ICCJ. Decizia nr. 2314/2005. Civil. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2314

Dosar nr. 1471/2005

Şedinţa publică de la 22 martie 2005

Asupra conflictului de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin acţiunea înregistrată la 16 decembrie 2003 pe rolul Judecătoriei Ploieşti reclamanta T.E. a chemat în judecată B.N.R., sucursala judeţului Argeş, şi Ministerul de Interne pentru obligarea pârâţilor la restituirea monedelor de aur confiscate în anul 1954 de la tatăl său.

Judecătoria Piteşti prin sentinţa civilă nr. 210 din 16 ianuarie 2004 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti. S-au avut în vedere dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 261/2002 care prevede că cererile de restituire pentru obiectele de natura celor din acţiunea de faţă se adresează instanţelor de la domiciliul reclamantului care în cazul de faţă locuieşte în Ploieşti.

Judecătoria Ploieşti prin sentinţa civilă nr. 5598 din 6 iulie 2004 a admis acţiunea şi a obligat pârâta B.N.R. să plătească reclamantei contravaloarea obiectelor din aur confiscată prin sentinţa penală nr. 1124 din 13 noiembrie 1959.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta B.N.R.

Curtea de apel Ploieşti prin încheierea din 24 noiembrie 2004 pronunţată în dosarul 9664/2004 a declinat competenţa de soluţionare a apelului la Tribunalul Prahova, potrivit dispoziţiilor art. II pct. 2 şi 3 din Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004, privind aprobarea O.U.G. nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă.

Tribunalul Prahova prin decizia nr. 12 din 10 ianuarie 2005 a admis excepţia de necompetenţă materială ridicată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de apel Ploieşti.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că potrivit O.U.G. nr. 65/2004 sunt date atribuţii Tribunalelor ca instanţe de apel numai în cauze expres enumerate, între acestea nefigurând cele de natura prezentei cauze. Ca urmare s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. II pct. 1 din Legea nr. 493/2004 şi s-a declinat competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Curţii de apel Ploieşti.

Pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă s-a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit art. I pct. 2 lit. e) din O.U.G. nr. 65/2004 tribunalele judecă ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecători în primă instanţă în orice alte cazuri expres prevăzute de lege.

Judecătoriile au competenţă generală de primă instanţă pentru cauzele prevăzute de art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Dispoziţiile tranzitorii privind cauzele în curs de judecată inclusiv căile de atac împotriva acestora prevăzute de O.U.G. nr. 65/2004. În art. II au fost modificate prin Legea nr. 493/2004 de aprobare a O.U.G. nr. 65.

Astfel, «căile de atac se judecă de instanţele competente potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă [art. II alin. (2)] iar «apelurile aflate pe rolul Curţilor de apel la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă se trimit la tribunale» [art. II alin. (3)].

Legea nr. 493/2004 a fost publicată în M. Of. nr. 840 din 18 noiembrie 2004 şi a intrat în vigoare la 22 noiembrie 2004 la trei zile după această publicare, potrivit dispoziţiilor art. 78 din Constituţie.

Ca urmare, la 24 noiembrie 2004 cum apelul se afla pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, a fost corect trimis la Tribunalul competent conform art. II alin. (2) şi (3) din Legea nr. 493/2004.

Pentru considerentele arătate se stabileşte competenţa de soluţionare a apelului declarat de pârâta B.N.R. împotriva sentinţei civile nr. 5598 din 6 iulie 2004 în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte, în favoarea Tribunalului Prahova, competenţa de soluţionare a apelului formulat de pârâta B.N.R. sucursala Prahova, împotriva sentinţei civile nr. 5598 din 6 iulie 2004 a Judecătoriei Ploieşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2314/2005. Civil. Stabilirea competenţei