ICCJ. Decizia nr. 2363/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2363
Dosar nr.11364/200.
Şedinţa publică din 23 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 226 din 5 noiembrie 2001, Tribunalul Argeş a admis contestaţia formulată de O.R., împotriva deciziei nr. 5 din 7 mai 2001, prin care intimata SC N. SA Piteşti a respins cererea sa pentru restituirea în natură a suprafeţei de 1409 mp situată în Piteşti, şi a dispus restituirea în natură numai a suprafeţei de 999,19 mp identificată prin expertiza întocmită în cauză.
S-a reţinut că autoarea contestatoarei a fost proprietara imobilului compus din trei corpuri de casă şi terenul aferent, cu întinderea totală de 1607 mp situat în Piteşti, bunurile fiind preluate de stat, iar apoi, în temeiul Legii nr. 112/1995, prin hotărârea nr. 520/1995, a fost retrocedată casa.
Prin sentinţa civilă nr. 4718/1998 a Judecătoriei Piteşti, irevocabilă a fost restituită şi suprafaţa de 1607 mp ca teren aferent. Din această suprafaţă s-a constatat prin expertiza întocmită în cauză că este afectată de construcţii suprafaţa de 999.19 mp.
Suprafaţa de teren s-a apreciat că este supusă restituirii pentru că asupra ei nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, statul vânzând către persoane private acţiunile deţinute asupra pârâtei societate comercială şi nu activul acesteia.
A mai reţinut că nu se poate lua o hotărâre contrară celor statuate cu putere lucrului judecat prin sentinţa civilă nr. 4718/1998 a Judecătoriei Piteşti.
Prin Decizia civilă nr. 21/A din 28 martie 2002, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul pârâtei şi a schimbat sentinţa atacată în sensul că a respins ca nefondată acţiunea reclamantei O.R., având ca obiect contestarea deciziei nr. 5 din 7 mai 2001 emisă de pârâta SC N. SA Piteşti.
Instanţa de apel a reţinut că sunt în afara oricăror discuţii împrejurările că terenul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu, prin efectul Decretului nr. 92/1950, că până în anul 1990 s-a aflat în administrarea directă a unei unităţi socialiste de stat, unitate care s-a transformat în societate comercială cu capital de stat în temeiul Legii nr. 15/1990, preluând în proprietate bunurile unităţii astfel transformate conform art. 20 alin. (2) din această lege, că în baza HG nr. 834/1991, terenul a fost evidenţiat în patrimoniul societăţii cu capital de stat şi, în fine, că societatea cu capital de stat a fost inclusă în procesul de privatizare, actuala societate cumpărând în anul 1994 integral pachetul de acţiuni gestionat de Fondul Proprietăţii de Stat Bucureşti şi Fondul Proprietăţii Private V Oltenia în temeiul prevederilor Legii nr. 58/1991.
Instanţa de apel a mai reţinut că, faţă de situaţia de fapt reală sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent", întrucât nu numai vânzarea de active constituie modalitatea legală de preluare a unui bun în procesul de privatizare, ci şi vânzarea–cumpărarea de acţiuni, astfel încât simpla evidenţiere a unui imobil în patrimoniul societăţii privatizate constituie condiţie suficientă pentru nerestituirea în natură a bunului, această situaţie născând doar dreptul persoanei îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent, cu privire la hotărârea judecătorească prin care terenul a fost retrocedat reclamantei în temeiul Legii nr. 112/1995, instanţa de apel reţinând lipsa de opozabilitate a acesteia faţă de pârâtă.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta O.R.(fostă D.) criticând-o pentru nelegalitate.
În susţinerea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că prin hotărârea nr. 520/1995 a Comisiei Judeţene Argeş de aplicare a Legii nr. 112/1995 i-a fost retrocedată construcţia, iar prin sentinţa civilă nr. 4718/1998 i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1608 mp, această sentinţă fiind constitutivă de drepturi şi opozabilă erga omnes şi că, în raport de existenţa acestei sentinţe şi a hotărârii dată în temeiul Legii nr. 112/1995, instanţa de apel a omis să analizeze incidenţa Legii nr. 10/2001 la cazul în speţă, deşi a formulat apărări în acest sens.
