ICCJ. Decizia nr. 221/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 221.
Dosar nr. 17068/33/2005
Şedinţa publică din 9 martie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 16 octombrie 2003, reclamanţii B.V., B.A., G.R. născută B., B.V. şi B.D. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Primarul municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând să se dispună predarea în favoarea lor, ca măsură reparatorie, a unui imobil compus din teren şi construcţie echivalente celor care au fost expropriate şi demolate şi anume: apartamentul 1 înscris în C.F. nr. 67084 Cluj Napoca, nr. top 5278/I compus din 2 camere, 1 bucătărie, antreu, baie, cămară de alimente; apartamentul nr. 2 înscris în C.F. nr. 67085 Cluj-Napoca, nr. top 5278/II; apartamentul nr.3 înscris în C.F. nr. 67086, cu nr. top 5279/III. Au mai solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice în solidar cu Consiliul Judeţean Cluj la plata despăgubirilor cuvenite ca diferenţă de valoare dintre imobilul ce va fi predat şi valoarea imobilelor expropriate şi demolate, despăgubiri calculate la valoarea de circulaţie a imobilului ca şi compensarea în proporţia cuvenită a diferenţei de valoare solicitate conform petitului 2 cu contravaloarea actualizată a despăgubirilor primite cu ocazia exproprierii imobilelor, precum şi obligarea pârâtului Primarului municipiului Cluj-Napoca să emită în favoarea reclamanţilor a dispoziţiei de predare a imobilului arătat la petitul 1 pentru întabularea dreptului de proprietate în evidenţele de carte funciară.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au fost proprietarii imobilului situat în Cluj-Napoca, imobil expropriat în anul 1989 şi demolat, pe terenul rămas liber fiind edificate în prezent blocuri de locuinţe.
Deşi au solicitat, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 restabilirea dreptului de proprietate pentru imobilele expropriate, solicitarea lor nu a fost soluţionată în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din aceeaşi lege.
Au mai arătat că faţă de împrejurarea că în prezent ocupă un apartament cu 4 camere oferit de stat pe o durată de 5 ani, li se cuvin, în conformitate cu prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001 măsuri reparatorii constând în restituirea în echivalent a unui imobil compus din teren şi construcţii.
Prin sentinţa civilă nr. 877 din 22 iulie 2005 a Tribunalului Cluj a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Judeţean Cluj şi a Consiliului Local Cluj-Napoca, faţă de care acţiunea a fost respinsă.
S-a admis în parte acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Ministerul Finanţelor Publice şi a fost obligat pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca să emită o dispoziţie de restituire prin măsuri reparatorii în echivalent pentru reclamanţii B.V., B.A., G.R. aferente valorii celor trei apartamente expropriate.
A fost respinsă cererea privind obligarea pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca la măsura restituirii unui imobil echivalent celui expropriat, precum şi plata despăgubirilor.
Reclamanţii B.V., B.A., (B.)G.R. au fost obligaţi la restituirea actualizată a sumei de 116.855 lei primită cu titlu de despăgubiri.
Pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca a fost obligat la plata cheltuielilor parţiale de judecată, în sumă de 4.293.000 lei.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă că reclamanţii au formulat notificările cu respectarea prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, însă emitatea învestită nu a soluţionat cererile în termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001, arătând doar prin adresa nr. 8019/452 din 23 februarie 2004 că notificările urmează să fie analizate, după care se va emite dispoziţia primarului.
Instanţa a constatat că imobilul în litigiu situat în Cluj-Napoca, a fost expropriat, apartamentele fiind demolate şi pe teren au fost construite blocuri de locuinţe, astfel cum a reieşit din rapoartele de expertiză efectuate în cauză.
În raport de prevederile art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 11 pct. 9 şi art. 33.1 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003, s-a reţinut că în cazul imobilelor expropriate având destinaţia de locuinţă, ca în cazul de faţă, măsurile reparatorii ce pot fi acordate sunt acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare au acordarea de acţiuni la societăţile tranzacţionate pe piaţa de capital.
