ICCJ. Decizia nr. 2250/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2250
Dosar nr. 24933/1/2005
nr. vechi 8470/2005
Şedinţa publică din 1 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Contestatorul R.I., prin contestaţia înregistrată sub nr. 2043/2004 pe rolul Tribunalului Vâlcea, a solicitat în contradictoriu cu intimaţii Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, Prefectura judeţului Vâlcea şi Comisia judeţeană Vâlcea de aplicare a Legii nr. 10/2001 anularea dispoziţiei nr. 2440/7.07.2004 emisă de primul intimat în temeiul Legii nr. 10/2001, obligarea Primăriei municipiului Rm. Vâlcea de a înainta notificarea către Prefectura judeţului Vâlcea şi obligarea Prefecturii, precum şi a Comisiei de a soluţiona notificarea şi de a încheia procesul-verbal cuprinzând oferta de despăgubire pentru imobilul situat în Râmnicu Vâlcea, de care a fost deposedat nelegal.
În motivarea cererii de chemare în judecată, contestatorul a arătat că a deţinut în proprietate imobilul compus din teren în suprafaţă de 156,70 mp şi casă de locuit, preluat de stat în anul 1978, când întreaga zonă a fost cuprinsă în planul de sistematizare, iar construcţia a fost demolată.
În contextul Legii nr. 10/2001 a înregistrat notificare la Prefectura Vâlcea, notificarea şi dosarul fiind transmise în anul 2004 la Primăria municipiului, fiind emisă dispoziţia contestată, prin care nelegal s-a respins notificarea privind acordarea despăgubirilor băneşti, cu motivarea că ar exista o ofertă de donaţie, situaţie ce nu corespunde realităţii.
Tribunalul, prin sentinţa civilă nr. 854/18.10.2004, a admis contestaţia, anulând dispoziţia nr. 2440/2004, a dispus obligarea Primarului municipiului Rm. Vâlcea de a înainta Prefecturii judeţului Vâlcea, prin Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 notificarea înregistrată la nr. 43/2001 şi documentaţia anexată şi obligarea acestei din urmă intimate de a emite în favoarea contestatorului o decizie prin care să-i facă o ofertă de despăgubiri băneşti conform art. 36 alin. (2) din lege, pentru imobilele preluate abuziv, cu destinaţie de locuinţă (teren şi construcţie).
În argumentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că, atât terenul cât şi construcţia proprietatea contestatorului, au fost preluate abuziv, fără titlu, actele emise de autorităţile locale neavând la bază vreun act normativ sau vreo decizie de preluare, speţa fiind încadrată în situaţia prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001.
Având în vedere dispoziţiile art. 24 alin. (2) din actul normativ, instanţa a apreciat că reclamantului i se cuveneau despăgubiri băneşti şi numai acesta putea să opteze pentru alte măsuri reparatorii echivalente.
S-a reţinut a fi aplicabile în cauză şi dispoziţiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, contestatorul solicitând despăgubiri băneşti prin notificare, despăgubiri la care era îndreptăţit având în vedere destinaţia de locuinţă a imobilului preluat abuziv, situaţie în care competenţa de soluţionare a notificării revenea prefecturii, potrivit art. 36 din Legea nr. 10/2001, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 33 din lege.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de intimatele Prefectura judeţului Vâlcea şi Primăria municipiului Rm. Vâlcea, potrivit deciziei civile nr. 181/A din 2 martie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. 156/(CIV)/2005.
Critica apelantelor, în sensul că prefectura nu ar avea calitate procesuală pasivă şi că R.I. nu ar fi persoană îndreptăţită să beneficieze de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti, nici pentru casă şi nici pentru teren, a fost înlăturată, cu următoarea motivare:
Reclamantul a dovedit cu actele depuse la dosar că imobilul (casă şi teren) a fost preluat în mod abuziv şi a avut destinaţie de locuinţă, fiind îndreptăţit la măsuri reparatorii potrivit art. 36 din Legea nr. 10/2001, situaţie în care prima instanţă a reţinut corect calitatea procesuală pasivă a Prefecturii judeţului Vâlcea.
Preluarea imobilului a fost abuzivă, pentru că nu s-a plătit nici o despăgubire, nu s-a făcut dovada donaţiei susţinute de apelante în legătură cu terenul, actul depus în sprijinul acestei susţineri, respectiv Decizia nr. 671/1978, neavând nici o eficienţă din punct de vedere juridic, în lipsa unei oferte de donaţie şi a unui act autentic de donaţie.
Potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, este reglementat dreptul de a beneficia de despăgubiri băneşti în cazul imobilelor cu destinaţie de locuinţă, dacă restituirea în natură nu este posibilă.
Împotriva deciziei pronunţate în faza procesuală a apelului a declarat recurs apelanta intimată Instituţia Prefectului, judeţul Vâlcea, criticând-o în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
Instanţa de apel a stabilit greşit că prefectura este entitatea investită de lege cu soluţionarea notificării, doar prin prisma faptului că R.I. a solicitat despăgubiri băneşti atât pentru construcţie cât şi pentru teren prin notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001.
În prezenta cauză, construcţia a fost demolată la cererea contestatorului, în baza autorizaţiei de demolare solicitată şi eliberată acestuia, neexistând o preluare abuzivă de către stat, locuinţa (autodemolată) nefăcând obiectul Legii nr. 10/2001; chiar dacă s-ar aprecia că autodemolarea este o preluare abuzivă, măsurile reparatorii sunt cele prevăzute de art. 10, coroborat cu art. 9 alin. (2) şi nu despăgubirile băneşti, împrejurare în care notificarea se adresează titularului dreptului de proprietate, respectiv unităţii administrativ-teritoriale unde este situat imobilul iar procedura este instituită de dispoziţiile art. 21-26 din lege (măsurile reparatorii se stabilesc prin dispoziţia primarului şi nu de către prefectură).
Dispoziţiile art. 24 alin. (2) se aplică numai imobilelor cu destinaţie de locuinţă, nedemolate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Situaţia de fapt stabilită de instanţele anterioare prin interpretarea şi evaluarea probelor administrate, care nu mai poate face obiectul analizei instanţei de recurs după abrogarea cazului de casare prevăzut de pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.
Atât cu privire la teren, cât şi cu privire la construcţie s-a reţinut de instanţele anterioare că preluarea de către stat a fost abuzivă.
Referitor la construcţia cu destinaţie de locuinţă, tribunalul a apreciat în baza probelor administrate că, în contextul în care a fost sistematizată zona în care se afla situată proprietatea contestatorului, fără a exista un decret de expropriere, vreun alt act normativ sau o eventuală convenţie care să implice acordul proprietarului, autorizaţia de demolare emisă pe numele contestatorului „nu exprimă voinţa proprietarilor de a-şi demola propria şi singura locuinţă", dobândită prin cumpărare cu numai patru ani înainte.
Modalitatea în care au acţionat autorităţile locale din acea vreme pentru a deposeda locuitorii zonei ce urma a fi „sistematizată" de proprietăţile lor, a fost justificat apreciată ca reprezentând o măsură de constrângere, în lipsa vreunui titlu legal şi a acordării de despăgubiri.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, prin notificarea nr. 43 din 22 iunie 2001, contestatorul s-a adresat prefecturii, solicitând măsuri reparatorii constând în despăgubiri băneşti atât pentru teren cât şi pentru construcţia cu destinaţie de locuinţă demolată, în condiţiile în care, terenul fiind ocupat de un bloc de locuinţe, acesta a avut reprezentarea că restituirea în natură a terenului nu mai este posibilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data înregistrării notificării şi la data soluţionării cauzei de către instanţele anterioare, „notificările prin care persoana îndreptăţită solicită acordarea de despăgubiri băneşti (...) se achiesează prefecturii (...)".
Imobilului în cauză îi sunt aplicabile prevederile legii speciale de reparaţie privind restituirea prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti, având în vedere că la data preluării (fără titlu) avea destinaţia de locuinţă [art. 6 şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001], situaţie în care intimatul contestator, solicitând exclusiv despăgubiri băneşti, s-a adresat corect prefecturii, instituţie care avea obligaţia să soluţioneze cererea conform procedurii reglementată de art. 36 şi urm. din actul normativ analizat.
Contrar afirmaţiei recurentei, în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 10, coroborate cu dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 6 alin. (1), art. 9 alin. (2), art. 10 alin. (9), art. 11 şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, rezultă că legiuitorul a înţeles să lase la latitudinea persoanei îndreptăţite optimea de a alege dintre măsurile reparatorii în echivalent pe cea a despăgubirilor băneşti, în cazul în care restituirea în natură a imobilului preluat abuziv nu este posibilă, imobilul nu a făcut obiectul exproprierii şi, la data preluării abuzive de către stat, avea destinaţia de locuinţă.
Pentru considerentele prezentate, constatând că în cauză nu este incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Instituţia Prefectului, judeţul Vâlcea împotriva deciziei civile nr. 181/A din 2 martie 2005 a Curţii de Apel Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2280/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2144/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