A mai susţinut reclamanta că numai dacă societatea comercială ar fi dobândit prin contractul de privatizare cu fostul Fond al Proprietăţii Private dreptul de proprietate asupra unui activ, cuprinzând şi terenul în litigiu, ar fi fost vorba despre înstrăinare realizată în cadrul procesului de privatizare la care se referă prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001, ori acestea nu sunt aplicabile cazului dedus judecăţii, întrucât prin contractul de privatizare statul a înstrăinat numai acţiunile pe care le deţinea în cadrul societăţii comerciale pârâte, acţiuni ce au fost dobândite de cumpărătorii lor. Susţinerile reclamantei au vizat totodată aplicabilitatea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în raport de împrejurarea că terenul în litigiu s-a identificat prin expertiză, construcţiile nu figurează în autorizaţia de construire eliberată pârâtei în anul 1965, acestea având caracter provizoriu, la dosar nefiind depusă documentaţia ce a stat la baza eliberării autorizaţiei de construire.
Recursul s-a reţinut ca fondat pentru considerentele ce succed.
Potrivit prevederilor art. 314 C. proc. civ., Curtea Supremă de Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.
Or, din acest punct de vedere, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, s-a reţinut că nu s-a făcut o identificare certă a imobilului în litigiu.
Astfel, în motivarea contestaţiei, O.R. arată că imobilul a cărui restituire o solicită în temeiul Legii 10/2001 se află situat în Piteşti.
În apărarea sa pârâta SC N. SA Piteşti a invocat faptul că terenul revendicat se află în patrimoniul său încă din anul 1993, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria SG nr. 0021 din 4 noiembrie 1993 emis în baza Legii nr.15/1990 şi a HG nr. 834/1991, teren care a rămas în proprietatea sa ca urmare a privatizării societăţii în conformitate cu prevederile Legii nr. 58/1991 şi a Normelor Metodologice nr. 1/1992 privind procedura standard de privatizare a societăţilor mici, prin cumpărarea în 1994 a întregului pachet de acţiuni deţinut la acea dată de către Fondul Proprietăţii de Stat Bucureşti şi Fondul Proprietăţii Private V Oltenia.
Pârâta SC N. SA Piteşti depus în dosarul anexat nr. 3603/2001 al Tribunalului Argeş în copie formularul completat, conform prevederilor Normelor Metodologice de Privatizare, în vederea stabilirii activului net contabil certificat de cenzorii societăţii, formular în care se menţionează că terenul în suprafaţă de 3825,99 mp aferent clădirii restaurantului A., precum şi clădirea restaurantului sunt situate în str. V., deşi reclamanta indică adresa poştală a imobilului la nr. 76.
Mai mult, faptul că imobilul nu a fost cel identificat rezultă şi din împrejurarea că, prin adresa nr. 2882 din 2 iulie 1996, R. Piteşti, sucursala Fond Locativ, comunică reclamantei că imobilul se află în administrarea sa şi că este închiriat unor societăţi comerciale: SC M. SRL şi SC E. SRL, nemenţionându-se nicăieri că o parte din această suprafaţă de teren ar aparţine SC N. SA Piteşti.
De altfel, chiar în preambulul Hotărârii nr. 520 din 4 iulie 1997, emisă de Comisia Judeţeană Argeş de Aplicare a Legii nr. 112/1995 (hotărâre definitivă în baza sentinţei civile nr. 4817 din 29 mai 1998 şi reprezentând titlul de proprietate al reclamantei) se face vorbire de procesul verbal nr. 8831 din 10 aprilie 1997 al Comisiei Municipiului Piteşti de Aplicare a Legii nr. 112/1995 şi de procesul-verbal nr. 43 din 29 mai 1997 al Secretariatului Tehnic al Comisiei Judeţene de Aplicare a Legii nr. 112/1995, din care rezultă că „ imobilul este deţinut de R.A. R. Piteşti şi închiriat societăţilor comerciale SC M. SRL şi SC E. SRL (restaurantul A.)".
