de apel şi a solicitat, pentru elucidarea cauzei, să se dispună efectuarea unei noi expertize, cea anterioară, din 7 octombrie 1994, s-a efectuat în absenţa lui şi a generat litigii care durează de 12 ani, fiind necesară împărţirea în cote egale a averii conform certificatului de moştenitor nr. 487 eliberat la 4 martie 1988.
Recursul reclamantului, deşi expune nemulţumirile sale relativ la partajarea masei succesorale, nu este motivat în sensul art. 3021 lit. c) C. proc. civ., nu sunt arătate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, nu se enunţă criticile aduse hotărârii atacate şi argumentele în sprijinul criticilor, ceea ce echivalează cu o nemotivare conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ. şi atrage sancţiunea nulităţii acestuia, urmând a se constata nulitatea recursului declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de reclamantul M.I. împotriva deciziei nr. 425 din 24 februarie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2089/2005. Civil. Stabilirea competenţei | ICCJ. Decizia nr. 2067/2005. Civil → |
|---|