Prin urmare, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 printre măsurile reparatorii cuvenite pentru imobilele expropriate şi care au avut destinaţia de locuinţe nu este prevăzută şi măsura compensării cu bunuri, astfel cum se solicită prin cererea introductivă, motiv pentru care în temeiul art. 3 rap. la art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001 acţiunea a fost admisă în parte, potrivit dispozitivului hotărârii.
Apelul declarat de reclamanţii B.V., B.A., G.R., B.V. şi B.D. împotriva susmenţionatei hotărâri a fost admis prin Decizia civilă nr. 19/A din 6 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Cluj. A fost schimbată în parte sentinţa atacată în sensul că a fost obligat pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca să emită o dispoziţie motivată de acordare a unei măsuri reparatorii prin echivalent reclamanţilor B.V., B.A. şi G.R., constând în atribuirea în compensare a unui alt imobil echivalent imobilelor preluate de stat prin expropriere, reprezentând teren şi construcţie compusă din 3 apartamente identificate în C.F. nr. 67084 Cluj-Napoca, C.F. nr. 67085 Cluj-Napoca şi C.F. nr. 67086 Cluj-Napoca situată în Cluj-Napoca.
Dacă măsura compensării nu este obiectiv posibilă, ori aceasta nu este acceptată de reclamanţi, a fost obligat pârâtul să propună acordarea unor despăgubiri băneşti aferente imobilelor expropriate în condiţiile prevederilor Legii nr. 247/2005, titlul VII.
Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei în ce priveşte soluţionarea excepţiilor invocate în primă instanţă, obligarea reclamanţilor la restituirea actualizată a despăgubirilor încasate şi obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată stabilită în sarcina pârâtului.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva aceleiaşi hotărâri.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că, din dispoziţiile art. 11 alin. (4) şi art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 rezultă că, în principal, măsurile reparatorii în echivalent constau în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, cu acordul persoanelor îndreptăţite şi numai în subsidiar în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor cuvenite pentru imobilele preluate în mod abuziv.
Raportat la noile dispoziţii legale, precum şi la situaţia concretă a reclamanţilor, cărora le-a fost expropriat imobilul, construcţia fiind integral demolată iar terenul ocupat de blocuri de locuinţe, s-a reţinut temeinicia acţiunii.
Pentru aceleaşi considerente a fost respins ca nefondat apelul pârâtului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii B.V., B.A., G.R., precum şi pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea recursului lor, încadrat în prevederile art.304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanţii au susţinut că hotărârea instanţei de control judiciar de admitere a apelului este pur formală în condiţiile în care instanţa nu a stabilit în concret obligaţiile ce incumbă pârâtului în soluţionarea raportului juridic de retrocedare a dreptului de proprietate.
Instanţa de judecată ar fi trebuit să indice şi să individualizeze bunul imobil ce se impunea a le fi restituit în compensare. În aceste condiţii, în mod greşit le-au fost respinse cererile în probaţiune prin care au solicitat obligarea pârâtului la depunerea listei cu imobilele aflate în proprietatea statului şi care pot constitui obiect al măsurii reparatorii asupra căreia s-a pronunţat instanţa de judecată.
În atare situaţie, dispoziţia instanţei de judecată nu va putea fi pusă în executare, rămânând astfel la discreţia pârâtului modalitatea în care va înţelege să-şi execute obligaţia de a le acorda măsuri reparatorii.
Este legal fundamentată pretenţia de a li se preda un imobil, individualizat în concret de instanţa de judecată, compus din teren şi construcţii, sens în care au invocat prevederile art. 1 alin. ultim şi art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Au criticat de asemenea şi modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate şi demolate, valoarea acordată neputând constitui o despăgubire justă şi integrală, care să reprezinte echivalentul dreptului lor de proprietate.