Or, conform susţinerilor pârâtei SC N. SA Piteşti, la acea dată, respectiv anul 1997, terenul în litigiu se afla în patrimoniul său, acestei societăţi comerciale atestându-i-se dreptul de proprietate conform certificatului amintit emis în anul 1993.
Toate aceste neconcordanţe s-a apreciat că transpar şi din rapoartele de expertize imobiliară întocmite cu privire la acelaşi imobil.
Astfel, din raportul de expertiză întocmit de ing. V.C., în dosarul nr. 8569/1997, la Judecătoria Piteşti, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 4817 din 29 mai 1998, prin care s-a admis contestaţia formulată de reclamanta D.(O.)R. împotriva hotărârii nr. 520/1997 a Comisiei Judeţene Argeş pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995 care, chiar în dispozitivul său face referire la acea expertiză, reiese că suprafaţa de teren identificată ca fiind cea care a aparţinut reclamantei este delimitată la Est de restaurantul A. şi că pe aceasta se află „construcţii cu caracter temporar-chioşcuri", închiriate unor societăţi comerciale, acest raport de expertiză fiind invocat de reclamantă în dovedirea susţinerilor sale şi depus la dosarul de fond al prezentei cauze.
Or, din expertiza efectuată în speţă de experţii M.P.S. şi P.D. se constată că „ există faptic încă pe teren, o parte din casa revendicată de reclamantă şi o parte din clădirea vecinei A.F., în prezent o parte din restaurantul A. şi că „pe o parte din fostul amplasament al proprietăţii reclamantei, respectiv suprafaţa de 99,19 mp, suprafaţă calculată pe parcele şi trecute pe planul anexat expertizei se află SC N. SA Piteşti", iar referitor la construcţiile existente pe teren se concluzionează că numai cea aflată pe parcela nr. 4 intitulată „ anexă" are caracter provizoriu, în timp ce celelalte construcţii aflate pe parcelele 1-3, 5-9 au caracter definitiv amplasate pe fundaţii, iar vechimea lor este de circa 35-36 ani. Cu privire la construcţiile situate pe terenul în litigiu, s-a reţinut că la dosar a fost depusă autorizaţia nr. 15988 din 15 octombrie 1965 pentru executarea lucrărilor de amenajare terasă-restaurant A., neînsoţită însă de documentaţia tehnică ce a stat la baza eliberării ei, documentaţie care ar fi permis identificarea construcţiilor executate în baza ei.
Deşi toate aceste neconcordanţe se impuneau a fi lămurite, aceste aspecte nu au fost avute în vedere, motiv pentru care s-a admis recursul reclamantei împotriva deciziei civile nr. 21/A din 28 martie 2002 a Curţii de Apel Piteşti pe care a casat-o cu trimitere în vederea rejudecării apelului aceleiaşi instanţe prin Decizia civilă nr. 666 din 20 februarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Piteşti sub nr. 4963/2003 şi s-a completat probatoriul potrivit dispoziţiilor deciziei de casare, cu acte cât şi cu refacerea raportului de expertiză în ceea ce priveşte identificarea amplasamentului fostei proprietăţi P.M., dar şi în ceea ce priveşte ocuparea terenului de construcţii încadrabile în diferite categorii dintre cele avute în vedere de Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 600/A din 25 martie 2004 a Curţii de Apel Piteşti s-a admis apelul declarat de pârâta SC N. SA Piteşti împotriva sentinţei civile nr. 226 din 5 noiembrie 2001 a Tribunalului Argeş care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a înlăturat din suprafaţa restituită, cu un total de 999,19 mp, porţiunea aferentă extinderii la bucătărie şi birouri, identificată în raportul de expertiză întocmit de expert tehnic I.I. prin punctele A,22,221, 23,24,25,26,X,B,A, în schiţa anexă a raportului acestuia aflată la dosarul instanţei de apel şi colorat în galben, haşurat cu negru.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Instanţa de apel a reţinut, în ceea ce priveşte amplasamentul fostei proprietăţi P.M., că expertizele evidenţiază corespondenţa celui aflat în incinta posedată actual de către pârâta SC N. SA Piteşti, în organizarea restaurantului A.
