ICCJ. Decizia nr. 2280/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2280
Dosar nr. 27566/1/2005
nr. vechi 11104/2005
Şedinţa publică din 2 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Prin Decizia civilă nr. 1126 A din 15 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, s-a respins ca nefondat apelul contestatoarelor V.V. şi R.A. împotriva sentinţei civile nr. 1061 din 25 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care s-a respins contestaţia îndreptată asupra dispoziţiei nr. 3131 din 30 iulie 2004 emise de Primarul general al municipiului Bucureşti, dispoziţie potrivit căreia s-a respins notificarea deoarece nu s-a făcut dovada proprietăţii.
În motivarea hotărârii sale instanţa de apel a apreciat că art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu conţine prevederi speciale cu privire la dobândirea dreptului de proprietate, ceea ce înseamnă că sunt aplicabile regulile de drept comun ale acţiunii în revendicare.
În acest context s-a considerat că n-au fost încălcate prevederile art. 22.1 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 care arată că prin actele translative de proprietate se înţeleg actele de vânzare-cumpărare, tranzacţia, donaţia, extrasul de carte funciară, actul sub semnătură privată.
Or, apreciază aceeaşi instanţă de apel, menţiunile din lista anexă a Decretului de expropriere nu fac dovada proprietăţii, astfel că nu există probe în acest sens.
Împotriva susmenţionatei decizii au declarat recurs contestatoarele care au invocat pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., în raport de care au susţinut incorecta aplicare a legii în interpretarea dată de Normele metodologice aprobate prin HG 498/2004 şi anume la art. 22.1 lit. d) prin care se arată că nu numai actele translative de proprietate, dar orice acte care atestă proprietatea constituie proba proprietăţii.
Recurentele menţionează că reglementarea din Normele specificate, în sensul că dovedirea calităţii de persoane îndreptăţite se poate face cu orice act juridic care atestă deţinerea proprietăţii la momentul preluării abuzive, a fost consacrată în mod explicit şi prin completarea art. 22 din Legea nr. 10/2001 prin introducerea art. 221 care dispune că existenţa şi întinderea dreptului de proprietate este prezumată a fi cea recunoscută în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
Mai mult, recurentele fac trimitere la alin. (2) din articolul suscitat care prevede că în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.
Recurentele susţin în final că au probat că sunt persoane îndreptăţite la restituire în accepţiunea Legii nr. 10/2001 prin indicarea decretului de expropriere.
Deliberând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul pentru simpla raţiune că recurentele-contestatoare au dovedit că sunt persoane îndreptăţite în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001 deoarece au demonstrat că sunt proprietare, în urma succesiunii autorilor lor, asupra imobilului demolat pentru care pretind măsuri reparatorii.
Astfel, recurentele au demonstrat că imobilul, proprietatea autorilor lor, a fost preluat de stat, ca efect al exproprierii, situaţie ce rezultă din Decretul nr. 19 din 4 februarie 1977, anexa 1 poziţia 40, potrivit înscrisului de la fila 4 fond.
O asemenea atestare a proprietăţii în persoana autorilor recurentelor este confirmată şi prin înscrisurile de la filele 3, 27 şi 28 fond, în care aceeaşi proprietari erau în evidenţele cadastrale ale imobilului dar şi cele fiscale locale cu privire la imobilul, ulterior demolat.
Or, aşa cum este interpretat art. 22 din Legea nr. 10/2001 în Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin HG 498/2004, la art. 22.1 lit. d) se apreciază că actul doveditor este şi orice act juridic ce atestă deţinerea proprietăţii de persoana îndreptăţită la data preluării cum este: extrasul de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţine persoanei respective.
În speţă, prin înscrisurile menţionate şi precizate mai sus, se probează proprietatea autorilor recurentelor contestatoare, ceea ce determină calitatea acestora de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Întrucât instanţele precedente au făcut o incorectă aplicare a legii în privinţa calităţii procesuale active a recurentelor-contestatoare, urmează ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să admită recursul şi să caseze cu trimiterea cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., pentru ca instanţa de trimitere să abordeze fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de V.V. şi R.A. împotriva deciziei civile nr. 1126 A din 15 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 1061 din 25 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2363/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2250/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
