ICCJ. Decizia nr. 2111/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2111
Dosar nr. 4260/35/2005
Şedinţa publică din 31 martie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 19 februarie 2002, la Judecătoria Carei, reclamantele E.V.M. şi H.M. au chemat în judecată C. Carei şi Statul Român, prin Primăria Carei solicitând ca, prin hotărârea ce va fi pronunţată:
- să se constate naţionalizarea nelegală a imobilului situat în Carei;
- să se constate nulitatea absolută a încheierii de carte funciară prin care Statul Român şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului;
- să se dispună restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară;
- să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente, prin care imobilul a fost înstrăinat către C. Carei.
În cuprinsul acţiunii s-a arătat că imobilul a fost casa de locuit a antecesorilor reclamantelor şi că, printr-un abuz a fost naţionalizat.
Temeiul juridic, invocat de reclamante, prin acţiune, l-au constituit dispoziţiile din Legea nr. 213/1998 şi din Legea nr. 10/2001.
Soluţionând litigiul, Judecătoria Carei, prin sentinţa civilă nr. 870 din 17 iunie 2004, a respins acţiunea formulată de reclamante.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă, prin Decizia nr. 1058/A din 27 octombrie 2004, a admis apelul declarat de reclamante, a anulat sentinţa civilă nr. 870/2004 a Judecătoriei Carei şi a trimis cauza pentru competentă soluţionare în fond la Tribunalul Satu Mare, secţia civilă.
Tribunalul Satu Mare, prin sentinţa civilă nr. 214/D din 31 mai 2005, reexaminând pricina în primă instanţă, a respins cererea formulată de reclamante. Prin aceeaşi instanţă, au fost respinse excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta C. Carei şi excepţia de inadmisibilitate a acţiunii formulată de D.G.F.P. Satu Mare. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil şi că pârâta C. Carei a dobândit dreptul de proprietate cu respectarea dispoziţiilor legale, aşa încât reclamantele sunt îndreptăţite doar la măsuri reparatorii prin echivalent.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia nr. 164/A din 2 mai 2007, a admis apelul declarat de reclamante şi a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 214/D din 31 mai 2005 a Tribunalului Satu Mare în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamante, a constatat că reclamantele sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru cota de ¼ parte din imobilul aflat în litigiu şi a obligat Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantelor despăgubiri în cuantum de 248.058,25 lei. Celelalte dispoziţii ale sentinţei şi anume cele referitoare la respingerea excepţiilor au fost menţinute.
În considerentele deciziei, curtea de apel a motivat că imobilul a fost preluat în mod abuziv, prin aplicarea greşită a Decretului nr. 92/1950 şi că reclamantele, în calitate de moştenitoare ale foştilor proprietari, sunt îndreptăţite, în înţelesul Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii pentru cota de ¼ din imobil. Reclamantele au optat, se mai arată în considerentele deciziei, pentru măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri.
Împotriva deciziei civile nr. 164/A/2007 a Curţii de Apel Oradea au declarat recurs D.G.F.P. Satu Mare, în reprezentarea Ministerului Economiei şi Finanţelor şi cele două reclamante.
Prin recursul declarat, D.G.F.P. Satu Mare a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând că Decizia a fost dată cu aplicarea greşită a legii deoarece Ministerul Economiei şi Finanţelor, ca reprezentant al Statului Român, nu are calitate procesuală pasivă, unitatea deţinătoare, pârâta C. Carei, fiind singura în măsură să se pronunţe, prin deciziei motivată, asupra cererii de restituire în natură sau prin echivalent, iar, pe de altă parte, eventualele despăgubiri pot fi acordate doar în condiţiile dispoziţiilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Recursul declarat de D.G.F.P. Satu Mare, în reprezentarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, este întemeiat.
Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Dispoziţiile acestei legi au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
Unitatea cu personalitate juridică deţinătoare a imobilului aflat în litigiu este C. Carei şi acesteia îi revine obligaţia, conform Legii nr. 10/2001, de a se pronunţa, prin decizie motivată, asupra notificării de acordare a măsurilor reparatorii. Valabilitatea titlului statului poate şi trebuie să fie discutată în contradictoriu între persoanele care se consideră îndreptăţite, în înţelesul legii menţionate, şi unitatea deţinătoare.
În calitate de reprezentat al Statului Român, Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are atribuţia de a aviza sau aproba Decizia emisă de unitatea deţinătoare a imobilului şi nici de a aviza sau de a acorda titluri de despăgubiri. Emiterea, în numele şi pe seama Statului Român, a titlurilor de despăgubiri este de competenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Neavând calitate procesuală pasivă în cauză, Ministerul Economiei şi Finanţelor nu putea fi obligat la despăgubiri, cum s-a dispus, fără temei legal, prin Decizia curţii de apel. Ca atare, va fi admis recursul declarat de D.G.F.P. Satu Mare, în reprezentarea Ministerului Economiei şi Finanţelor şi va fi modificată Decizia recurată în sensul respingerii acţiunii împotriva acestei instituţii, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi înlăturării dispoziţiei de obligare la plata despăgubirilor.
La rândul lor, reclamantele, prin recursul declarat, au invocat tot dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând, în principal, restituirea în natură a întregului imobil, iar, în subsidiar, acordarea unor despăgubiri pentru întregul imobil şi nu doar pentru o cotă de ¼ din imobil.
Recursul declarat de reclamante nu este întemeiat.
Imobilul aflat în litigiu, casă de locuit, curte şi grădină, a fost preluat de stat în baza Decretului de naţionalizare nr. 92/1950, ale cărui dispoziţii au fost aplicate, însă, în mod greşit, aşa încât, neîndoielnic preluarea a fost abuzivă. Ca atare reclamantele-moştenitoare ale foştilor proprietari, au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în înţelesul Legii nr. 10/2001.
După preluarea de la foştii proprietari, imobilul a fost vândut C.C.O. Carei (azi C. Carei), prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1114 din 16 septembrie 1972 la fost notariat de Stat local Carei, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată. Dreptul de proprietate al pârâtei C. Carei a fost înscris în cartea funciară.
Conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 [art. 45 alin. (2) după modificarea legii], actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobilele preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credinţă. Pe parcursul judecării procesului, nu au fost administrate dovezi care să conducă la concluzia că, în anul 1972, actul juridic de înstrăinare a fost încheiat cu rea-credinţă. În consecinţă acel act juridic de înstrăinare nu este lovit de nulitate absolută. Mai mult, pârâta C. Carei se află, în prezent, în lichidare judiciară şi pentru datoriile faţă de stat, a fost înscris în cartea funciară, un drept de ipotecă în favoarea Ministerului Economiei şi Finanţelor pentru suma de 992.233 lei (RON).
Nefiind liber, în înţelesul Legii nr. 10/2001, imobilul nu poate fi restituit în natură, dar reclamantele sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent. De altfel, cu prilejul dezbaterilor la curtea de apel, reclamantele au precizat că nu se opun măsurilor reparatorii prin echivalent.
Din examinarea cărţii funciare, depusă, în copie, la dosar (filele 33-39 din dosarul primei instanţe), rezultă că reclamantele, în calitate de moştenitoare ale fostei coproprietare M.V.M., sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii doar pentru cota de ¼ parte din imobil şi nu pentru întregul imobil, cum s-a cerut prin recurs.
Nefiind întemeiat, recursul declarat de reclamante va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Satu Mare, în reprezentarea Ministerului Economiei şi Finanţelor împotriva deciziei nr. 164 A din 2 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, pe care o modifică în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia şi respinge acţiunea ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Înlătură dispoziţia privind obligarea Ministerului Finanţelor Publice la plata despăgubirilor în cuantum de 248.058,25 lei.
Respinge recursul declarat de reclamantele H.M. şi E.V.M. împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 26/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 105/2005. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