Cu privire la recursul declarat în legătură cu procedura instituită de Legea nr. 10/2001, după obţinerea unei recunoaşteri a dreptului de proprietate în condiţiile Legii nr. 112/1995, s-a reţinut că această prealabilă restituire în proprietate s-a făcut fără antamarea drepturilor invocate în prezenta cauză de către deţinătoarea SC N. SA Piteşti. Într-o asemenea situaţie hotărârea pronunţată în cedarea de restituire a acestei proprietăţi nu este una opozabilă deţinătoarei, spre a fi aplicabile dispoziţiile referitoare la executarea de bună voie ori silită a hotărârii Comisiei Judeţene de Aplicare a Legii nr. 112/1995, modificată prin sentinţa civilă nr. 4817 din 29 mai 1998 a Judecătoriei Piteşti.
Acţiunea în restituirea bunurilor preluate de stat fără titlu, în accepţiunea Legii nr. 10/2001, spre deosebire de cea în restituirea bunurilor preluate cu titlu, îmbracă în esenţa sa, caracterul unei veritabile acţiuni în revendicare, aspect ce rezultă din dispoziţiile art. 2 alin. (2) din lege, potrivit cărora persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, îşi păstrează calitatea de proprietari avută la data preluării, dar o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire conform acestei legi.
În aceste condiţii, acţiunea în revendicare a fostului proprietar abuziv deposedat, s-a formulat în cadrul special creat de Legea 10/2001, titlu fiind recunoscut în contradictoriu cu Statul Român, prin organele locale ale puterii, Prefectura judeţului Argeş, în contra detentorului bunului, care numai în prezentul cadru procesual are acces la compararea titlului său cu cel al reclamantului.
Cea de a doua critică, referitoare la caracterul privat al patrimoniului deţinătoarei, în sensul că a avut loc o transmisiune prin vânzare-cumpărare de bună-credinţă a dreptului în favoarea acesteia, procesul de privatizare purtând automat şi asupra activelor s-a reţinut ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
În apărarea dreptului său de proprietate, pârâta a invocat intervenirea unei transmisiuni cu bună credinţă şi cu titlu oneros a dreptului de proprietate de la stat în favoarea sa, asupra terenului în litigiu făcând trimitere la dispoziţiile art. 20 din lege.
În aceste condiţii se impune a fi reţinut că, apelanta-pârâtă face confuzie între transmisiunea dreptului de proprietate asupra bunurilor societăţii şi transmisiunea dreptului de proprietate asupra acţiunilor acesteia.
În primul caz, statul, în calitate de unic creditor majoritar, ca titular al dreptului de proprietate al acţiunilor ar înstrăina un bun proprietatea societăţii în timp ce, în al doilea caz statul a înstrăinat numai dreptul de proprietate asupra acţiunilor, care sunt creanţe asupra patrimoniului societăţii.
De aceea contractul de vânzare-cumpărare, nu a privit bunurile din patrimoniu, ci creanţele pe care statul le avea asupra acestui patrimoniu, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond.
În asemenea situaţii în care are loc restituirea unui bun din acest patrimoniu către o terţă persoană, legiuitorul a prevăzut modalitatea în care societatea comercială în al cărui patrimoniu s-ar produce o scădere urmează a fi despăgubită conform dispoziţiilor art. 324 din Legea nr. 99/1999.
Apelanta nu a invocat incidenţa alin. (4) din acest text privitor la imposibilitatea continuării activităţii în caz de restituire.
