ICCJ. Decizia nr. 2096/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2096
Dosar nr. 4394/200.
Şedinţa publică din 16 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Maramureş sub nr. 3749 din 29 mai 2002, reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Lăpuş a chemat în judecată pe pârâta Parohia Ortodoxă Română din comuna Lăpuş, solicitând obligarea Parohiei Ortodoxe Române II „Baltă" să restituie reclamantei biserica şi cimitirul din „Baltă", înscrise în C.F. nr. 474, Lăpuş, nr.top. 1074, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că aceste două imobile sunt proprietatea sa, conform menţiunilor din cartea funciară, în care nu s-a operat nici o modificare, deşi în fapt ele se află în posesia pârâtei care refuză să le restituie, invocând dispoziţiile Decretului nr. 358/1948.
Acţiunea a fost admisă în parte, prin sentinţa nr. 1043 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Maramureş, secţia civilă. S-a hotărât numai restituirea bisericii, constatându-se că nu s-au mai solicitat cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că, potrivit extrasului de C.F., asupra imobilelor constând în biserică şi cimitir este intabulat dreptul de proprietate al reclamantei.
Pârâta se află în posesia imobilelor, după ce prin Decretul nr. 358/1948 s-a interzis funcţionarea Bisericii Române Unită cu Roma.
Acest act normativ a fost însă abrogat prin Decretul-lege nr. 9/1989 care a recunoscut oficial Biserica Română Unită cu Roma.
Prin art. 2 al Decretului nr. 126/1990 s-a prevăzut că bunurile preluate de stat prin efectul Decretului nr. 358/1948, aflate în prezent în patrimoniul statului, cu excepţia moşiilor se restituie, în starea lor actuală, Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică.
Art. 3 din Decretul nr. 126/1990 stabileşte că, situaţia juridică a lăcaşurilor de cult care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma şi au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanţi ai celor două culte, ţinând seama şi de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri.
S-a mai reţinut că, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bisericii nu a trecut la pârâtă printr-un acord de voinţă valabil exprimat.
Pârâta nu a opus reclamantei un titlu, astfel că aceasta din urmă este îndreptăţită, în temeiul art. 480 C. civ. să revendice lăcaşul de cult.
Cimitirul aparţine domeniului public, ca urmare a apariţiei Legii nr. 213/1998, neexistând suport legal pentru restituirea lui.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei a fost admis prin Decizia nr. 86 din 23 mai 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă; sentinţa a fost schimbată în tot, respingându-se acţiunea, pe considerentul esenţial că, în privinţa lăcaşurilor de cult nu există un act normativ care să instituie regimul juridic al retrocedării lor, astfel că instanţele nu au temei legal pentru a soluţiona acţiunea.
S-a reţinut că Decretul nr. 358/1948, chiar dacă poate fi socotit discutabil sub aspectul justeţei sale, el a produs totuşi efectul pierderii de către cultul greco-catolic a dreptului de proprietate asupra întregului său patrimoniu.
În aceste circumstanţe sunt incidente dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora regimul juridic al acestor imobile va fi reglementat prin acte normative speciale şi, cum până în prezent nu a fost adoptat un astfel de act normativ, Curtea de Apel Cluj a respins acţiunea pentru lipsa temeiului legal.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
Se susţine că, în lipsa unei legi speciale de retrocedare a lăcaşurilor de cult, instanţele nu pot refuza soluţionarea cauzelor cu acest obiect, atâta vreme cât există dispoziţii de drept comun, în lumina cărora se poate pronunţa o soluţie, aşa cum a făcut instanţa de fond.
Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.
Instanţa de apel a schimbat soluţia instanţei de fond, respingând acţiunea cu motivarea că nu există lege în materie, ceea ce înseamnă o încălcare esenţială a principiului legalităţii, echivalând cu o denegare de dreptate.
Reclamanta a investit instanţele cu o acţiune în revendicare, motivată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. şi, în măsura în care instanţa de apel considera că, în raport de obiectul acţiunii, temeiul juridic era altul, avea îndatorirea, în virtutea rolului său activ să dea calificarea juridică exactă; în caz contrar, instanţa era obligată să examineze cauza pe temeiul dreptului comun, dacă a stabilit că nu există dispoziţii speciale în materie.
În consecinţă, recursul va fi admis, se va casa Decizia şi se va trimite cauza spre rejudecarea apelului [art. 312 alin. (1), (2) şi (5) C. proc. civ.]
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) Lăpuş judeţul Maramureş împotriva deciziei civile nr. 86 din 23 mai 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare ale aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2116/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2089/2005. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
