ICCJ. Decizia nr. 2204/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2204
Dosar nr. 28865/1/2005
Şedinţa publică din 28 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 1107 din 13 iunie 2005 a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta P.M. împotriva pârâţilor Primăria Municipiului Timişoara şi primarul Municipiului Timişoara, şi drept consecinţă, a obligat pârâţii să emită decizie motivată prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001, cu motivarea că potrivit dispoziţiilor mai sus arătate unitatea deţinătoare avea obligaţia instituită de art. 23 din Legea nr. 10/2001 să se pronunţe asupra cererii formulate.
Curtea de Apel Timişoara prin Decizia civilă nr. 1616 din 5 septembrie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul primarul municipiului Timişoara pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 competenţa de soluţionare a contestaţiei persoanei îndreptăţite revine tribunalului, ca primă instanţă, iar nu judecătoriei. Se mai arată că şi termenul prevăzut de art. 23 alin. (1), referitor la calculul termenului de 60 de zile de la data depunerii actelor doveditoare, a fost demult depăşit.
Împotriva deciziei a declarat recurs intimatul primarul municipiului Timişoara, întemeiat în baza dispoziţiilor art. 304, pct. 3, 8 şi 9, C. proc. civ. pentru considerentele ce urmează.
Cauzele care au ca obiect obligaţiile de a face sunt de competenţa judecătoreşti şi nu a tribunalului.
Potrivit art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, termenul de 60 de zile prevăzut pentru unitatea deţinătoare curge de la data depunerii tuturor actelor de care persoanele îndreptăţite înţeleg să se folosească.
Reclamanţii, potrivit art. 231 din HG nr. 498/2003, trebuie să depună o declaraţie din care să rezulte că nu mai au alte probe de solicitat, obligaţie ce nu a fost îndeplinită.
Recursul este nefondat.
Prin Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, se prevede o procedură de restituire în natură sau prin echivalent compusă din două etape, administrativă şi judiciară. Conform art. 22 din lege, persoana îndreptăţită va notifica persoana juridică deţinătoare, care la rândul ei, potrivit art. 25 are obligaţia să se pronunţe prin deciziei/dispoziţie motivată asupra cererii.
Legea nu reglementează însă procedura de urmat în situaţia în care unitatea deţinătoare nu se pronunţă prin deciziei sau dispoziţie motivată asupra unei notificări formulate în termenul şi în condiţiile legal prevăzute.
În virtutea principiului simetriei atitudinea omisivă a persoanei juridice, refuzul îmbrăcând de regulă forma lipsei răspunsului în termenul prevăzut de lege, atrage competenţa instanţei abilitate să cenzureze actul însuşi, respectiv secţia civilă a tribunalului în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (3) şi art. 30 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Ca atare, critica referitoare la necompetenţa materială a tribunalului de a soluţiona în primă instanţă cererea formulată este întemeiată.
Nefondate sunt şi criticile referitoare la greşita aplicare a legii câtă vreme potrivit dispoziţiilor art. 23, alin. (1) din Legea nr. 10/2001 unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată asupra notificării formulate, în termen de 60 de zile de la înregistrarea cererii sau, după caz de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22 din aceeaşi lege.
Intimata reclamantă a notificat recurentul la 9 august 2001, împrejurare de fapt necontestată de altfel de pârât. În termen de 60 de zile de la data notificării recurentul avea obligaţia de a emite Decizia ori dispoziţia, după caz, prevăzută de lege, indiferent de faptul că intimata a depus ori nu declaraţia menţionată.
Pentru considerentele arătate Înalta Curte în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1), C. proc. civ. va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei 1616 din 3 septembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 193/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2316/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