În ceea ce priveşte titlul prin care bunul a fost preluat de stat, instanţa de fond a avut în vedere că Decretul nr. 92/1950 a vizat confiscarea numai a construcţiilor ce se încadrau în dispoziţiile lui, iar nu şi a terenurilor aferente, aşa încât restituirea terenului, liber de construcţiile ce atrăgeau aplicarea actului calificat ca abuziv ar fi pe deplin posibilă.
Decizia în care s-a făcut prima dată analiza în apel a acestei soluţii, a avut în vedere caracterul legal al preluării către stat, odată cu construcţiile şi a terenului, constatând incidenţa dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
În Decizia de casare, Curtea Supremă de Justiţie a înlăturat motivul de nelegalitate a sentinţei fondului şi a avut în vedere motive referitoare la starea de fapt, respectiv individualizarea corectă a bunului şi admisibilitatea acţiunii formulată în cadrul Legii nr. 10/2002, în condiţiile existenţei deja a unui titlu, recunoscut în condiţiile Legii nr. 112/1995.
Chiar dacă nu s-a arătat în mod expres, prin Decizia de casare că preluarea urmează a fi calificată drept una fără titlu valabil în înţelesul legii, numai aşa poate fi înţeleasă soluţia adoptată de instanţa supremă, câtă vreme instanţa de apel a reţinut ca un motiv de excepţie şi nu a mai intrat în cercetarea condiţiilor de fond ale stării actuale a terenului, faptul unei preluări cu titlu valabil. Pe cale de consecinţă, o asemenea statuare a instanţei supreme devine obligatorie faţă de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., nemaiexistând la îndemâna instanţei de apel posibilitatea să procedeze la o nouă calificare a actului de preluare, ca fiind unul cu titlu valabil sau fără titlu.
De asemenea, s-a reţinut că în excesul acestor motive de apel formulate de către pârâtă prin Decizia de casare s-a pus în vedere instanţei de apel să determine caracterul construcţiilor edificate prin expertiza efectuată la instanţa de fond, ca aflându-se pe teren prin prisma dispoziţiilor art. 10 alin. (2)-(4) din lege.
Pentru stabilirea acestui caracter s-a dispus expertizele încuviinţate de această instanţă identificarea acestor construcţii şi a terenurilor aferente, în funcţie de documentaţia întocmită la data eliberării autorizaţiei de construcţie, pentru cele ulterioare datei de 1 ianuarie 1990, ca şi pentru construcţiile uşoare sau demontabile pentru cele anterioare, iar pârâta a depus la dosar şi anexele autorizaţiilor de construire anterioare acestei date.
Faţă de toate înscrisurile, expertul constructor a arătat că cele identificate cu indici numerici 2-7 şi circa ⅓ din construcţia nr. 8, sunt edificii cu caracter provizoriu, fără o structură de rezistenţă corespunzătoare unor construcţii definitive, unele fiind modificate după anul 1990 (pergola transformată în spaţiu închis cu destinaţie comercială prin închiderea cu materiale uşoare şi fără schimbarea structurii de rezistenţă iniţială ce era de natură provizorie).
Prin obiecţiunile formulate de către apelanta pârâtă s-a invocat caracterul definitiv al acestor construcţii cu motivarea că ele datează din anul 1965.
Obiecţiunea s-a reţinut ca nefondată, durata în timp nefiind definitorie pentru caracterul definitiv al unei construcţii, ci caracteristicile tehnice constatate de către expert definesc întrutotul caracterul definitiv al acesteia.
În raport de starea de fapt constatată prin expertiză s-a evidenţiat că în suprafaţa de teren dispusă a se restitui de către prima instanţă de 999,19 mp este inclusă şi suprafaţa pe care s-au edificat extinderi la bucătărie şi birourile restaurantului, despre care expertiza efectuată în apel nu a relevat că ar fi provizorii sau uşoare, reţinându-se că pentru această suprafaţă soluţia încalcă dispoziţiile articolului menţionat, ceea ce a impus pronunţarea soluţiei deja arătate.