Au solicitat, în principal, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel în vederea completării probaţiunii şi a dezlegării fondului pretenţiilor reclamanţilor sau, în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul celor arătate prin recurs.
Pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca a susţinut în recursul său că instanţa de judecată şi-a depăşit atribuţiile, obligându-l să emită o dispoziţie motivată de acordare a măsurii reparatorii constând în atribuirea în compensare a unui alt imobil echivalent imobilelor expropriate, întrucât modul de soluţionare a notificărilor este de competenţa exclusivă a autorităţilor administraţiei publice.
Instanţa de judecată nu se poate substitui organelor expres prevăzute de legea specială, ci are doar competenţa de a soluţiona plângerile formulate împotriva dispoziţiilor deja emise.
Au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi admiterea apelului cu consecinţa respingerii acţiunii introductive.
Recursul reclamanţilor este fondat, potrivit considerentelor ce succed:
Instanţa de apel a reţinut, întemeiat, prioritatea măsurii compensării cu alte bunuri sau servicii faţă de celelalte măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, însă, în aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (8) din lege, legal reţinute, au făcut, exclusiv, aplicarea literală a acestor prevederi, situaţie faţă de care, dispoziţiile hotărârii altfel pronunţate sunt lipsite de eficienţă juridică şi finalitatea prevăzută de legea de reparaţie.
Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, text ce reglementează măsurile reparatorii prevăzute de această lege, în alin. (2) se arată că „în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsurile reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau ...". Iar în alin. (3) al aceluiaşi text de lege se prevede că „măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii învestite potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării".
Potrivit pct. 1.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007 „măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) şi (3) din lege, permite entităţii obligate la restituire să ofere persoanei îndreptăţite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deţine şi care sunt acceptate de persoana îndreptăţită. În acest sens, entitatea învestită cu soluţionarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptăţite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri ca terenuri, construcţii aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile.
Decizia/dispoziţia motivată de restituire prin compensare cu alt imobil echivalent va urma regimul prevăzut la art. 25 alin. (4) şi la art. 26 alin. (59 din lege, adică va avea forţa juridică a actului emis în procedura legii speciale, act ce trebuie să cuprindă, alături de toate datele de identificare a petentului şi imobilului atribuit, motivarea împrejurărilor de fapt şi de drept care au condus la imposibilitatea restituirii în natură.
Prin urmare, în soluţionarea cererii reclamanţilor, în modalitatea pentru care au optat aceştia, era necesară administrarea tuturor dovezilor necesare pentru a se demonstra atât existenţa bunurilor disponibile, cât şi identificarea acestora prin individualizare concretă şi situaţie juridică. Simpla indicare a existenţei unor suprafeţe de teren libere de construcţii, posibil a fi restituite în natură, se constituie într-o afirmaţie căreia instanţele nu pot să-i dea eficienţa juridică impusă de lege.
Constatând astfel că instanţa a soluţionat cererea dedusă judecăţii fără a lămuri pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei, cu consecinţe asupra aplicării corecte a legii, în temeiul art. 314 C. proc. civ. recursul reclamanţilor va fi admis cu consecinţa casării deciziei instanţei de apel şi trimiterii spre rejudecare în vederea completării probatoriului în sensul celor sus arătate.
Va fi respins ca nefondat recursul pârâtei, întrucât fiind declanşată procedura judiciară, instanţele sunt abilitate, în conformitate cu prevederile art. 24 (în prezent art. 26) din Legea nr. 10/2001 să analizeze cererea reclamanţilor sub aspectul legalităţii şi temeiniciei inclusiv a categoriei măsurilor reparatorii ce li se cuvin, măsură ce se înscrie în sfera de competenţă a instanţelor judecătoreşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii B.V., B.A. şi G.R. formulat împotriva deciziei nr. 19 A din 6 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Cluj. Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 222/2005. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2183/2005. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