Împotriva deciziei civile nr. 600/A din 25 martie 2004 pronunţată de curtea de Apel Piteşti au declarat recurs părţile, respectiv reclamanta O. R. şi pârâta SC N. SA Piteşti.
Reclamanta O.R. critică hotărârea instanţei de apel prin prisma motivului precizat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În acest sens, învederează că prin hotărârea recurată corect s-a reţinut că terenul a fost preluat de stat fără titlu, fiind aplicabile prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dar că greşit s-a admis apelul pârâtei şi s-a înlăturat din suprafaţa restituită porţiunea aferentă extinderii la bucătărie şi birouri (circa 60 mp).
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta SC N. SA Piteşti se susţine că este societate integral privatizată în temeiul Legii nr. 58/1991 prin achiziţionarea de la FPS şi FPP Oltenia a pachetelor de acţiuni deţinut de acestea şi conform art. 27 alin. (1) şi art. 46 din Legea nr. 10/2001 nu este obligată la restituirea în natură a imobilelor confiscate abuziv şi că persoana îndreptăţită trebuia să notifice instituţia statului implicată în privatizare.
În acest sens, se susţine greşita interpretare a prevederilor art. 27 din Legea 10/2001, deoarece s-au vândut acţiunile societăţii şi nu bunurile din patrimoniu, deşi legea prevede că este suficient ca imobilele preluate cu titlu valabil să fie evidenţiate în patrimoniul societăţii comerciale privatizate.
O a doua critică se referă la faptul că greşit instanţa de apel a avut în vedere la soluţionarea cauzei art. 9 alin. (1) din Legea 10/2001, potrivit căruia imobilelor preluate abuziv se restituie în starea în care se află la data cererii de restituire, deşi în art. 27-35 se stabileşte că dacă imobilele au fost înstrăinate de către stat, persoanele îndreptăţite au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Recursul reclamantei este fondat, iar al pârâtei nefondat pentru considerentele ce urmează:
Unitatea deţinătoare a terenului în litigiu este SC N. SA Piteşti, cea care a emis Decizia prin care s-a respins cererea reclamantei de a i se restitui în natură imobilul solicitat.
Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate, în condiţiile legii, precum şi construcţii uşoare sau demontabile, identice cu cele edificate de recurentă pe terenul în litigiu.
Terenul a fost preluat de stat fără titlu valabil, cum de altfel este şi deţinut de pârâtă. Potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001 persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau hotărârii judecătoreşti de restituire.
Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale art. 27 alin. (1) din Legea 10/2001 conform cărora „ pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent".
per a contrario, societăţile comerciale privatizate sunt obligate să restituie în natură imobilele preluate fără titlu valoric.
Recurenta a dovedit că autoarei sale M.P. i-a fost naţionalizat un imobil cu 9 apartamente ( anexa la Decretul nr. 92/1950, poziţia 154) fără a fi evidenţiată şi o suprafaţă de teren, ceea ce duce la concluzia că terenul a fost preluat „ fără titlu valabil" şi prin urmare niciodată nu a pierdut dreptul de proprietate asupra terenului, ci numai exerciţiul acestui drept.
Conform principiului nemo ad allium transfere potest quam ipse habet, statul nedevenind proprietar al terenului, nu a putut transmite un asemenea drept pârâtei.
Cea mai mare parte a construcţiilor au fost demolate ulterior, fapt ce a permis fostei întreprinderi economice de stat, cum s-a transformat în societate comercială conform Legii nr. 15/1990 şi care avea în proprietate un teren învecinat, să intre şi în posesia terenului ce a aparţinut autoarei reclamantei, dar fără titlu. Potrivit actului intitulat „calculul suprafeţei de teren necesară activităţii societăţii comerciale cu capital de stat SC N. SA deţinea din suprafaţa totală de 3825 mp cu titlu numai 2552 mp, diferenţa de 1272 mp intrând în patrimoniul său fără titlu valabil, din care 999,12 mp a aparţinut antecesoarei reclamantei, aşa cum s-a stabilit prin expertiza topo şi pentru care s-a reconstituit drept de proprietate prin sentinţa civilă nr. 4718/1998 a Judecătoriei Piteşti, nepusă în executare.
Potrivit art. 10 alin. (3) din lege, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii, precum şi construcţii uşoare sau demontabile.
Construcţiile identificate pe teren prin expertiză nu sunt evidenţiate în autorizaţia de construcţie eliberată pârâtei şi aceasta nu a prezentat instanţei documentaţia ce a stat la baza eliberării autorizaţiei şi nici procesele verbale de recepţie a construcţiilor executate în baza ei. Ele au caracter provizoriu, fiind confecţionate din materiale uşoare sau demontabile, astfel că potrivit textului enunţat anterior, terenurile se restituie în natură, fără a fi necesar să se stabilească momentul edificării construcţiilor.
Corect s-a reţinut că în speţă nu-s aplicabile prevederile art. 46 din Legea 10/2001, deoarece, prin contractul de privatizare statul a înstrăinat numai acţiunile pe care le aveau la societatea pârâtei, acţiuni ce au fost dobândite de cumpărătorii lor.
Este adevărat că pârâta s-a privatizat, însă dreptul de proprietate asupra acţiunilor nu interesează, pentru că societatea nu a dobândit prin contractul de privatizare încheiat cu fostul FPS un drept de proprietate asupra unui activ, care să cuprindă şi terenul din litigiu, astfel că nu este vorba despre o înstrăinare realizată în cadrul procesului de privatizare la care fac referire dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.
De drept, prevederile art. 27 alin. (1) din aceeaşi lege sunt inaplicabile în speţă, deoarece terenul a fost preluat de stat fără titlu, aşa cum a intrat şi pârâta în posesia lui.
Prin Hotărârea nr. 520/1995 a Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 i s-a retrocedat reclamantei construcţia, iar prin sentinţa civilă nr. 4718/1998 i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1607 mp, în care este inclus şi terenul solicitat.
Această hotărâre este constitutivă de drepturi, astfel că dreptul de proprietate pentru terenul în discuţie este opozabil ergo omnes, deci şi pârâtei, care nu a dovedit dobândirea unui drept de la foştii proprietari sau de la stat.
Pe de altă parte, sunt aplicabile şi prevederile art. 49 din Legea nr. 10/2001, care deschid calea prevederilor prevăzute de această lege chiar şi persoanelor ale căror acţiuni în justiţie, prin care au solicitat restituirea imobilelor preluate abuziv, au fost respinse. Trebuie considerat că este deschisă această cale, celor care au câştigat procesele respective, dar care, datorită imperfecţiunilor de ordin procedural ale legii în baza căreia au acţionat nu au putut să pună în executare acele hotărâri.
Faţă de aceste considerente, urmează a se admite recursul declarat de reclamanta O.R. împotriva deciziei civile nr. 600/A din 25 martie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, să se modifice această hotărâre, în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC N. SA Piteşti împotriva sentinţei civile nr. 226 din 5 noiembrie 2001 a Tribunalului Argeş şi menţinerii acesteia.
De asemenea, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC N. SA Piteşti împotriva aceleiaşi hotărâri.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reţinându-se culpa procesuală a pârâtei recurente SC N. SA Piteşti, va fi obligată să plătească recurentei–reclamante O.R. suma de 1.000.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta O.R. împotriva deciziei civile nr. 600/A din 25 martie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, pe care o modifică, în sensul că, respinge apelul declarat de pârâta SC N. SA Piteşti împotriva sentinţei civile 226 din 5 noiembrie 2001 a Tribunalului Argeş, pe care o menţine.
Respinge recursul declarat de pârâta SC N. SA Piteşti împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Obligă pârâta-recurentă SC N. SA Piteşti să plătească recurentei-reclamante O.R. 1.000.000. lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2371/2005. Civil. Revendicare imobiliara.... | ICCJ. Decizia nr. 2280/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
